Măsura coşului mare

Odată Sfântul Theodor, ucenicul Sfântului Pahomie cel Mare, luă o barcă să treacă Nilul. În barcă se aflau doi cuvioşi monahi pe care îi cunoştea. La un moment dat, unul dintre ei începu să îl laude celuilalt, zicând:
– Fericit este monahul acesta!
Celălalt i-a răspuns:
– De ce îl fericeşti? Încă nu a ajuns la măsura unui coş mare cu care se cântăresc roadele.
– Ce măsură mai e şi asta?
– Ei bine, era odată un ţăran foarte aspru. Arareori izbutea careva să petreacă alături de el un an întreg. Odată un om veni la el şi-i zise: „Vreau să lucrez cu tine”. „Bine”, îi răspunse ţăranul. În ziua în care trebuiau să ude pământul, ţăranul îi spuse: „Să scoatem apa în timpul nopţii şi nu ziua, ca să udăm ogorul”. Atunci omul pe care-l tocmise, îi răspunse: „Acesta-i lucru înţelept, căci astfel din şănţuleţul nostru nu va bea apă nici dobitoc şi nici om”. Când veni vremea să are ogorul, îi zise: „Astfel vom semăna ogorul: un şir de grâu, altul de orz, altul de linte, altul de mazăre si tot aşa”. Celălalt îi răspunse: „Acum dovedeşti şi mai multă înţelepciune, fiindcă astfel ţarina noastră va fi frumoasă, împodobită cu flori de tot soiul”. Iar când cele semănate încă nu dăduseră rod, ţăranul îi spuse lucrătorului său: „Mergem să secerăm”. Omul tocmit îi răspunse: „Mergem, căci vom scoate astfel câştig mai mare. Rodul e încă verde şi bun”. După ce-au secerat, ţăranul a spus să aducă coşul mare de măsurat: „După ce vom cântări roadele, îl vom duce înăuntru”. Celălalt îi zise: „Aceasta este dovadă de înţelepciune mult mai mare decât cele dinainte, fiindcă astfel se va păstra mai bine”. După ce ţăranul l-a încercat în felul acesta, văzând că îl ascultă în toate fără crâcnire, i-a spus: „De acum înainte nu vei mai fi slujbaşul meu, ci fiul şi moştenitorul meu”. Aşadar, dacă şi acest monah va ajunge la aşa o măsură a ascultării, abia atunci va fi cu adevărat fericit.
– Are vreo noimă pilda aceasta? întrebă primul.
– Sigur că are! Cum nu? Ţăranul este Dumnezeu! El ne pare aspru, fiindcă ne porunceşte să ne ducem crucea si să ne tăiem voia. Iar Sfântul Pahomie, părintele duhovnicesc al acestui monah, ca un bun slujitor a arătat răbdare în toate, făcându-se bine plăcut lui Dumnezeu. Dacă şi acesta va dovedi neţărmurită ascultare, atunci neîndoios o să-I fie bine plăcut lui Dumnezeu.
Cuviosul Theodor asculta uimit discuţia monahilor cu care călătorea. Cuvintele lor i-au întărit râvna pentru ascultarea fără crâcnire. Dându-se se jos din barcă, nu i-a mai văzut pe călugări. Se făcuseră nevăzuţi… Cum l-a lămurit mai târziu Sfântul Pahomie, cei doi erau îngeri, de Dumnezeu trimişi să-l întărească şi să-i aducă mângâiere.
(Viaţa Sfântului Pahomie)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 – Darul vedeniilor

