Povestea zilei, 24-03-2010 - “Paznicul Sfântului Ioan”
Martie 24, 2010 10:41 am Povestea zileiPaznicul Sfântului Ioan
Părinţii Lavrei Sfântului Sava au poruncit preacinstitului părinte Ioan Sihastrul să-şi întrerupă şederea în zona Rubei, să se întoarcă la lavră şi să vieţuiască în chilia sa, spre a se feri astfel de atacurile barbarilor.
Însă minunatul sfânt Ioan se bucura să vieţuiască în linişte, desfătându-se de acea sfântă dulceaţă de care nu voia să se lipsească. Se gândea necontenit şi se-ntreba:
- De ce să trăiesc, dacă Dumnezeu nu are grijă de mine?
Încredinţându-şi astfel viaţa celui Preaînalt, nu a fost atacat niciodată de barbari.
Dumnezeu, Care întotdeauna se îngrijeşte de robii Săi, potrivit Sfintei Scripturi, a poruncit îngerilor să-l păzească pe sfântul Său. Şi, vrând să-l înştiinţeze de pronia Sa, i-a trimis drept paznic văzut, un leu uriaş, înfricoşător, să-l apere zi şi noapte de barbari.
De bună seamă, când, în prima noapte, a văzut leul dormind lângă el, s-a înfricoşat puţin, după cum a povestit el însuşi mai apoi. Totuşi, după o vreme, văzându-l cum zi şi noapte îl însoţea neîncetat, păzindu-l de barbari, I-a mulţumit lui Dumnezeu.
(Viata Sfântului Ioan Sihastrul)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul îmblânzirii fiarelor
