Despre Creştinismul arab, între tradiţie şi  teritorialitate

Încercarea de a vorbi despre creştinii din Orientul Mijlociu, sau mai bine zis despre arabii creştini încadraţi în lumea musulmană începând cu secolul al VII-lea, poate părea un lucru îndepărtat de spaţiul geografic tradiţional creştin. Ce au însemnat arabii în istoria umanităţii, se cunoaşte foarte bine, au realizat lucruri remarcabile în domenii dintre cele mai diverse, plecând de la descoperirile arheologice şi continuând cu înfăptuiri deosebite în matematică, medicină, filosofie, literatură, arte, etc. Din păcate creştinii din Occident sau chiar cei din Europa de Est şi Rusia uită uneori că religia creştină s-a născut în Orient, iar când vorbesc despre Orientul Apropiat sau cel Mijlociu se gândesc aproape în exclusivitate la arabii musulmani. De asemenea impresiile despre acest spaţiu sunt adesea deformate de mass-media, de o literatură românească, de o informaţie lipsită de obiectivitate, ori de o impresie superficială, ce poate proveni dintr-o scurtă călătorie turistică sau de afaceri. De aceea este necesar un studiu mai amănunţit al tradiţiei arabe creştine, ce se întinde din Orientul Apropiat până în Spania; din punct de vedere cultural ea se intersectează cu tradiţiile siriacă, latină ori armeană, distingând şi filoane maronite, caldee sau asiriene.

Din punct de vedere dogmatic tradiţia arabă creştină se împarte în trei confesiuni:

– cea melkită, ataşată hotărârilor de la Calcedon din anul 451 şi învăţăturii cu privire la unicul ipostas al lui Iisus Hrislos cu cele două firi. În cultura arabă credincioşii melkiţi mai poartă şi numele de Rum, adică romani, în calitate de moştenitori ai creştinilor bizantini “romani”.

– iacobiţii, care vorbesc despre un singur ipostas cu o singura fire a lui Iisus Hristos; siriacii, copţii şi armenii, care sunt de acord cu ei, şi se consideră “monofiziţi”.

– nestorienii, care susţin existenţa lui Iisus Hristos a două ipostase şi două firi, doctrina este îmbrăţişată de asirieni.

În forma ei eclesială tradiţia arabă îşi găseşte cea mai bună expresie în Biserica coptă din Egipt, cea mai mare dintre Bisericile vechi-orientale ca număr de credincioşi şi ca infuenţă. Biserica asiro-caldeeană îşi are centrul în Irak, Bisericile siriacă şi melkită sunt concentrate în Siria, iar cea maronită in Liban.

Citeste mai departe…