O mare furioasă

Pe când Sfântul Ilarion se afla în Epidaur (în Dalmaţia) a avut loc un cutremur cumplit! Toată regiunea fu zguduită din temelii. Chiar şi marea se înspuma toată şi se retrase departe de ţărmul său firesc. Un haos cumplit se înstăpâni pe ţărmurile dezgolite de ape.
Un vânt puternic, iscat din senin, smulse vasele pescarilor, azvârlindu-le prin râpi şi pe stâncile de pe mal. Toate se făcură bucăti-bucăţele!
Locuitorii Epidaurului, văzând cât de furioasă era marea, tare s-au mai înfricoşat. S-au temut ca nu cumva să se răstoarne uscatul şi să se scufunde toţi în prăpastia ce se ivise. Plângând cu gândul la moartea sigură ce părea a-i aştepta pe toţi, au alergat la Sfântul Ilarion şi l-au rugat să se milostivească de ei:
– Iubirea de oameni a lui Dumnezeu te-a adus aici, ca să ne izbăveşti dintru această primejdie!
Apoi l-au dus la malul mării, punându-l în faţa valurilor înfuriate; iar el, crezând cu tărie în cuvintele Domnului: „Dacă aveţi credinţă cât un grăunte de muştar, veţi spune muntelui să se mişte şi se va mişca”, a făcut în nisip, în trei locuri, semnul Sfintei Cruci. Apoi s-a întors cu faţa spre Răsărit, şi-a înălţat braţele spre cer şi s-a rugat lui Dumnezeu să Se milostivească de făpturile Sale şi cu atotputernicul Său glas să poruncească mării a se linişti şi a se înturna la locul său.
În timp ce se ruga, marea înspumată se înălţă atât de mult, încât mulţi se temură că se va năpusti, înecând întregul loc. Însă rugăciunea Sfântului se ridică mai sus ca marea şi străbătu cerurile, ajungând la Dumnezeu de oameni iubitorul! Atunci, cu adevărat, au strălucit milosârdia şi atotputernicia Domnului! Încet-încet, mânioasa mare s-a îmblânzit, s-a scoborât uşor, aşternându-se cuminte în vechiul ei sălaş!
De atunci locuitorii Epidaurului, din neam în neam, au tot pomenit neîncetat uimitoarea minune făptuită întru izbăvirea locului de rugăciunea acestui mare sfânt.
(Viaţa Sfântului Ilarion)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 – Darul facerii de minuni