Predică la Sfânta Treime (II)

Pr. Constantin Necula Fara comentarii

Predică la Sfânta Treime (II)

fragment din Praznicar Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântul Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Praznicul acesta al Sfintei Treimi se pregăteşte înaintea noastră spre înţelegere în toate praznicele pe care le parcurgem în Biserică. Fiecare sărbătoare ne apare ca o pagină într-un Abecedar din care învăţăm, pe rând, câte o literă, câte o propoziţie, câte o frază din Taina Sfintei Treimi. Spre deosebire de Abecedar, în schimb, cartea aceasta a cunoaşterii Treimii Celei Sfinte nu se parcurge într-un an şi, uneori, nici într-o viaţă, darul cunoaşterii ei putând să vină numai îndată după moarte, în taina Învierii, care nădăjduim că ne va afla Acolo, dinaintea Treimii Celei de o Fiinţă. Ce şcoală adâncă ne este Biserica! Cu câtă răbdare ne creşte spre vederea lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat!

În Vechiul Testament – să ne aducem aminte – Treimea cea Sfântă este mai mult în ghicitură. Fie că vorbim despre acel „Să facem pe om după chipul şi asemănare Noastră” (Facere 1, 26), fie despre reacţia de la Turnul Babel, „Hai să ne pogorâm şi acolo să le încâlcim graiul, pentru ca unul altuia să nu-şi mai înţeleagă limba” (Facere 11, 7), fie că amintim binecuvântarea levitică sau întâlnirea de la stejarul Mamvri, unde Avraam, deşi vede trei îngeri, le vorbeşte ca Unuia Singur, ca şi în alte câteva cazuri, ghicim Treimea în text. Părinţii Bisericii ne spun toţi că, pentru proasta vecinătate cu mulţimea de politeişti, Dumnezeu nu a îngăduit să crească această cunoaştere a Sa în Treime lăudat, pentru ca să nu se scufunde şi israeliţii în drama politeismului.

Citeste mai departe…