Povestea zilei, 30-04-2010 – “Măsura coşului mare”

Povestea zilei Fara comentarii

Măsura coşului mare

Odată Sfântul Theodor, ucenicul Sfântului Pahomie cel Mare, luă o barcă să treacă Nilul. În barcă se aflau doi cuvioşi monahi pe care îi cunoştea. La un moment dat, unul dintre ei începu să îl laude celuilalt, zicând:
– Fericit este monahul acesta!
Celălalt i-a răspuns:
– De ce îl fericeşti? Încă nu a ajuns la măsura unui coş mare cu care se cântăresc roadele.
– Ce măsură mai e şi asta?
– Ei bine, era odată un ţăran foarte aspru. Arareori izbutea careva să petreacă alături de el un an întreg. Odată un om veni la el şi-i zise: „Vreau să lucrez cu tine”. „Bine”, îi răspunse ţăranul. În ziua în care trebuiau să ude pământul, ţăranul îi spuse: „Să scoatem apa în timpul nopţii şi nu ziua, ca să udăm ogorul”. Atunci omul pe care-l tocmise, îi răspunse: „Acesta-i lucru înţelept, căci astfel din şănţuleţul nostru nu va bea apă nici dobitoc şi nici om”. Când veni vremea să are ogorul, îi zise: „Astfel vom semăna ogorul: un şir de grâu, altul de orz, altul de linte, altul de mazăre si tot aşa”. Celălalt îi răspunse: „Acum dovedeşti şi mai multă înţelepciune, fiindcă astfel ţarina noastră va fi frumoasă, împodobită cu flori de tot soiul”. Iar când cele semănate încă nu dăduseră rod, ţăranul îi spuse lucrătorului său: „Mergem să secerăm”. Omul tocmit îi răspunse: „Mergem, căci vom scoate astfel câştig mai mare. Rodul e încă verde şi bun”. După ce-au secerat, ţăranul a spus să aducă coşul mare de măsurat: „După ce vom cântări roadele, îl vom duce înăuntru”. Celălalt îi zise: „Aceasta este dovadă de înţelepciune mult mai mare decât cele dinainte, fiindcă astfel se va păstra mai bine”. După ce ţăranul l-a încercat în felul acesta, văzând că îl ascultă în toate fără crâcnire, i-a spus: „De acum înainte nu vei mai fi slujbaşul meu, ci fiul şi moştenitorul meu”. Aşadar, dacă şi acest monah va ajunge la aşa o măsură a ascultării, abia atunci va fi cu adevărat fericit.
– Are vreo noimă pilda aceasta? întrebă primul.
– Sigur că are! Cum nu? Ţăranul este Dumnezeu! El ne pare aspru, fiindcă ne porunceşte să ne ducem crucea si să ne tăiem voia. Iar Sfântul Pahomie, părintele duhovnicesc al acestui monah, ca un bun slujitor a arătat răbdare în toate, făcându-se bine plăcut lui Dumnezeu. Dacă şi acesta va dovedi neţărmurită ascultare, atunci neîndoios o să-I fie bine plăcut lui Dumnezeu.
Cuviosul Theodor asculta uimit discuţia monahilor cu care călătorea. Cuvintele lor i-au întărit râvna pentru ascultarea fără crâcnire. Dându-se se jos din barcă, nu i-a mai văzut pe călugări. Se făcuseră nevăzuţi… Cum l-a lămurit mai târziu Sfântul Pahomie, cei doi erau îngeri, de Dumnezeu trimişi să-l întărească şi să-i aducă mângâiere.
(Viaţa Sfântului Pahomie)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 – Darul vedeniilor