Poveţele îngerului

Faima vieţii ascetice a Sfântului Pahomie răspândindu-se pretutindeni, atrăgea o mulţime mare de fraţi ce voiau să-i devină ucenici şi să se închinovieze sub înţeleapta sa îndrumare.
Însă Cuviosul Pahomie, văzând că şi-a pierdut liniştea, împovărându-se cu mari şi multe griji, se întreba care era voia lui Dumnezeu.
Pe când se afla cuprins de această nedumerire, i se înfăţişă un înger care îi spuse:
– Pahomie, voia lui Dumnezeu este să îi slujeşti pe fraţii tăi!
Apoi i-a dat câteva poveţe ce să-i fie temei în lucrarea sa păstorească:
– Masa tuturor fraţilor să se facă laolaltă. Fraţii să se lege la mijloc cu o cingătoare şi pe cap să poarte un fes cu semnul Sfintei Cruci pe el, de culoare roşie. Să îi împarţi în douăzeci şi patru de grupe, câte sunt şi literele alfabetului, în funcţie de caracterul lor. Să-i încerci vreme de trei ani pe mirenii ce vor veni să se călugărească; iar fraţii, când vor mânca în trapeză, să fie acoperiţi cu fesul şi nu cumva să grăiască între dânşii.
Acestea şi multe altele pe care i le-a descoperit îngerul. Sfântul Pahomie cel Mare le-a aplicat întocmai şi astfel i-a păstorit pe fraţi, urmând voii lui Dumnezeu.
(Sinaxar)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 – Darul vedeniilor

Editura Agnos și librăria Sophia din București vă invită la lansarea cărtii Călător pe pământ românesc. Convorbiri. File de jurnal de Klaus Kenneth

Invitați la eveniment sunt autorul Klaus Kenneth, traducătoarea Raluca Toderel si directorul editurii Agnos Romeo Petrasciuc.

Citeste mai departe…

Duşmanii si aliaţii

Încă începător într-ale vieţii monahale, Cuviosul Moise Etiopianul, era aprig luptat de dorinţe trupeşti. Atunci, tulburat foarte, s-a dus să se spovedească avvei Isidor.
Bătrânul l-a ascultat cu înţelegere şi, după ce i-a dat cuvenitele poveţe, i-a spus să se întoarcă înapoi în chilia sa. Însă fiindcă el încă şovăia, temându-se ca nu cumva la întoarcere să se reaprindă în el flacăra dorinţei celei păcătoase, avva Isidor l-a luat de mână şi l-a dus într-o odăiţă aflată deasupra chiliei sale.
– Priveşte aici! îi spuse, arătând spre apus. Atunci Moise a văzut o oaste întreagă de duhuri viclene, cu arcurile întinse, gata de luptă, şi s-a înfricoşat. După ce i-a arătat acestea, avva Isidor i-a spus iar:
– Şi-acum caută spre răsărit!
Mii de îngeri, înşiruiţi milităreşte, erau gata să se avânte în luptă cu vrăjmaşul.
– Toţi aceştia, spuse avva Isidor, sunt trimişi de Dumnezeu să îi ajute pe luptători. Cum bine vezi aliaţii noştri sunt mult mai numeroşi şi incomparabil mai puternici decât vrăjmaşii noştri!
Atunci Moise i-a mulţumit din toată inima lui Dumnezeu pentru această descoperire şi, căpătând curaj, s-a întors în chilia sa hotărât să-şi continue lupta.
(Pateric)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 – Darul vedeniilor

Klaus Kenneth revine în România

Între 1-31 mai, a. c., la invitaţia Editurii Agnos, Klaus Kenneth, autorul volumului Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului, va fi din nou în România.

