Povestea zilei, 08-04-2010 – “Sfântul Gherasim şi leul”

Povestea zilei 1 Comentariu

Sfântul Gherasim şi leul

Odată Sfântul Gherasim Iordanitul se-ntâlni pe malul unui râu cu un leu. Leul, cum îl văzu, începu să ragă în chip înfricoşător, jeluindu-se, din pricină că o trestie ascuţită îi intrase în labă, pricinuindu-i dureri groaznice.
Pricepând necazul leului, sfântului îi fu milă de animal. Se apropie de leu şi, văzând că începuse să i se umfle piciorul, cu mare grijă şi foarte uşor îi scoase trestia din labă. Pe dată leul îşi pierdu sălbăticia şi, în ciuda durerii ce nu încetase, îl urmă pe sfânt ca un mieluşel.
Lavra Sfântului Gherasim se afla lângă Iordan. De aceea, obştea lavrei lua apă din acest râu. Pentru transport foloseau măgăruşi. Văzând leul ce îl urma blând pe sfânt, i-au încredinţat paza măgăruşului ce aducea apa în pustie. Astfel, multă vreme, leul s-a dus şi s-a întors de la râu ca un câine credincios.
Odată însă a adormit şi nişte neguţători arabi, călare pe cămile, au furat măgăruşul ce se îndepărtase, în căutarea unui loc de păşune.
Când s-a trezit leul, l-a căutat pe măgăruş, dar nu l-a găsit nicăieri. Necăjit tare, s-a întors la lavră, cu capul plecat. Văzându-l că vine singur, Sfântul Gherasim a bănuit că l-a mâncat pe măgăruş, aşa că i-a zis:
– De ce-ai venit singur? Îmi pare că firea ta sălbatică a biruit asupra voii tale de îmblânzire, prin care doreai să slujeşti mănăstirii noastre. Îmi pare că ţi-ai amintit de sălbăticia, trufia şi puterea ta asupra altor animale. De aceea, dacă vrei să mai rămâi cu noi, trebuie să te smereşti! De-acum înainte ne vei aduce tu apă.
De atunci leul începu să care apă părinţilor ce se nevoiau în lavră. Întruna călugării de la mănăstire îi aburcau în spinare ulcioarele de apă şi îl trimiteau la râu. Acolo, alţi călugări umpleau vasele, trimiţându-l înapoi.
Leul, după ce îndeplini ascultarea ce i se dăduse, purtându-se ca un câine credincios, făcea acum şi pe sacagiul.
După o vreme, neguţătorii arabi care furaseră măgăruşul, au trecut iar prin locurile Lavrei Sfântului Gherasim, însoţiţi de cămile, lângă care se afla şi măgăruşul. Văzându-i, leul recunoscu măgăruşul şi, bucuros foarte, cu un răget înfricoşător, se năpusti asupra caravanei, pe care o împrăştie de îndată. Apoi apucă funia cu care era legat măgăruşul şi-l duse la lavră. Părea un soldat curajos ce se-ntorcea triumfător de la luptă, purtând trofeul biruinţei.
Părinţii s-au bucurat foarte tare, văzându-i cum veneau împreună, iar leul a fost eliberat astfel de obligaţia de a mai face pe sacagiul, devenind din nou paznic al măgăruşului.
De-atunci au trecut trei ani. Când a adormit în Domnul Sfântul Gherasim Iordanitul, leul, nemaivăzându-l, a început a se nelinişti, a da târcoale locului şi a rage neîncetat. Fraţii din lavră au tot încercat să-l liniştească. L-au mângâiat pe coamă şi pe spate şi l-au tot îmbiat cu mâncare. Leul însă, nemaivăzându-l pe binefăcătorul său, era foarte trist şi nu mai mânca nimic. Zilele treceau şi situaţia se înrăutăţea.
Până într-o zi când avva Savatie a dus leul la mormântul sfântului şi i-a spus:
– Bătrânul nostru a adormit în Domnul, lăsându-ne pe toţi orfani. Nu-l mai căuta de-acum! Iată, aici l-am îngropat! Aici este mormântul lui.
Spunând acestea, avva Savatie a bătut metanie înaintea mormântului sfântului. Auzindu-i spusa, leul dădu din cap şi muri pe dată.
(Sinaxar)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul îmblânzirii fiarelor