Plătirea datoriei

Sfântul Ioan Savaitul s-a dus odată să se închinovieze la o mănăstire din Pont, în care vieţuiau călugări foarte aspri şi neîndurători. În prima noapte de şedere în mănăstire visă că dădea socoteală unor oameni ce stăruiau că le datora o sută de livre de aur. Trezindu-se si cugetând la cele visate, îşi zise în sinea sa:
- Cum bine vezi, avem de plătit o mare datorie!
Aşadar, împlini Sfântul trei ani de şedere în chinovie, făcând deplină ascultare şi primind fără crâcnire faptul că ceilalţi îl întristau şi îl dispreţuiau. Atunci visă cum cineva îi dădu o „adeverinţă” cum că plătise zece livre din datoria ce o avea. Când s-a trezit, pricepând noima visului, se întrebă:
- Doar zece? Oare când voi izbuti să-mi plătesc toată datoria?
De atunci a început să se prefacă nebun, însă fără a-şi uita defel îndatoririle. Atunci, părinţii cei aspri, văzându-l în starea aceea, îl puneau la cele mai grele munci din mănăstire.
Aşadar, după ce a îndurat aceste nevoinţe timp de treisprezece ani, i-a visat iar pe cei ce i se arătaseră prima dată în vis şi care, de data aceasta, i-au dat hârtie cum că-şi plătise datoria cu vârf şi îndesat.
(Scara)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 - Darul vedeniilor