Izvorul sec

Minunată răbdare a vădit, cât a trăit, avva Pior din Egipt. În locul cu totul pustiu unde se sălăşluise, după ce a săpat îndelung, a dat de apă care însă era foarte amară. Totuşi a rămas în acel loc până la moarte, bând în fiece zi din apa amară a acelui izvoraş! Mulţi monahi s-au străduit să-i calce pe urme, însă nici unul n-a izbutit să vieţuiască mai mult de un an în acel loc cumplit şi neprimitor unde se nevoise avva Pior.
Odată, la o mănăstire, optzeci de fraţi au săpat adânc, însă n-au dat de apă! Întristaţi din cale-afară, s-au gândit să se dea bătuţi. Atunci, în arşiţa verii, l-au văzut pe avva Pior venind din pustia sa. După ce s-a apropiat de ei, i-a mustrat:
– Puţin credincioşilor, de ce v-aţi pierdut nădejdea şi curajul? De ieri vă tot urmăresc, de departe, şi vă văd gata să vă părăsiţi lucrarea!
Apoi a coborât în fântână şi s-a rugat. După ce-a sfârşit rugăciunea, a luat sapa, a lovit de trei ori şi-a spus:
– Dumnezeul Sfinţilor patriarhi, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob, nu lăsa nerăsplătită osteneala robilor Tăi, ci dă-le lor apa de care au atâta trebuinţă!
Pe dată izvorî apă îmbelşugată, stropindu-i pe toţi! Iar Sfântul, după ce se rugă iar, se pregăti de plecare; însă monahii l-au rugat să stea cu ei la masa pe care o pregătiseră. Sfântul, nevrând să le facă voia, s-a îndepărtat zicând:
– Mi-am terminat lucrarea pentru care m-a trimis Dumnezeu! Nu mi-a zis să rămân si la masă.
(Istoria Lausiacă)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 – Darul facerii de minuni