Klaus Kenneth este unul din personajele cele mai fascinante ale tipologiei convertiţilor contemporani. Pribegind, vreme de peste 40 de ani, în lungul şi în latul pământului (India, Thailanda, Tibet, Mexic, Alaska, Brazilia, Bangkok, Laos, Cambodgia, Peru, Ecudaor, Brazilia, Paraguay, Rusia, Turcia etc.), prin tot felul de spaţii spirituale (hinduism, budism, islamism, neoprotestantism), Klaus se statorniceşte, apoi, în Ortodoxei.
Citeste mai departe…

Rugăciune şi muncă

Pe când Sfântul Antonie cel Mare era încă foarte tânăr şi începător în nevoinţe, a căzut în acedie. Se lupta de unul singur, în adâncul pustiei, şi, fără de călăuză, cugetele ajunseseră să-l tulbure foarte tare. Însă el nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu, ci, îngenunchind, s-a rugat cu aceste cuvinte:
– Doamne, vreau să mă mântuiesc, însă cugetele nu-mi dau pace nici o clipă! Nu am pe nimeni în afară de Tine, Doamne al meu, să mă înveţe ce să fac! Nu mă lăsa la vreme de necaz!
Mult l-a mai uşurat rugăciunea! Pe dată a căpătat şi răspunsul pe care îl ceruse. Îndată ce s-a ridicat, în colţul odăii a văzut un alt Antonie ce şedea pe un scăunel împletind rafie! Stătea plictisit şi-l privea. În scurt timp l-a văzut lăsând lucrul mâinii, începând a se ruga cu mâinile ridicate la cer. Apoi s-a aşezat la loc, văzându-şi mai departe de lucru, după care iar a prins a se ruga. În cele din urmă s-a întors spre Sfântul Antonie cel Mare spunându-i:
– Fă si tu întocmai cum fac eu! După care se făcu nevăzut…
Atunci pricepu Sfântul că Dumnezeu i-a trimis înger să-l înveţe ce are de făcut. Prinzând, aşadar, curaj, cu mai multă răbdare şi râvnă s-a îndreptat spre asceză.
(Pateric)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 – Darul vedeniilor

Acedia corespunde unei stari de lenevie, de plictiseala, de dezgust, de aversiune, de oboseala, de demoralizare, de descurajare, de apatie, de lâncezeala, de nepasare, de somnolenta, de apasare a trupului, ca si a sufletului. Aceasta îl face pe om instabil din punct de vedere fizic si psihic. Când e singur, nu mai suporta sa ramâna în locul în care se gaseste: patima îl împinge sa iasa, sa se deplaseze, sa mearga dintr-un loc în altul. În general, el cauta cu orice pret contactul cu semenii.

Răsplata binefacerii

Dragostea părintelui Filaret, stareţul Sfintei Mănăstiri Konstamonitou, nu se răsfrângea doar asupra oamenilor, ci şi asupra celor ce nu cuvântă, asupra animalelor şi a naturii, în general. Această dragoste faţă de natura necuvântătoare este o caracteristică a vieţii harismatice a robilor aleşi ai lui Dumnezeu.
Într-o zi, în faţa chiliei bătrânului, gălăgie mare. Două rândunele începuseră să se certe grozav! Părintele se nelinişti, auzindu-le, aşa că ieşi afară, unde văzu ceva groaznic. Rândunica mai puternică o lovea cu ciocul pe cealaltă, ciugulind-o în adevăratul sens al cuvântului. Fără să mai pregete, luă în mâini, cu multă blândeţe, rândunica rănită, salvând-o de loviturile celeilalte, îngrijind-o foarte bine, rândunica a supravieţuit.
De atunci, aşa cum făcea şi leul Sfântului Gherasim Iordanitul, rândunica salvată îl urma pe bătrân peste tot, arătându-şi astfel recunoştinţa şi credinţa! Zbura în faţa lui, plutea jucăuş şi-apoi iar se-ascundea, cântând neîncetat.
Într-o zi bătrânul ieşise puţin afară din chilie, fie ca să dea slavă lui Dumnezeu, „în lucrurile Sale”, fie să se roage în linişte. Rândunica, prietenă şi tovarăşă credincioasă, zbura veselă lângă el.
Bătrânul se opri într-un luminiş, puţin mai departe de mănăstire, şi, fără să bage de seamă, aţipi. Deodată însă, rândunica începu să se agite şi să zboare deasupra capului bătrânului, ciripind tare, ca să-l trezească şi să-l ferească de primejdie.
Când se trezi bătrânul, ce văzu? La mică distanţă se afla o târâtoare uriaşă… Astfel, rândunica ce-l însoţea peste tot, răsplăti cu mila sa, milostenia părintelui.
(Filaret Konstamonitul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul îmblânzirii fiarelor

