† 27 mai
Vezi și:

• Sfantul Ioan Rusu praznuit la Sibiu
• Acatistul Sfantului Ioan Rusu
• Sfantul Ioan Rusu -Din viata si minunile sale (Saraca)
  

Aproape 2 ore se rugase plingind dl. Constantin Polihronie, mare functionar de stat, in fata raclei cu moastele Sfintului. Era imbracat numai in pijama si un taxi il astepta la poarta bisericii.

Cind a terminat, a pornit incet spre iesire, tirindu-si pantofii pe podea. L-am oprit putin, povesteste preotul bisericii, sa-l intreb, daca vrea sa ne spuna, de ce a plins atita, de ce venise asa imbracat la biserica si daca nu cumva dorea o camera sa se odihneasca putin.

– Nu, parinte, m-a odihnit pentru multi ani Sfintul, acest mare si facator de minuni doctor caruia ii slujiti. Astazi de dimineata a venit la spital sotia mea sa ma vada. De mai bine de 10 ani nu mai stateam drept, asa cum sint acum. Din cauza unei afectiuni cronice a sistemului nervos si a unei boli prin care am trecut, mi-am subrezit atit de mult sanatatea incit am fost nevoit sa ies la pensie inainte de termen si sa ma internez in spital. La 2 ani dupa aceasta aveam picioarele paralizate mai mult de 80%. Paralizia, starea sufleteasca rea, deznadejdea ma dusesera aproape de moarte.
Astazi, asadar, cind a venit sotia la spital sa ma vada, m-a gasit dormind si nu m-a trezit, ci s-a asezat pe un scaun alaturi de patul meu. Pentru citeva clipe a prins-o somnul. Vede in vis cum in salonul vecin se facea vizita doctorilor. In mijlocul lor a zarit pe unul tinar, strain. Sotia mea s-a apropiat de el si i-a zis:
– Doctore, sinteti strain? Va vad pentru prima data la spital. Va rog, in salonul de alaturi zace sotul meu, paralizat de 10 ani. Doctorii mi-au spus adevarul: o sa- mi pierd tovarasul de viata, o sa-mi pierd singurul sprijin. Sotul meu o sa moara.
– Mergeti doamna, asteptati, il voi vedea si pe sotul dumneavoastra.
– Da, doctore, astept; spuneti-mi daca vreti numele dumneavoastra.
– Ioan Rusul, i-a raspuns.
S-a trezit si a sarit de pe scaun! Ma vede cum incerc singur sa ma ridic, sprijinit pe coate.
– Ajuta-ma, ii zic, cineva ma tine de subsuori si ma ridica, ajuta-ma si tu.
M-am ridicat in picioare, pe podea. Plinsul sotiei a facut sa se adune in jurul nostru doctorii si asistentele medicale. Doctorul responsabil al sectiei, un crestin cu adevarat credincios, a fost profund miscat cind a auzit de la sotia mea cele petrecute si mi-a spus:
– Domnule Polihronie, nu cereti sa va schimbati pijamaua, luati un taxi si mergeti la biserica vindecatorului dumneavoastra, la sfintul Ioan, in Evvia, unde se afla sfintele moaste intregi. Mergeti, multumiti-i din suflet si veniti apoi sa va facem externarea care de aceasta data – lucru rar, desigur – este semnata nu de un doctor ci de un sfint. Cred tot ceea ce spun si ca crestin si ca medic. Deasupra stiintei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu si a Sfintilor Sai…
Acestea mi-a spus, parinte. Acestea le vedeti. Dati-mi si sfintia voastra binecuvintare.

Acestea le-a spus, acestea le-am vazut la acest om binecuvintat care, cu ochii plini de lacrimi nu stia cum sa-i mai multumeasca Sfintului.

22 februarie 1984

Seceta ce a durat trei ani

Ucenicul Sfântului Antonie cel Mare, Cuviosul Ilarion (+371), ce s-a numit mai apoi şi el „Mare”, a răsădit monahismul egiptean original în pământul sfânt al Palestinei.
Când, după un timp, s-a întors în regiunea Tebaidei, unde se nevoia învăţătorul său, i-a găsit pe locuitori cuprinşi de deznădejde… Vezi bine, nu mai plouase de trei ani! Seceta bântuia printre sărmanii oamenii. Ţarinile toate erau arse de vipia soarelui, iar animalele începuseră a li se prăpădi de foame!
Îndată ce-au aflat de sosirea Sfântului Ilarion, locuitorii Tebaidei s-au adunat toţi, cu femei şi copii, şi s-au dus la cuviosul Ilarion. Trupurile lor descărnate şi livide erau dovada aprigei foamete ce bântuia locul. Căzând, aşadar, la picioarele Sfântului l-au rugat aşa:
– Îndură-te de necazul ce-a dat peste noi! Roagă-te Domnului să-Şi ostoiască mânia şi să dăruiască ploaie de viaţă dătătoare peste locul nostru lovit de secetă!
Sfântul, văzându-i pe toţi atât de slabi şi descărnaţi, suspină adânc, îşi ridică ochii spre cer, îşi înălţă braţele si se rugă fierbinte lui Dumnezeu să se îndure de robii Săi, dându-le ploaie şi răcorind pământul însetat.
Nici n-apucă bine Sfântul Ilarion să sfârşească rugăciunea, că şi porni a ploua cu găleata!
După această minunată binefacere, a urmat însă o ispită din cele mai ciudate. Îndată ce s-a oprit de viaţă dătătoarea ploaie, au apărut numeroase lighioane otrăvitoare ce s-au năpustit asupra oamenilor să-i muşte. Atunci, mulţi dintre ei, muscaţi fiind, au căzut leşinaţi. Văzând Sfântul Ilarion acest neaşteptat necaz, a luat ulei, a chemat numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, după care i-a uns pe oameni cu acel ulei. Toţi s-au tămăduit pe loc, dând slavă lui Dumnezeu si fiind veşnic recunoscători sfântului Său rob.
(Viaţa Sfântului Ilarion)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 – Darul facerii de minuni