Pr. Mihail Stanciu versus Klaus Kenneth

8:02 am Klaus Kenneth, Romeo                                                     

Pr. Mihail Stanciu versus Klaus Kenneth

Mărturisesc faptul că, în momentul în care am citit articolul Pr. Mihail Stanciu, După două milioane de kilometri, încă în înşelare, în care – din câte am înţeles – stareţul Mănăstirii Antim îl înfiera destul de dur pe Klaus Kenneth, primul gând a fost să aflu… cine e Pr. Mihail. Prin urmare, am apelat la o sursă absolut autorizată pe care, prin grija Patriarhiei Române, o putem uzita de ceva vreme, şi anume Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti (Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010). O carte în care sunt trecuţi câteva sute, mii poate, de teologi români, care au câte ceva de zis în perimetrul Ortodoxiei româneşti. Adică voci verificate, avizate… Sincer, de Klaus Kenneth auzisem de foarte multă vreme. Nu acelaşi lucru l-aş putea spune însă despre Pr. Mihail… Nu mică mi-a fost mirarea să constat nu doar că, din această radiografie a teologiei ortodoxe româneşti Pr. Mihail Stanciu lipseşte cu desăvârşire, ci şi că, în mediile teologice, acelaşi părinte e cvasianonim. E aproape simptomatic – boală teologică veche… – în arealul celor care nu reuşesc să se legitimeze printr-o aşezare academică în act, să defuleze în tot felul de direcţii, acolo unde doar-doar cineva s-ar găsi să îi asculte. Părintele-blogger, din acest punct de vedere, a devenit deja o insituţie mană-cerească pentru mulţi dintre cei care şi-au însuşit datul cu părerea ca metodă de lucru. Deşi sunt un aprig susţinător al libertăţii de exprimare, citindu-l pe Pr. Mihail Stanciu, am reuşit să înţeleg şi anumite prevederi, cu titlu de sfătuire, venite din Dealul Patriarhiei către preoţii noştri de a nu da nicio declaraţie publică presei fără acordul ierarhului locului… De a nu se expune public… Dacă astfel de afirmaţii, precum cele ale Pr. Mihail, ar reprezenta punctul de vedere oficial al vreunei autorităţi bisericeşti, atunci abia ar fi cu adevărat grav. Pentru că astfel manipularea ar căpăta identitate şi legitimitate.

M-am gândit mult, până să dau curs acestui răspuns, dacă merită sau nu să o fac. Despre Klaus Kenneth au scris şi încă scriu personalităţi de marcă ale teologiei, oameni care chiar l-au cunoscut faţă către faţă şi ştiu ce afirmă. Mi se pare o lipsă nu doar de bun simţ ştiinţific, de simţ analitic intern absolut necesar oricărui cercetător, care te fereşte de afirmaţii hazardat-eronate (însă am convenit, din cele de mai sus, că nici pe departe nu poate fi vorba despre aceasta în cazul Pr. Mihail), ci şi de o minimă încercare de evaluare corectă a lucrurilor, pe baza datelor existente.

Pr. Mihail a citit volumul Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului şi a considerat că a şi lămurit problema lui Klaus. O atitudine destul de confortabilă, care te scuteşte mult de efortul de a gândi lucrurile, de a le aprofunda. Suntem încredinţaţi de faptul că niciodată, cu sensuri unice, nu se poate reglementa – vorba lui Blaga – circulaţia pe străzi şi, cu atât mai puţin, circulaţia sevelor într-un organism, cum este cel al Bisericii.

De aceea, pentru cititorii cinstiţi, am considerat că sunt necesare câteva lămuriri în privinţa acuzelor ridicate de Pr. Mihail la adresa lui Klaus Kenneth.

Le fac în calitatea celui care l-a editat pe Klaus Kenneth în România, i-a finanţat turneele de conferinţe şi l-a însoţit, aproape zi de zi, în toate peregrinările sale prin România.

