Ortodoxia adevărată este cea în stare să învieze omul

Articole, Stelian Gombos Fara comentarii

Ortodoxia adevărată este cea în stare să învieze omul
– interviu realizat cu Părintele Ieroschimonah Teofan Munteanu, duhovnicul Mănăstirii Nera – Caraş-Severin

pr-teofan.jpgPărintele Ieroschimonah Teofan Munteanu (fost Evloghie), născut în părţile Buzăului şi absolvent de şcoală militară, este unul din tinerii duhovnici români din zilele noastre, al cărui exemplu viu ne dă mari nădejdi de refacere a vieţii duhovniceşti în România. Întors din Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Vatopedu, în pământul natal, vieţuitor, o vreme în sfânta mănăstire Crasna – Prahova, se arată ca un nou Paisie Velicikovski care să restabilească duhovnicia şi rânduiala în viaţa de obşte, ce s-a pervertit ignorând predaniile Sfinţilor Părinţi. Roadele duhovniceşti ale obştii Mănăstirii Nera, judeţul Caraş-Severin, al cărei povăţuitor este, ne întăresc convingerea.

Stelian Gomboş: Preacuvioase Părinte Teofan, am vrea să ne vorbiţi puţin despre vieţuirea filocalică în mănăstirile de azi.

– Părintele Teofan Munteanu: Un părinte i-a cerut Bătrânului Sofronie, când acesta era pe patul de moarte, binecuvântare să întemeieze o mănăstire. Părintele a ezitat mult; a spus, după un moment de tăcere şi rugăciune înaintea Domnului, că în ziua de azi nu se mai poate întemeia o mănăstire. După aceea iar s-a mai rugat şi i-a dat binecuvântarea.

Trăim nişte vremuri în care să mai pomeneşti de mănăstire cu duh filocalic este prea mult, ba chiar este aproape o “nebunie” să crezi că poţi întemeia azi o obşte în care toate să curgă într-o vieţuire aşa cum ne-au predanisit-o Părinţii. Spun asta pentru că vremurile în care trăim – şi nu caut în asta un mod de a mă spăla pe mâini de propria-mi responsabilitate – sunt cumplite. Iată, aici la noi, pe pământul românesc, s-au deschis multe locaşuri sfinte după ’89, pentru că fuseseră distruse de comunişti. Sigur că trebuiau începute mănăstirile, dar cu cine? Călugări bătrâni erau puţini, iar dintre ei o bună parte se înstrăinase de duhul părinţilor. Aşa au fost vremurile şi nu e de judecat: Asta-i realitatea. Am plecat la drum cu foarte puţini Părinţi duhovniceşti după ’89, iar noi, care am luat jugul acestei vieţuiri minunate, am fost cumva aproape lipsiţi de rădăcini, fără obârşie, fără înlănţuire, n-am avut ceea ce au părinţii din Sfântul Munte Athos, unde s-a păstrat bine tradiţia asta – stareţ (bătrân duhovnicesc) şi ucenic. Noi suntem o generaţie crescută cumva singurei, adăpându-ne, cum spune Sfântul Ignatie Briancianinov, mai mult din scrierile Părinţilor şi mai puţin din pilda vie a unor bătrâni înduhovniciţi, care să ne predanisească pe viu tradiţia. Am plecat la drum cu bună dorinţă, dar să nu uităm cine suntem noi, cei care ne înrolăm în ceea ce ar trebui să constituie armata de elită a Domnului. Venim în mănăstire nu numai cu bunele noastre dorinţe şi cu inima arzând de dor, ci şi cu grozăvia stigmatelor unei lumi care s-a îndepărtat cu totul de Domnul. Purtăm în noi tot iadul lepădării de Domnul ce se lucrează în lume în zilele noastre.

Citeste mai departe…