Povestea zilei, 17-05-2010 – “Chemarea la nebunia pentru Hristos”

12:29 pm Povestea zilei                                                     

Chemarea la nebunia pentru Hristos

Înainte de a-şi începe luptele ascetice, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos s-a visat într-un stadion. Acolo, de-o parte şedeau mulţi oameni îmbrăcaţi în alb, iar de cealaltă parte stăteau nişte etiopieni negri. Împreună cu ei, etiopienii aveau un negru vânjos, stârnindu-i astfel pe cei îmbrăcaţi în alb:
– Cine se-ncumetă a se lupta cu el? Nimeni nu l-a învins de veacuri, desi cu mulţi s-a mai luptat! Este una dintre căpeteniile satanei!
În timp ce se făleau astfel, fericitul Andrei şedea acolo şi asculta, în timp ce oamenii îmbrăcaţi în alb nu prea ştiau ce să facă. Deodată apăru un tânăr foarte frumos ce tocmai coborâse din cer, ţinând în mână trei cununi. Prima era împodobită cu aur curat şi pietre preţioase, a doua era bătută cu multe mărgăritare, în vreme ce a treia era împletită din tot soiul de trandafiri, crini si alte flori ale Raiului; si asa minunată mireasmă răspândea în juru-i, că nu se poate povesti în cuvinte.
Sfântul Andrei le privea cu uimire, dorind să afle cum ar fi putut dobândi una din cele trei cununi. Atunci, apropiindu-se de acel tânăr frumos, scoborât din ceruri, îl întrebă:
– Spune-mi, rogu-te, cum le vinzi? Bani n-am să le cumpăr, însă voi merge la domnul meu şi el îţi va da cât aur voieşti!
Atunci, zâmbindu-i, tânărul îi răspunse:
– Crede-mă, dragul meu, de mi-ai aduce tot aurul din lumea asta, n-ai putea dobândi nici măcar o floare din aceste cununi, fiindcă le pot căpăta numai cei ce se luptă şi care îi biruiesc pe etiopieni! De voieşti, aşadar, să dobândeşti cunună, du-te de te luptă cu acest etiopian negru şi, de-l vei birui, îţi voi da nu numai toate cele trei cununi, ci încă şi altele, câte vei vrea.
Auzind acestea, fericitul Andrei prinse curaj şi-i zise:
– Crede-mă, Doamne al meu, voi face întocmai cum spui! Spune-mi numai care-i sunt vicleşugurile!
– Etiopienii, îi răspunse tânărul, deşi obraznici, sunt foarte fricoşi şi slabi. Aşadar, nu te
spăimânta, văzându-l cât e de mare! Căci e cu totul putred şi neputincios ca un vrej uscat…
Cu aceste cuvinte l-a îmbărbătat tânărul. Apoi l-a luat şi, prefăcându-se a se lupta cu el, îi arăta cum să se împotrivească etiopianului. În cele din urmă îi şopti la ureche:
– Când s-o răsuci în aer, nu te înfricoşa! Prinde-l încrucişat şi negreşit vei simţi ajutorul lui Dumnezeu.
Aşadar, porni Sfântul la luptă. Ieşi în mijlocul arenei, în faţa etiopianului, strigându-i tare:
– Hai la mine, urâciune, nevrednicule, spurcăciune! Vino să ne luptăm!
Îndată ce auzi acestea, etiopianul se năpusti furios asupra Sfântului, răcnind şi lăudându-se. Îl apucă pe Sfântul Andrei şi-l luptă vreme îndelungată, lucru ce tare îi mai bucură pe etiopieni, în vreme ce oamenii învesmântaţi în alb se întristară. Socoteau că etiopianul o să-l culce la pământ şi o să-l strivească. Însă în acel moment, Sfântul Andrei îl apucă încrucişat şi-l aruncă la pământ, unde negrul rămase fără suflare! Tare s-au mai bucurat oamenii în alb! L-au ridicat pe braţe, l-au îmbrăţişat şi l-au uns cu mir, în timp ce numeroşii etiopieni s-au făcut nevăzuţi, copleşiţi de ruşine. Atunci slăvitul tânăr se apropie de fericitul Andrei, îi dărui cele trei cununi, îl îmbrăţişă şi-i spuse:
– Din această clipă eşti prietenul şi fratele Meu! Luptă lupta cea bună! De dragul Meu, fă-te nebun si Eu îţi voi dărui multe bunătăţi şi Împărăţia Mea!
Când se trezi din somn, Sfântul Andrei se miră de cele visate. Pricepând că vedenia era, de fapt, chemarea lui Dumnezeu la cea mai înaltă nevoinţă, la nebunia pentru Hristos, chiar de a doua zi se arătă tuturor a fi cu totul nebun.
(Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 – Darul vedeniilor

2 Raspunsuri

  1. Dorel Says:

    off topic

    http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/05/17/ortodoxia-ca-un-show-sau-despre-primejdia-falsei-renasteri-harismatice/

    Doamne ajuta!

  2. ovidiu Says:

    Uite un comentariu interesant al regizorului Iulian Capsali

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>