ASISTENŢA RELIGIOASĂ ÎN MINISTERUL DE INTERNE

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr.2/2002

Numeroase documente atestă prezenţa preoţilor în sistemul internelor. Putem aminti, încă din secolul al XIX-lea, de această prezenţă. Astfel, în 1860, preotul Nicolae de la biserica Ienei a fost numit la pompierii din Capitală, care nu avuseseră până atunci preot. La Spitalul oştirii din Bucureşti, în locul preotului Ioanichie, care a decedat în 1863, a fost numit preotul Stoian, de la biserica Schitu Măgureanu care era şi duhovnicul Temniţei capitalei. În acelaşi an (1863), preotul Costache Mirodat a fost numit la corpul grănicerilor – cordonul Dunării. Protosinghelul Silvestra a fost numit la Regimentul 2 – lănceri din Iaşi, în locul preotului Vasile, care a fost trecut la Regimentul de pompieri din acelaşi oraş. Dintre preoţii de „polc” (militari), numiţi în timpul lui Al. I. Cuza ca fiind „preoţi duhovnici ai ostaşilor şi confesori militari”, au provenit o seamă de străluciţi arhierei (cf. Constantin Gheorghe).

Nu voi stărui asupra rolului pe care l-au avut preoţii în structurile militare şi nici importanţa cu care era gândită colaborarea dintre Biserică şi Ministerul de Interne. Amintim doar că în legea asupra organizării Poliţiei Generale a Statului din 1903 se prevedea (art. 29) „asistenţa unui preot” la depunerea jurământului, iar în Legea din 21 iulie 1929, la art. 78, se preciza expres că formularul de jurământ trebuia să fie semnat şi de preotul care a asistat. Acelaşi lucru era menţionat în Regulamentul Legii şi Statului Jandarmeriei Rurale din martie 1931: la art. 85 se preciza că „Jurământul de jandarm se primeşte de comandantul de legiune pentru jandarmi angajaţi, iar pentru ofiţeri, de inspectorul general, în faţa preotului Jandarmeriei, iar la art. 108 se specifica faptul că „formularul de jurământ, subscris şi de preotul care a asistat, se va păstra la cazier”.

În Regulamentul nr. 32 pentru şcolile de jandarmi rurali (29 iulie 1930), de pildă, cursul numit „Educaţia morală” se făcea de „comandantul companiei şi ofiţerii ajutori, ori de câte ori se dă ocaziune, iar de preotul garnizoanei se ţin conferinţe morale de două ori pe lună”.

Trebuie menţionat că numai o cercetare minuţioasă în arhive poate să facă distincţie între preoţii care acţionau în structurile care fac parte astăzi din Ministerul de Interne şi cei din armată. Emulaţia preoţilor între aceste două structuri se datora, în primul rând, educaţiei religioase a societăţii. Apelul la preoţi se făcea direct, iar în structurile cu caracter pur militar, cum era de pildă jandarmeria care, potrivit legii, era subordonată Internelor, Justiţiei şi Ministerului de Război, intra în colaborare, în această direcţie, pe linia celor legiferate pentru Armată. Acest fapt se desfăşura atât în ce priveşte ceremonialurile militare cu ocazia depunerii jurământului cât şi la unele sărbători când era necesară prezenţa preotului sau când era solicitat pentru o conferinţă sau spovedanie.

