O poveste scurta
Al doilea an de studenţie in Bucuresti…undeva prin noiembrie 1993. Incepuse prin caminele studentesti sa umble niste tineri zâmbăreţi, să bată pe la uşi si sa împartă nişte plienţele: “Vrei sa il cunoşti pe Dumnezeu?” , “Vrei să îl primeşti pe Dumnezeu în inima ta?” sau altceva de genul asta…
Priveam intrigata şi amuzată plienţelul. Oricât voiam să il iau în serios, mi se parea total stupiduţ. Conţinea şi un chestionar, un fel de test cu tot felul de întrebări ce îmi stârneau amintiri ciudate, întrebări ce-mi frământaseră adolescenţa şi pe care le credeam total uitate. Dintr-un imbold greu explicabil la acel moment am bifat ultima căsută: “Da, vreau să îl cunosc pe Dumnezeu”. Am dat pliantul înapoi tinerilor la viitoarea lor vizită prin camere. L-am simţit ca un gest kamicaze.
Ca urmare a acelui “Da”, m-am trezit la câteva zile la usă cu o doamnă. O doamnă în adevăratul sens al cuvântului. De fapt, o femeie trecută de 40 ani, domnişoară, ce nu vorbea o iotă română. Era americană şi misionară în cadrul unei asociaţii numită “Alege viaţa”. Aveam să aflu pe rând, cu slaba mea engleză la acea vreme, că era penticostală şi misiunea ei era sa aducă oamenii la creştinism. Femeia aceea m-a fascinat şi mi-a înmuiat inima cu totul. Era un înger de femeie pur si simplu. Ne-am întâlnit de mai multe ori, discutam despre Iisus, despre ce scrie in Biblie.
Cunoştinţele mele despre credinţă erau total nule la acea vreme. Învăţasem de acasa doar să spun Tatăl nostru şi sa fac cruce, dar nu-mi aduceam aminte când spusesem ultima oară măcar această scurtă rugăciune. Mă consideram cumva o atee, deşi nici nu pot spune că mă preocupa acest aspect. Eram o raţională. O computeristă de viitor, speram eu.
Din nulitatea si marasmul sufletesc în care mă complăceam m-a scos cu o delicateţe inimaginabilă, pe care nu o conştientizam atunci decât foarte vag, acea femeie străină, străină de neamul meu, de credinţa neamului meu…
Am început să merg cu ea la întâlnirile “Alege viaţa”. Se doreau a fi întâlniri interconfesionale, veneau studenţi creştini de tot felul, catolici, ortodocşi, baptişti, etc. Se ţineau conferinţe mari la care veneau americani şi povesteau de viaţa lor în Cristos. Ţin minte că venise un mare campion mondial la nu ştiu ce şi povestea cum s-a convertit el. Se cânta mult la chitara tot felul de cântecele la finalul intrunirilor. Astmosfera era foarte optimistă, caldă, primitoare, toţi erau prieteni cu toţi şi te simţeai foarte iubit şi apreciat. Mă duceam cu drag, era total relaxant, mă scotea din stresul şcolii şi din alte griji de zi cu zi.
Cred că mintea mea ceva mai raţională (credeam atunci) îmbinată cu restul de Duh Sfânt rămas de la Botez (cred acum) m-au făcut să imi ridic primele semne de întrebare….La insistenţele doamnei am fost la o biserică baptistă să asist la un botez. M-am simţit foarte inconfortabil de cum am auzit propunerea, deşi nu puteam explica de ce. Pănă la urmă am fost. Cred că nu am văzut ceva mai stupid în viaţa mea: un aşa zis popă şi câţiva tineri îmbrăcaţi în cămeşi albe până la pământ băgaţi într-o cadă de sticlă plină cu apă zidită în perete. Ăla era botezul! Cât de cretină eram atunci şi tot mi s-a părut extrem de stupid şi anacron totul.
Alt moment greu de suportat pentru mine a fost o întâlnire într-o sală mică de curs ce consta într-o rugăciune comună. Stăteau în grupuri mici, se ţineau de mâini şi spuneau pe rând câte ceva frumos despre sau pentru Dumnezeu. Jenant…A doua oară nu am mai fost.
Îmi era deja destul de greu să refuz invitaţile doamnei la diverse manifestări de acest gen. Ea era atât de bună şi caldă cu mine şi imi era greu să-i spun cum mi se par mie.
Imi plăcea să mă întâlnesc cu ea şi cam atât. Deja se vorbea de tabără la vară cu tot grupul. La acel moment, aveam chiar o colegă din semigrupă, ortodoxă, care mergea şi ea la întâlniri.
Într-o zi, am văzut pe uşa de jos a căminului un afis: Conferinţă…. nu ştiu ce, ASCOR.
Asociaţia Creştinilor Ortodocşi???? Ce-i aia! Eram de un an jumate deja in Bucureşti şi nu auzisem de aşa ceva….nu văzusem nici un afişuţ pe nici pe o usă , pe nici un stâlp.
Am simţit în acelaşi moment o mare uşurare. Am ştiut din prima clipă că vreau să merg deşi nu ştiam ce se intâmplă acolo.
