“Indispoziţia” avvei Siluan

Într-o dimineaţă se duse la chilia avvei Siluan ucenicul său, Zaharia, spre a lua binecuvântare pentru oarece rucodelie de care voia să se apuce. Bătu, aşadar, la uşă şi, fiindcă nu îi răspunse nimeni, o întredeschise să vadă dacă era înăuntru. Atunci îl zări pe avva Siluan în extaz dumnezeiesc, rugându-se cu braţele ridicate spre cer! Tânărul plecă tiptil, fără să spună nimic, însă, când se întoarse la amiază, l-a aflat în aceeaşi stare. La fel şi după-amiază. Abia seara îl găsi pe avva Siluan stând pe scăunaşul său, cu mâinile împreunate pe piept, cufundat în gânduri. Atunci, prinzând curaj, Zaharia îl întrebă:
- Avva, ce-ai făcut astăzi?
- Am avut o mică indispoziţie, spuse avva Siluan. Însă nu e nimic grav, aşa că nu te nelinişti!
Zaharia însă nu se lăsă convins de acest răspuns liniştitor. Aşadar, căzu în genunchi la picioarele avvei Siluan, zicându-i acestea:
- Avva, nu mă ridic de aici, până nu-mi descoperi ce-ai văzut!
Atunci avva Siluan s-a văzut nevoit a-i spune că, în timp ce s-a rugat, într-atât i se înălţase cugetul, încât vedea cu acesta (cu cugetul) slava lui Dumnezeu.
(Pateric)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 - Darul vedeniilor