Citeste mai departe…

Părintele Sofronie şi fascinaţia dragostei lui Hristos

Convorbire realizată de Romeo Petraşciuc şi Raluca Toderel

fragment din cartea Călător pe pământ românesc. Convorbiri. File de jurnal – Klaus Kenneth

Spune-ne, în paşi mărunţi, cum a fost apropierea de Ortodoxie. Cum l-ai cunoscut pe părintele Sofronie?

Din acel grup ecumenic de rugăciune din Fribourg, din Elveţia, despre care am amintit, făceau parte şi câţiva români ortodocşi şi, cu acest grup, am plecat odată la Ierusalim şi l-am vizitat acolo pe Patriarh. Însă mi s-a părut atât de arogant şi de închipuit Patriarhul, încât mai degrabă am avut senzaţia că Ortodoxia e ceva ce nu mă atrage…

Însă cred că, la fel ca în toate celelalte situaţii, factorul care a pornit întreaga acţiune a fost Ursula. Se poate să fi fost şi înainte anumite lucruri care să mă fi pus în legătură cu ortodocşii, pe care nu mi le amintesc, dar ştiu sigru însă că Ursula mi-a povestit de părintele Sofronie, de pildă, pe care îl cunoscuse.

Citeste mai departe…

 Sfinții ierarhi și marturisitori Ardeleni

Pe pământul Transilvaniei s-a văzut că Mântuitorul, în vremuri de prigoană pentru popor, trimite stâlpi ai credinţei spre întărirea celor oropsiţi. Dintre aceştia Sfinţii ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici au scris pagini de luare-aminte pentru noi, cei trăitori în epoca relativizării adevărului credinţei. Apărători ai Ortodoxiei în faţa influenţelor calvine, Sfinţii Ierarhi Mărturisitori au întărit unitatea românilor în jurul dreptei credinţe, amândoi fiind întemniţaţi şi torturaţi pentru a renunţa la apărarea credinţei ortodoxe.

Mitropolitul Ilie Iorest a avut de înfruntat presiunea principelui maghiar Gheorghe Rakoczi, care îi cerea acestui ierarh ortodox până în măduva oaselor să sprijine infiltrarea catehismului calvinesc printre credincioşii ortodocşi! Amintindu-şi despre spusa Mântuitorului. “Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu” sfinţitul ierarh s-a opus unei asemenea mişelii, fiind arestat şi ţinut în închisoare vreme de nouă luni.

În noiembrie 1643, mitropolitul lorest a reuşit să se elibereze din închisoare pe baza chezăşiei a 24 de persoane, obligându-se să plătească, în schimb, vistieriei crăieşti 1000 de taleri. Din Transilvania, lorest s-a întors la Putna şi de aici a plecat în Rusia pentru a strânge milostenie. La 26 august 1645, vlădica lorest a fost primit de ţar, căruia i-a dăruit părticele din moaştele sfântului Dumitru. După câteva luni petrecute în Moscova, mitropolitul lorest s-a înapoiat în Moldova cu daruri bogate, răscumpărându-şi chezaşii..

Sfântul Ierarh Sava Brancovici este originar tot din Transilvania supusă presiunilor calvine; în anul 1656 este ales mitropolit al Transilvaniei, pe care a păstorit-o într-o perioadă în care la conducerea principatului se aflau principii calvini. Multe prigoniri vor fi văzut ochii Sfântului în cei 24 de ani de păstorire! Şi, cum era de aşteptat, el însuşi a fost arestat şi întemniţat, fără a se cunoaşte împrejurările morţii sale.

Vezi viețile lor pe larg:

• Sfântul ierarh şi mărturisitor Ilie Iorest, mitropolitul Transilvaniei
• Sfântul ierarh şi mărturisitor Sava Brancovici, mitropolitul Transilvaniei
• Sfântul ierarh şi mărturisitor Iosif, episcopul Maramureşului
• Priveghere la Sfinţii Ilie Iorest şi Sava Brancovici
• Sfinţii ierarhi şi mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Iosif din Maramures
• 332 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Iorest al Bălgradului