Cleopatra, de mucenicie iubitoarea
În vremea când împărat al Romei era Maximian, s-a mucenicit în Egipt, în jurul anului 304, Sfântul Uoar, pe atunci tânăr ofiţer într-o legiune romană. Creştin râvnitor, a fost prins în închisorile unde se ducea pe ascuns, să aducă uşurare şi să-i încurajeze pe mucenici. Astfel, veni şi rândul său să-şi dea sângele pentru dragostea de Hristos. În locul unde se mucenicea, se afla, trimisă de Pronia lui Dumnezeu, o creştină foarte cucernică, pe nume Cleopatra. Era văduvă, dar foarte bogată. Alături de ea se afla şi unicul său fiu. Nobila doamnă urmărea cu durere în suflet chinurile cumplite prin care se încerca îndepărtarea tânărului de credinţa sa. Când trupul mucenicului rămase fără suflet într-însul, Cleopatra i-a plătit pe călăi cu bani mulţi şi a luat trupul mucenicului. Cu mare evlavie l-a dus acasă unde l-a şi îngropat.
După câţiva ani, în timpul domniei lui Constantin cel Mare, sfârşindu-se prigoana împotriva creştinilor, Cleopatra plecă din Egipt, întorcându-se în locul său de baştină, în Palestina. Bineînţeles, luă cu ea moaştele mucenicului, ca pe un odor de mare preţ. Odată ajunsă acasă, mare parte din avere şi-o cheltui durând o măreaţă biserică închinată Sfântului Uoar, unde i-a şi pus moaştele într-o raclă cu totul de aur. Când fură toate gata, îi chemă pe episcopul locului şi pe clericii din eparhie la sfinţirea bisericii. După Sfânta Liturghie, i-a găzduit pe toţi Creştinii aflaţi acolo, poftindu-i pe toti la o masă îmbelşugată. Văduva şi fiul ei s-au îngrijit chiar ei de toţi invitaţii, fără a apuca să pună ceva în gură. La căderea nopţii, după ce casa se golise de lume, frânt de oboseală, tânărul s-a dus în odaia lui să se odihnească. La scurt timp maica sa a intrat în odaie, aducându-i ceva de mâncare. Cu durere văzu că tânărul ardea de febră! Îngrijorată foarte, îl îngriji cum se pricepu mai bine, uitând că şi ea era obosită si nemâncată. Dar, pe ce trecea timpul, febra creştea şi, până să vină doctorul, tânărul îşi dădu sufletul în braţele maicii sale, doborâtă de durere. Pierzându-şi femeia cumpătul aproape de tot, din pricina necazului năpraznic abătut asupra sa, a luat trupul neînsufleţit şi l-a dus în biserica mucenicului. Punându-l pe racla cu sfintele moaşte, a căzut în genunchi izbucnind în plâns neostoit. Îndurerată, îi aminti mucenicului, vorbindu-i de parcă s-ar fi aflat în faţa ei, tot ce făcuse de dragul lui, cerându-i să facă ce făcuse şi Ilie samarinencei, adică să-i învie fiul!
Tot plângând şi suspinând, doborâtă de durere şi osteneală, aţipi. În somn avu un vis minunat ce-i mângâie inima de maică. Cerul i se deschise în fata ochilor şi, din lumină, înveşmântat în strălucire, se ivi mucenicul lui Hristos, purtând cunună de aur! Cu o mână îl ţinea, ca pe un prieten, pe fiul ei, care avea şi el pe cap o cunună din bogate flori!
– Nu mă socoti nerecunoscător, Cleopatra! îi spuse Sfântul cu dulceaţă în glas. Îţi aminteşti de câte ori, îngenuncheată înaintea moaştelor mele, ai cerut daruri pentru fiul tău? Aşadar, ce dar mai bogat îţi puteam da decât această slavă pe care o vezi cu ochii tăi? Dacă, deşi ai văzut-o, totuşi îţi doreşti fiul alături de tine, liber este să se întoarcă!
Şi, întorcându-se spre tânăr şi arătându-i-o pe maica lui, îi spuse:
– Prietene, de vrei, du-te cu maica ta! Tânărul însă alergă spre mucenic, căzându-i
în braţe, arătând că nu voia nicicum să se despartă de el, şi, întorcându-se spre maica sa, îi zise:
– Aşadar, stărui a mă lipsi de această neasemuită bucurie? Vrei să mă întorci de la cele vesnice la cele vremelnice si de la bucurie la tristeţe? Mamă, nu te mai jeli şi pregăteşte-te să mă însoţeşti în curând!
Această vedenie fu o adevărată mângâiere pentru inima rănită a văduvei. După ce şi-a îngropat fiul în noua biserică, şi-a împărţit săracilor tot avutul, a îmbrăcat straie sărăcăcioase şi s-a aşezat lângă mormintele mucenicului şi al fiului său. Şapte ani s-a îngrijit de biserică şi, când s-a strămutat la cele veşnice, se bucura deja de renumele de sfântă.
(Pateric)
“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 – Darul vedeniilor