Pr. Mihail uită să se întrebe un lucru absolut esenţial, de la care ar trebui să pornească orice analiză de bun simţ: dacă Klaus Kenneth are sau nu binecuvântarea duhovnicului pentru a susţine aceste conferinţe. În acest punct, orice discuţie nu îşi mai are sens. Da, Klaus Kenneth are nu doar binecuvântarea Pr. Zaharia de la Essex pentru acest turneu, ci şi binecuvântarea unor înalţi ierahi ai Bisericii Ortodoxe Române, care l-au cunoscut, i-au ascultat conferinţele, i-au citit aceeaşi carte pe care o blamează Pr. Mihail… Ridicându-te împotriva ascultării pe care Klaus Kenneth o face faţă de duhovnicul său, anulezi, cu necesitate, instituţia duhovniciei în sine. Şi nu cred că e un lucru care ar trebui să îi scape unui duhovnic, cum se vrea Pr. Mihail Stanciu…

Mai mult, atât el, cât şi mulţi dintre cei care îl susţin, pun la îndoială relaţia lui Klaus Kenneth cu Pr. Rafail Noica. Noua carte, Călător pe pământ românesc, e dătătoare de sens în această privinţă. Pe lângă datele concrete ale ultimei lor întâlniri (de două zile) – într-o vreme în care Pr. Rafail nu primeşte pe nimeni –, cartea în discuţie vine şi cu fotografii lămuritoare. Mai mult, zilele trecute, într-o discuţie cu Pr. Conf. Univ. Dr. Florin Botezan, acesta îmi mărturisea faptul că, şocat de cele citite în jurnalul convertirii lui Klaus Kenneth, l-a căutate pe Pr. Rafail să îi confirme dacă acesta îl cunoaşte, într-adevăr, pe Kenneth şi dacă cele scrise în Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului chiar sunt adevărate şi au binecuvântarea Pr. Sofronie. Răspunsul Pr. Rafail a fost extrem de relevant: îl ştie foarte bine pe Klaus Kenneth, tot ceea ce istoriseşte acesta în carte e purul adevăr şi autorul acestei cărţi a fost unul din ucenicii foarte apropiaţi ai Pr. Sofronie.

În toată vremea cât a stat în România, Klaus Kenneth s-a spovedit, primind dezlegarea pentru a se împărtăşi. Pot da mărturie, în acest sens, Părinţii de la Mănăstirea Lupşa (Alba), Pr. Rafail Noica, Părinţii de la Biserica de pe Dealului (Sibiu), cei de la Schitul Păltiniş (Sibiu) etc. E puţin ciudat cum toţi aceşti părinţi i-au dat dezlegare pentru împărtăşanie lui Klaus Kenneth, în urma spovedaniei, iar cineva care l-a cunoscut doar prin corespondenţă poate emite judecăţi de valoare asupra aşezării sale duhovniceşti.

„Nu este de folos nimănui ca cineva să-şi pună viaţa murdară la vedere”, precizează Pr. Mihail Stanciu, aducând ca argumente tot felul de preconcepţii puse în cârca Sfinţilor Părinţi. Această acuză ar fi trebuit-o să o aducă acum câţiva ani buni în urmă Părintelui Sofronie, când acesta l-a îndemnat pe Klaus Kenneth să îşi publice biografia. De asemenea, după silogismul aceluiaşi Părinte Mihail, apariţia Memoriilor ÎPS Bartolomeu Anania ar fi trebuit abitir înfierată. Pentru că vorbim, în fond, despre două jurnale, în care ambii autori îşi povestesc viaţa. De asemenea, în această cheie de interpretare, întreaga literatură memorială carcerală, în care ai noştri, sfinţi contemporani, îşi descriu, uneori cu lux de amănunte, suferinţele prin care au trecut în închisorile comuniste, ar trebui excomunicată şi catalogată drept eretică, pentru că astfel de experienţe, după părerea Pr. Mihail, ar trebui experiate în tăcere… Şi exemplele sunt nenumărate în această privinţă. Însă pentru aceasta, îţi mai trebuie şi oarece timp de lectură, de studiu responsabil…

În privinţa relaţiei lui Klaus cu Dumnezeu, manifestată, uneori, prin elemente surprinzătoare, chiar credem că Dumnezeu nu poate fi cenzurat şi obligat să Se manifeste decât aşa cum Îşi doreşte El. Iar spusa aceea că, dacă Hristos ar veni în zilele noastre, mulţi dintre aprigii apărători ai aşa-zisei ortodoxii L-ar răstigni fără ezitare pentru că nu se încadrează în normele lor de a înţelege Ortodoxia mi se pare paradigmatică în acest sens.

Ne manifestăm regretul că nu întotdeauna Dumnezeu acţionează după cum vor unii sau alţii, care cuantifică după reţetare proprii modul în care ar trebui să Se manifeste pronia divină.

