De ce Ortodoxia?

Convorbire realizată de Romeo Petraşciuc şi Raluca Toderel

fragment din cartea Călător pe pământ românesc. Convorbiri. File de jurnal – Klaus Kenneth

Fă-ne să înţelegem un lucru… De ce ai ales tocmai Ortodoxia ca mod de viaţă în Hristos? L-ai cunoscut pe Hristos în protestantism. Nu era mai simplă varianta aceasta de „mântuire” protestantă? De ce ai ales o cale din aceasta, mai „masochistă”, în care Hristos vrea totul, când era mult mai simplu să mergi pe mâna celor care declară sus şi tare că „Hristos ne iubeşte şi suntem mântuiţi!” Ce i-a lipsit protestantismului?

Am simţit foarte repede că protestantismul e superficial. Dacă măcar un pic ţi-e inima sensibilă, atunci imediat observi că e ceva putred, că ceva lipseşte acolo. Acesta e un lucru pe care îl simţi în primul rând.

În al doilea rând, îi vezi pe pastorii lor care predică despre faptul că trebuie să faci ceva, dar ei înşişi nu fac… Cunosc pastori care au maşini de lux, trăiesc în vile mari şi beau cel mai bun vin, în vreme ce Hristos a venit pe un măgar.

De îndată ce protestanţii simt că vine un moment în care trebuie să se nevoiască puţin, ei îl refuză, spunând că sunt deja mântuiţi. Şi, astfel, nu e greu de văzut că nu sunt altceva decât ouă putrede acolo. Şi pastorii şi poporul, masele, cu toţii. Mi se întâmplă şi astăzi să vină mulţi protestanţi la mine – pentru că trăiesc şi lucrez într-o lume protestantă -, protestanţi care simt şi ei lucrurile acestea şi care mă întreabă ce altă soluţie există. Iar dintre aceştia, destul de mulţi au deveni ortodocşi, iar unii dintre ei chiar au intrat în mănăstire, fiind călugări şi măicuţe.

Acesta ar fi primul aspect. Însă mai este şi acela că, dacă întâlneşti oameni ca părintele Sofronie, ca Sfântul Sofronie cel Mare, atunci eşti atât de atins de adânca lor dragoste, încât consecinţa logică este întrebarea: Cum a devenit omul acesta aşa? Ce a făcut ca să fie aşa?

După cum am mai povestit, l-am văzut odată predicând pe părintele Rafael şi am văzut chipul său transformându-se în icoana lui Hristos. La polul opus, atunci când predică protestanţii, ai parte din nou de o înţelepciune lumească, scolastică, adacemică. Iar dacă inima ta tânjeşte după Hristosul adevărat, ea nu se poate mulţumi cu feţe de bebeluş şi bomboane roz. Chiar şi Biblia vorbeşte despre acest gen de oameni. Nu îi numeşte chiar feţe de bebeluşi, dar le spune că sunt încă prunci şi beau lapte. Iar Sfântul Pavel le spune că le dă oase şi carne tare, să aibă ce digera.

Citeste mai departe…