Povestea zilei, 04-03-2010 - “Vrăjile neputincioase”

10:43 am Povestea zilei                                                     

Vrăjile neputincioase

O văduvă pe nume Zoe avea doi fii, pe Dimitrie şi Arsenie. Arsenie suferea de o boală cumplită. Toată faţa i se umflase şi suferea de dureri groaznice. Văduva suferea alături de el şi se jelea. Atunci Dimitrie îi spuse:
- Fratele meu nu se va tămădui, până nu ne vom duce în Olimp, unde se nevoieşte avva Dionisie.
- Mergeţi, îi răspunse mama.
Aşadar, l-a dus pe fratele său la Sfântul Dionisie, care l-a primit cu multă dragoste. După ce s-a rugat fierbinte, l-a uns cu mir sfinţit pe faţă şi, după câteva zile, tânărul s-a făcut bine.
După ce s-a vindecat, Arsenie a vrut să mai stea câteva zile la mănăstire. Văzând acolo viata îngerească pe care o duceau fraţii, a voit să se călugărească şi el. Şi, sfătuindu-se cu fratele său Dimitrie, a îmbrăcat rasa.
Aflând maica sa ce hotărâre luase Arsenie, era să moară de supărare. Atunci, o femeie a îndemnat-o să se ducă la vrăjitoare.
Vrăjitoarea a încercat să trimită duhurile viclene la mănăstirea Sfântului Dionisie, ca să-l silească pe Arsenie să plece de-acolo. Însă diavolul nu s-a putut apropia de mănăstire. Puterea dumnezeiască aflată în acel loc şi în sufletul sfântului îl împiedica.
Văzând aceasta, se năpusti asupra mamei lui Arsenie, o apucă de gât şi-i strigă:
- De ce m-ai trimis la acel ascet? Nu ştii că nu mă pot apropia de el? Acum îţi vei primi răsplata pentru ce-ai făcut. Şi începu să o bată fără milă. Îngrozită, femeia începu să strige de durere. Se adunaseră toţi vecinii, întrebând ce se întâmpla, îndată ce a scăpat din mâinile diavolului, femeia fu nevoită să mărturisească adevărul. Apoi trimise imediat pe cineva şi îl rugă pe sfânt să se roage pentru ea şi să o ierte.
Sfântul Dionisie veni în casa femeii şi, plin de dragoste, o iertă, se rugă fierbinte pentru ea şi îi vindecă rănile pricinuite de diavol.
După această minune, s-a petrecut alta, încă şi mai mare. Mama celor doi tineri preţui şi iubi atât de mult schima îngerească, încât hotărî să se călugărească şi ea! Deopotrivă făcu şi băiatul ei cel mare, Dimitrie.
(Sfântul Olimpului)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor

un raspuns

  1. Maria Says:

    minunat.
    mi-am amintit de o întâmplare petrecuta cu mulți ani în urma, în familia unui unchi din partea bunicii.
    unchiul acesta era mare om în sat, oamenii îl ascultau, era unul dintre cei mai înțelepți fiind și învățătorul din sat. iubea mult copii.toți ii spuneau “Dascălul”.
    iubea și o fata. dar la un moment dat s-a despărțit de ea ca sa se însoare cu alta.
    cea cu care s-a însurat i-a spus în noaptea nuntii câte a făcut pentru a se mărita cu el, la ce femei vrăjitoare umblase și tot ce a făcut ca sa-l lege de ea.
    a bătut-o mult atunci.
    mult timp nu i-a vorbit. a lăsat-o în pace.
    se ruga de el sa-o ierte.
    au avut doua fete.
    ea a rămas cunoscuta în sat ca o femeie zgârcita, nu dădea cu draga inima nimic nimănui.
    unchiul a murit cu mult înaintea ei.
    a murit într-o noapte de Crăciun, colindând, stand pe un scaun.

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>