În ceea ce priveşte impactul pe care îl are Klaus Kenneth în România, ceea ce ar anula, după acelaşi autor, calitatea duhovnicească (e vorba de apariţiile media, conferinţe etc.), trebuie precizat că invitaţia lui Klaus Kenneth de a veni în România vine din partea Editurii Agnos, cea care a organizat şi a susţinut în totalitate turneele şi care i-a fixat desfăşurătorul acestor deplasări (inclusiv apariţii TV, materiale de presă scrisă, conferinţe, lansări de carte etc.). Ar fi absurd să creadă cineva că un autor se autoinvită să-şi promoveze o carte care, în toate ţările în care a fost editată, s-a vândut oricum în tiraje de masă. Iar Mănăstirea Antim e una din acele linii prin care cartea lui Klaus s-a distribuit până acum în câteva sute de exemplare. Asta în condiţiile în care Mănăstirea Antim a beneficiat de un comision destul de generos din această vânzare… Deci, până la urmă, şi Klaus Kenneth poate fi bun de ceva, chiar şi pentru pr. Mihail Stanciu, stareţul acestei mănăstiri…

Editura Agnos

Romeo Petraşciuc

Vezi si:

25 Raspunsuri

  1. ciprian voicila Says:

    Un comentariu: http://ciprianvoicila.blogspot.com/2010/05/scandalul-klaus-kenneth.html

  2. Maria Says:

    la Klaus Kenneth am intalnit durere, lacrimi, intrebari, cautari urmate de bucurie, fericire, raspunsuri si iubire multa.
    la Klaus Kenneth am intalnit dragoste de Dumnezeu si dragoste de oameni.
    Dumnezeu sa-l ocroteasca.
    mare bucurie mi-a adus citirea cartii sale si conferintele de anul trecut. anul asta sper sa ajung sa il vad si eu, cu ajutorul Domnului.

  3. FlorinM Says:

    La Pr. Mihail Stanciu am intalnit smerenie, duhovnicie, dragoste…

    Daca Man. Antim a vandut vreo 500 exemplare * 2,5 lei comision = 1250 lei (O AVERE!).

    Hristos S-a Inaltat!

  4. alexandru Says:

    Eu, in articolul Pr. Mihail, am intalnit osanda, psihanaliza, proces de intentie.

  5. Lumina lina Says:

    Va incurca (cumva) “socotelile” Trambitele lui Hristos?

    NU este mai important – sa fi “academic” – recunoscut – intr-o societate secularizata – MAI IMPORTANT este sa marturisesti ADEVARUL – “Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste”. Si, cu multa, multa sinceritate.

    Sa nu confundati Imparatia lui Dumnezeu cu puterea secularizata a acestei lumi.

  6. Mari Says:

    Dupa citirea cartii am ramas cu impresia ca autorul nu este tipul clasic de ortodox, este putin exaltat, nonconformist, inca sub amprenta mediilor prin care a trecut, dar cu toate astea autentic, si in nici un caz impostor.

    Eu cred ca fiecare se manifesta cum poate mai bine, unii stau izolati si se roaga, altii ies in public si vorbesc sau scriu carti. Eu cred ca avem folos si de la unii si de la ceilalti. Probabil modul de manifestare tine de cum l-a lasat Dumnezeu pe fiecare, de talantii pe care i-a primit si care trebuie inmultiti.

    Ar trebui vazuta esenta, acea perseverenta a lui Klaus Kenneth in cautarea adevarului, faptul ca n-a renuntat, in ciuda tuturor piedicilor, pana n-a gasit calea cea adevarata.

  7. Ionut T Says:

    frate Romeo, pastrati-va calmul cu totii, intotdeauna vor aparea astfel de reactii si atitudini.

    pr Arsenie Papacioc a spus o vorba teribila: doar prostii se smintesc…

    pare-mi-se ca scepticismul acesta romanesc nu va fi niciodata biruit.

  8. Maria Says:

    in reactia celor de mai sus este o teama. o frica de ceva, de ce anume, nu-mi dau seama.
    ma intreb insa de ce nu este niciodata, nicio reactie a niciunuia dintre cei care semneaza mai sus, impotriva maestrilor guru care vin prin tara noastra, vin la facultati si “predau’ reiki, vin pe stadioane si vorbesc despre yoga, etc.
    dar impotriva lui Klaus s-au gasit n oameni sa vorbeasca. multi dintre ei nici macar nu i-au citit cartea.
    mi-e mila de acestia.
    Dumnezeu sa-i ajute si sa-i lumineze.