Nu mai ştiu despre ce a fost prima conferinţă, dar ştiu că din acel moment nu am pierdut cred nici una. Am avut şansa să îi văd atunci pe parintele Galeriu, Părâianu şi alţii mari.
Nu m-am mai dus de atunci niciodată la întâlniri cu Rita Pride, femeia înger, cu nişte ochi albaştri superbi, care îmi inmuiase inima. Am şi acum de la ea un Nou Testament, nu scrie nimic pe el, dar e facut în duh neoprotestant. Ştiu că ar trebui să nu îl ţin în casă… dar acea cărţulie e primul meu Nou Testament citit si răscitit pe care l-am ţinut la cap aproape luni de zile şi il citeam noaptea până cădeam frântă. Îl citeam de dragul Ritei Pride pentru a şti ce să vorbesc cu ea a doua zi.. imi spuneam eu atunci. Acum mă întreb, de fapt, ce mă făcea să citesc?
Mă întreb şi acum după ani… de ce nu am aflat nimic despre ASCOR peste 1 an de zile de studenţie? De ce nu mi-a sărit în ochi nici nu afiş, nu mi-a venit nimeni să-mi bată la uşă, să-mi spună o vorbă, oricât de stupidă mi s-ar fi părut atunci.. dar să mă tragă de mânecă…De ce a trebui o domnisoară de 40 ani să vină de peste ocean să-mi vorbească de Iisus aşa cum s-a priceput ea?
Ce m-a făcut oare să simt că totuşi locul meu nu e acolo cu ea…?
M-am întâlnit la finalul anului studenţesc cu ea într-o staţie de metrou. Nu o mai văzusem de prin ianuarie. Era pe punctul să plece în altă ţară. Rolul ei misionar în România se încheiase… Mi s-a îndoit inima… Mă simţeam vinovată că o evitasem, pretextasem că am sesiune…
Dacă aş putea m-aş ruga pentru ea.. dar nu se poate căci nu e ortodoxă, deşi ei îî datorez enorm.
Scuze că m-am lungit.
Pentru cine a citit tot, îi las să tragă concluziile şi să facă paralela cu “cazul Klaus K.”
Oricât l-ar critica cineva, dacă acel cineva nu a ajuns la ortodoxie cum am ajuns eu, de exemplu, nu are dreptul să il judece.
Klaus K. are si el rolul sau. De asta sunt sigura.
Nu e aici pentru cei tari în credintă, pentru cei ce plutesc prin norisorii imaculati ai ortodoxiei si de acolo critică pe toţi cei incă pe cale.
Eu am văzut în conferinţele “Alege viaţa” cum se manifestau acei americani şi de alte naţii. Klaus K. se incadrează in acel stil dar e la mile distantă pe calea adevăratei credinţe. Nu-l condamn. Nu conteaza pentru mine ce limba vorbeste sau cat de săltăreţe sunt cantecele lui. Atat timp cat nu il huleşte pe Hristos e bine. O persoana dintr-o sală de conferinţă daca aduce la credinţă e deja enorm. Kalus K e facut cum e făcut ca să impresioneze pe cei cum am fost eu. Asa cred eu. Si cred ca el stie asta, el a fost acolo jos si stie cum sa-i ia pe cei de acolo si sa-i traga de urechi sus.
Inca o data repet: cred ca el nu e aici pentru razboiintrucuvant sau saccsiv sau Savatie.
Acestia se duc să bată la usa omului si să le spuna cat de minunat e Hristos? Never! Rolul lor e altul. Fiecare are rolul sau. De ce tin unii sa se bage neaparat in randuiala lui Dumnezeu si sa faca ei ordine?
Daca Dumnezeu a facut cu mine un test atunci la acel moment crucial? Puteam sa fiu demult baptista acum, nu? Am simtit atunci ceva, ce nu stiam ce e, dar acum stiu ca am simtit ingerul pazitor care parca ma batea usor pe umăr. Eu cred ca am trecut testul, dar simt că doar în mică măsură a fost meritul meu. Am fost pe muchie de cuţit.
Cine stie ale cărui rugăciuni m-au salvat atunci.
Timpul le va lamuri pe toate, cu siguranţă. Să nu judecăm prezentul, căci e deja trecut.
Să ne rugăm mai bine, aceasta e dincolo de timp.
Iertare…
Comentariul a fost postat astazi pe blogul Saccsiv de o cititoare care semneaza parereamea.
Sala, care s-a dovedit şi de această dată arhiplină, ca mai la toate conferinţele lui Klaus Kenneth, a primit cu entuziasm mărturia celui care, vreme de aproape 40 de ani, a pribegit peste două milioane de kilometri în căutarea Adevărului, adică a lui Hristos-Dumnezeu.
În acelaşi timp, Părintele Constantin Necula a răspuns şi anumitor puncte divergente exprimate în spaţiul virtual de voci care nu au încercat niciodată să îl perceapă pe Klaus exact aşa cum e el, adică faţă către faţă, şi în ceea ce are de mărturisit.
