Povestea zilei, 16-03-2010 - “Sfântul Macarie şi hiena”

10:30 pm Povestea zilei                                                     

Sfântul Macarie şi hiena

O hienă care avea un pui orb, l-a luat într-o bună zi în bot şi l-a dus la Sfântul Macarie Alexandrinul. A împins cu capul uşiţa, a intrat şi şi-a pus puiul la picioarele sfântului.
Sfântul Macarie l-a luat şi, văzând că este orb, după ce a suflat pe ochii puiului, a început să se roage. De îndată puiul a deschis ochii, mama l-a alăptat şi-apoi au plecat.
A doua zi, hiena i-a adus Sfântului Macarie o blană de oaie. Privind-o, sfântul a zis:
- Unde ai găsit blana asta? Sigur că ai sfâşiat o oaie. De vreme ce darul tău este rodul unei nedreptăţi, eu nu-l pot primi.
Hiena şi-a plecat capul şi a îngenuncheat. Blana a lăsat-o la picioarele sfântului, care i-a zis iar:
- Ţi-am spus că n-o primesc, decât dacă-mi promiţi că nu-i vei mai întrista pe săraci, mâncându-le oile.
Auzind acestea, hiena dădu din cap, în semn că încuviinţa cele spuse de Sfântul Macarie. Abia atunci sfântul primi blana pe care i-o adusese hiena.
(Istoria Lausiacă)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul îmblânzirii fiarelor

2 Raspunsuri

  1. banciu mihaela Says:

    NU cunosc care este target-ul domniilor vs.
    Dar ce minunat ar fi daca oamenii ar crede acestea (slova sfintilor parinti)si le-ar intelege , mai ales atunci cand se comporta ca fiarele care nu au nici o vina cand isi implinesc nevoile supravietuirii zilnice, intrucat Dumnezeu le-a lasat sa se comporte ca atare.
    Atatea bestialitati (bestia,ae=animal, cf.lb.latina)comise de om fata de necuvantatoare, acum si aici si pretudindeni, dintotdeauna, fara motivul satisfacerii nevoii de hrana sau de sete sau de nevoia acoperirii fara de frig…
    doar din nevoia de sorginte diabolica de a ucide.

  2. Razboi întru Cuvânt » SFARSITURI, MARTURII, TESTE… (Stiri si recomandari generale 16-17 martie 2010) Says:

    […] Agnos: “Sfântul Macarie şi hiena” […]

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>