  9. Doru Says:

    Nici dumneavoastra nu prea sunteti de bun gust si nici de bun simt in replica dvs, pentru ca incepeti direct cu un atac la persoana si il faceti pe parintele Mihail drept teolog de doua parale si un nimeni, direct din primul paragraf – parafrazand ce spuneti dvs: “Pai tu Mihaile care esti un nimeni te-ai apucat acum sa vorbesti si tu? Pai cine esti tu sa-l contrazici pe Klaus?” – mai sunt unii pe strada care isi incep discursul asa..
    Nu scrie complet gresit parintele Mihail ce scrie acolo; poate e putin inflacarat de un laxism total in a primi orice lucru ca fiind de la Dumnezeu.
    Ori marturiile protestantilor convertiti trebuie primite cu extrema atentie, si numai dupa o cercetare atenta in lumina traditiei duhovnicesti a Ortodoxiei.
    Replica dumneavoastra nu este corecta deoarece in afara de binecuvantarea pe care o are Klaus de a publica nu aduceti contraargumente la afirmatiile parintelui Mihail care arata clar ca sunt multe afirmatii facute de Klaus asupra carora trebuie sa avem maxima atentie.
    Cel mai rau prinde Ortodoxiei o experienta mistica neexplicata ortodox. Era foarte interesant daca erau si alti parinti duhovnicesti mari care ar fi comentat cartea asta… sa nu fi avut dumneavoastra o surpriza ca acestia sa fie de acord cu parintele Mihail si atunci sa vedem cum mai dati dumneavoastra un raspuns…
    Dumnezeu sa ne lumineze pe toti spre Adevar.

  10. Paul Says:

    Citatul de mai jos explica pe deplin atutudinea dumneavoastra. Si daca ati ajuns sa catalogati duhovnicii din Romania dupa o “enciclopedie”, inseamna multe.

    “Le fac în calitatea celui care l-a editat pe Klaus Kenneth în România, i-a finanţat turneele de conferinţe şi l-a însoţit, aproape zi de zi, în toate peregrinările sale prin România.”

  11. tutenes Says:

    “„Nu este de folos nimănui ca cineva să-şi pună viaţa murdară la vedere”, precizează Pr. Mihail Stanciu” Ma astept sa-i infiereze si pe maica Ecaterina Fermo , care isi expune experientele de viata in Talita Kumi , apoi pe Nicolae Steinhardt , care face la fel in Jurnalul Fericirii , apoi pe Ioan Ianolide in Intoarcerea la Hristos .
    De Danion Vasile nu mai spun ( De la zeita mortii la Imparatul vietii) , fiindca pe acesta deja l-au judecat si condamnat la iad , nu mai au rabdare ca sa-l judece Hristos !

    admin: Pr. Nicolae Steinhardt si Ioan Ianolide nu au avut o viata “murdara”.

  12. ovidiu Says:

    Uite un comentariu interesant al regizorului Iulian Capsali

  13. Lumina lina Says:

    Parintele Savatie Bastovoi – care a avut in manuscris cartea – cu rugamintea editorilor de a face (parintele Savatie) un cuvant inainte, o prezentare – a cartii spune – ca nu ar rrecomanda aceasta carte nimanui.Ca dovada, sfintia sa le-a returnat manuscrisul cu mentiunea ca refuza sa prezinte cartea.
    No comment!

    Iar tu, Maria – bag seama ca esti “(i)luminata” foarte caci ne urezi si noua….
    Multumim, avem Lumina noastra calauzitoare – pe Hristos Domnul!

    Nu ti-e frica de Dumnezeu sa vorbesti necuviincios la adresa unui slujitor al Sfatului Altar? Sau poate ai facut cand veneai de la concertul rock AC/DC. Ar fi plauzibil!
    Voi, cei ce-l sustineti pe

  14. Marian Says:

    Domnule care ai scris articolul

    Ce e prostia asta cu Enciclopedia Ortodoxie Romanesti ? Pai , adica cine nu e trecut acolo nu are nici un cuvant ? ,,Asezare academica in act …,, !!!!??? Ce sa mai zic mai mult, nu stiu . Lumea asta a luat-o razna . Acum poate ne trebuie legitimatie de la Patriarhie ca sa mai putem spune ceva .

    Duhovnicul e duhovnic . In timpul marturisirii el este martorul lui Hristos . Pr. Mihai ca duhovnic l-a ,,mirosit,, pe ,,stimabilul,, Klaus .

    admin: Ultima fraza am sters-o. Era demna de cei de la parada gay de simbata.

  15. ovidiu Says:

    Daca l-ar fi mirosit pe “stimabilul” in timpul marturisirii era o treaba buna. Dar sa-l mirosi asa … din carte…

  16. Florin M. Says:

    In Patericul Egiptean, la Avva Antonie:

    “17. Un calugar a fost laudat de frati, catre avva Antonie. Iar el, cand a mers la dansul, l-a ispitit de sufera necinste, si, aflandu-l ca nu sufera, i-a zis lui: esti asemenea unui oras, care dinainte este impodobit, iar dinapoi se jefuieste de talhari.”

    Iata ca Sf. Antonie IL ISPITESTE pe calugarul cel laudat de frati daca sufera necinste. Deci ca duhovnic a intuit (pentru ca nu “citise cartea”…) unde poate fi problema celui laudat si implicit problema celor care-l lauda… Spunandu-i calugarului: “esti asemenea unui oras, care dinainte este impodobit, iar dinapoi se jefuieste de talhari”, Sfantul Antonie a aratat dragoste, caci in calitate de duhovnic l-a cercetat daca sufera sau nu necinste. A facut-o in scop profilactic, un scop pe care noua ne e mai greu a-l intelege. Totodata, in mod direct (sau indirect, daca nu au fost de fata) au fost “atinsi” si cei care l-au laudat. Caci in mod sigur si aceia au fost dupa aceea mai cu bagare de seama la “laude”.

    Cum ar fi fost ca aceia care il laudasera mai inainte sa vina la sfant si sa-i spuna ca nu are voie sa se pronunte pentru ca nu au citit despre dansul in Enciclopedie, sau ca are prea mult tupeu etc.? PENIBIL…

  17. Maria Says:

    celui care semneaza Lumina lina

    Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa te lumineze – inseamna ca ma rog lui Dumnezeu sa iti lumineze mintea ca sa intelegi. Probabil nu-ti amintesti de rugaciunile pe care parintii le citesc pentru copii lor, ca Dumnezeu sa le lumineze mintea ca sa priceapa invataturile de la scoala, pentru examene, etc. Acestea se citesc si la biserica la inceputul fiecarui an scoalar si cand sunt studentii in sesiune.

    Celelalte cuvinte ale dumneavoastra nu vin din iubire, nici dintr-o inima induhovnicita, degeaba semnati asa cum semnati.

    Imparatia Ceruruiloe se ia cu sila, dar nu cu silirea altuia sa creada asa cum vreti dvs, nici sa marturiseasca asa cum vreti dvs, ci cu silirea propriei dvs persoane, cu silirea gandurilor, a faptelor bune pe care dvs se cuvine sa le faceti.
    va rog stai un minut si va ganditi cum ati fost atunci cand mi-ati scris acele ganduri, ati avut pace si blandete in suflet, sau nu?
    daca am gresit si doriti sa ma indreptati, va rog sa o faceti asa cum spune Hristos, cu duhul blandetii, sau asa cum spune Sf. Vasile cel Mare, cu vorba buna, pentru ca, cu un cuvant rau si pe cel bun il faci rau, iar cu o vorba buna, pe cel rau il faci bun.

    Va rog, mi-e mila de dvs, gaditi-va ca deja m-ati judecat, spovediti aceasta.
    Ma pregatesc si eu de spovedanie si va rog sa ma iertati.
    Dumnezeu sa va ajute si sa va dea gandul bun si o inima curata.
    sa fie acel pseudonim cu adevarat asa, in imima dvs, adica sa fie lumina lina, ca din cuvinte simt altceva.

  18. Adrian Says:

    Pai l-a “mirosit” inclusiv in timpul “marturisirii”, daca din carte nu era prea suficient, dar parca e dispus cineva sa auda?

    http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/05/17/ortodoxia-ca-un-show-sau-despre-primejdia-falsei-renasteri-harismatice/

  19. Gabriel Says:

    Pe parintele Mihail Stanciu il cunosc de mai mult timp. Este un om deosebit, incearca sa fie un traitor in Hristos, avandu-l ca indrumator – pe pamant- pe parintele Adrian Fageteanu, iar in cer pe parintele Sofian Boghiu. Misiunea lui este, la proportii reduse, asemenea Arhanghelului Mihail, care a spus, atunci cand cadeau o parte dintre ingeri- deveniti diavoli- ” Sa stam bine, sa stam cu frica ! ”
    Acuzele care i se aduc sunt fragile, nu vizeaza fondul, nu reprezinta argumente, nu se discuta la obiect, punctual, asa cum a facut Parintele Mihail
    ( care este absolvent si de Automatica – IPB si si-a sustinut licenta in Teologie despre Sfantul Maxim Marturisitorul).
    Este hilar si grav ca s-a ajuns sa fie judecati ortodocsii dupa diplomele in Teologie sau inscrierea in Enciclopedii !
    Sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa le lumineze mintea si celor care il hulesc pe Parintele Mihail Stanciu !

  20. Wellington Says:

    Eu il cunosc bine pe Parintele Mihail si stiu ca are dreptate in ceea ce spune.Se refera in special la credinciosii care au o tinuta duhovniceasca si nu trebuie sa mai plece urechea la cuvintele noilor convertiti la Ortodoxie si la aberatiile acestora.
    Parintele ARHIMANDRIT MIHAIL STANCIU nu are nevoie sa fie trecut prin Enciclopedii pentru ca sa i se recunoasca autoritatea teologica.
    Experienta rugaciunii si trairea de la Manastirea Antim l-au facut sa-si dea seama daca un om are o traire autentica in Hristos sau se afla “pe aratura”.
    Am incredere in tot ceea ce a spus parintele Mihail.
    Romania nu are nevoie de predici si conferinte de la cei din afara tarii.
    Multumim lui Dumnezeu ca mai avem preoti si duhovnici buni in tara, care sa ne calauzeasca pe calea DREPTEI CREDINTE.

  21. Maria Says:

    “Romania nu are nevoie de predici si conferinte de la cei din afara tarii.”

    In Romania curge lapte si miere din gurile oamneilor, in Romania nu se ucid oameni, nu se violeaza femei si copii, nu se fac avorturi, nu se bea la crasma, nu se bat femei si copii, in Romania nu mai trebuie sa vine nimeni sa ne spuna nimic, avem de toate, de la stiinta la inteligenta, la bun simt, la credinta, suntem toti niste sfinti si nu avem nimic de invatat de la nimeni, nici de la cersetorul de pe strada, nici de la femeia de servici, nici de la copii, de la nimeni nimic nu avem de invatat. Ne suntem suficienti noua insine.
    Mai suntem foarte destepti, foarte buni, blanzi, rugatori, avem toti inima buna si iubitoare.
    Aveti perfecta dreptate, noi traimi foarte bine aici. Cine indrazneste sa ne spuna ceva- capul la picioare!

  22. Aurel Says:

    Maria, lui Klaus Kenneth nu i s-a pus capul la picioare prin faptul ca s-a atras atentia aspupra faptului ca in cartea sa se insista prea mult pe detaliile neortodoxe.

    Eu consider ca afirmatiile facute de dumneata se potrivesc tare bine parintelui Iustin (cu privire la microcipuri).

  23. Camelia Says:

    Cred ce scrie în carte, dar nu-mi pot explica totuşi un lucru…monahii noştrii postesc şi se roagă mult şi abia ajung câţiva la vederea duhovnicească şi unii “puturoşi” protestanţi scot demoni şi văd îngerii. (Mă refer la exorcizare şi mai ales la momentul primei cuminecări când o femeie străină plânge pt. că vede îngerii bucuroşi pt că au biruit)

  24. nume Says:

    si uite asa ni se duce buhul, datorita unui preot bloger care ar trebui sa stea intre enoriasi si in biserica, eu cred ca acest preotzel nici macar nu stie ce-i reproseaza acestui individ, faptele relatate in carte sunt reale fapt de necontestat , ce l-a apucat pe pater Mihail ?

  25. A&q Says:

    Nu cred ca, cartea se doreste a fi de teorie ortodoxa. Este viata unui om pusa pe hartie. N-are pregatire, pai de ce trebuie sa aiba ? Cartea nu se doreste a fi un tratat
    Cati dintre marii sfinti aveau pregatire teologica? Consider nefondate acuzele, cred mai degraba ca exista interese. Nu uitati omul a infiintat biserica, biserica l-a nascocit pe Dumnezeu (lumea este condusa de Dumnezeu ca si creator doar in religiile noi, celelalte religii au alti creatori).Religia a fost impusa cu forta (Google search: ). Cred ca o cale diplomatica linistita si cu bun simt ar rezolva multe probleme.

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>