Grija cea multa departeaza de Dumnezeu

In ziua de azi, oamenii sunt foarte zapaciti, fiindca nu traiesc simplu. Deschid multe fronturi si se pierd in grija cea multa.

Orice lucru sa se faca cu mintea la Dumnezeu ca lucrarea sa se sfinteasca.
Fiind intr-o stare duhovniceasca se ajuta pe sine si nu se nelinisteste.

Cu munca si grija multa se uita de Dumnezeu. Parintele Tihon spunea: “Faraon dadea munca multa si mancare multa israelitilor, ca sa uite de Dumnezeu”

Cand omul se gandeste cum sa se aranjeze mai bine aici, este chinuit, se oboseste si se osandeste. (lipsa smereniei)

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – cuv. Paisie Aghioritul )

Mănăstirea Râmeţ îşi va prăznui marţi şi miercuri ocrotitorii, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi pe Sfântul Ierarh Ghelasie

În fiecare an la 29 iunie Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cei ce sunt între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, propovăduitorii cei tari şi de Dumnezeu vestitori şi căpeteniile ucenicilor lui Hristos – cum îi numeşte Biserica în slujbele Sale.

Ierarhul nostru IPS Andrei va participa încă din ajun la slujbele oficiate cu ocazia hramul Mănăstirii Râmeţ, unde va fi însoţit de Părintele Remus Onişor, Consilier Administrativ – Bisericesc al centrului nostru eparhial.

Părintele Atonie Cătinean, duhovnicul mănăstirii, ne-a informat că slujbele închinate Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel vor începe luni seara de la ora 19.00. Va fi Priveghere ce va cuprinde Vecernia Mare, Litia, Utrenia şi Ceasurile. Marţi dimineaţa, de la ora 7.00 se va oficia Taina Sfântului Maslu, Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, iar de la ora 10.00 Sfânta Liturghie arhierească.

Miercuri, 30 iunie 2010, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sf. Ierarh Ghelasie ale cărui sfinte moaşte se află la Mănăstirea Râmeţ. Părintele Antonia ne-a precizat că slujbele vor începe de marţi seara de la ora 19.00 cu Priveghere, ce va cuprinde Vecernia Mare, Litia, Utrenia şi Ceasurile, iar miercuri dimineaţa de la ora 8.00 se va oficia Taina Sf. Maslu şi Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie, iar de la ora 10.00 Sfânta Liturghie.

Sursa: Radio Reîntregirea

Vezi si:

• IPS Andrei la hramul mănăstirii de la Cergău (Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeţ)

• Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmet

Zgomotul exterior si linistea interioara

Astazi toti s-au invatat sa traiasca in zgomot. Multi copiii vor muzica rock in timp ce citesc.
Pe ei, adica, ii odihneste mai mult sa citeasca cu muzica decat in liniste.
Se odihnesc in neliniste, fiindca este neliniste in ei insisi. Peste tot este zgomot.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – cuv. Paisie Aghioritul )

Dumnezeu nu este tiran ca sa ne sufoce.

Hristos este dragoste, bunatate si mangaiere, si niciodata nu sufoca.
Adica nu trebuie sa se nevoiasca cineva cu acrivie bolnavicioasa si sa se sufoce de neliniste
luptandu-se cu gandurile, ci sa-si simplifice nevointa sa si sa nadajduiasca in Hristos,
iar nu in el insusi.

Daca se misca cineva simplu, nu oboseste. Dar cand intra iubirea de sine, chiar si putina,
se strange ca sa nu faca vreo gresala – si oboseste. Nu are importanta, sa mai si greseasca
si sa mai capete si putina mustrare.

Fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata si s-au eliberat din latul acestui
progres lumesc, al multor inlesniri – sau mai degraba al multor greutati, si au scapat de acest
stres infricosator al vremii noastre de azi.
Daca omul nu isi simplifica viata, se chinuieste, in timp ce simplificand-o nu va avea acest stres.

Multe treburi, multe lucruri au oamenii de facut, si se ametesc.
Osteneala, nervi – din probleme mici , scandaluri mari: apoi divort fara justificare. Dar daca
si-ar simplifica putin viata, ar fi si odihniti si veseli. Stresul asta este o catastrofa.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – cuv. Paisie Aghioritul )

 „Cartea exemplului de conştiinţă”

Recenzie:„Preotul în Biserică, în lume, acasă”, de Antonie Plămădeală

Pr. Dr. Cristian Muntean,

„Pe unii oameni îi vindeci cu cuvântul; pe alţii îi îndrepţi cu pilda vieţii tale”, scria Sfântul Grigore de Nazianz în sfaturile pe care le dădea preoţilor.

Un astfel de om, care vindecă prin cuvântul său şi prin pilda vieţii sale este, fără îndoială, înalt Prea Sfinţitul Antonie. Şi pentru a ne-o dovedi din nou, dacă mai era nevoie, a însumat un număr de cuvântări ocazionale într-o carte, pentru a readuce în atenţia noastră dimensiunea reală a preotului ca păstor de suflete şi păstrător al tradiţiilor noastre româneşti.

Întreaga culegere stă sub înţelepciunea cuvintelor Sf. Ioan Gură de Aur care sunt luate drept motto: „Mai multe sunt valurile care frământă sufletul preotului, decât vânturile care frământă marea”, prin ele autorul avertizându-ne că nu se va opri la lucruri de suprafaţă ci va încerca să pătrundă mai adânc, spre conştiinţă prin conştientizare. în acest context lucrarea devine de maximă actualitate pentru că vizează preotul din perspectiva întregii sale vieţi, putând fi considerată un adevărat manual sau îndrumător de pastoraţie.

Încă de la început autorul ţine să precizeze că nu poţi fi preot pe jumătate – ori eşti preot după rânduială ori nu eşti preot cu adevărat – iar întreaga slujire a preotului trebuie să fie mereu un mandat din partea episcopului argumentând că şi episcopul este supus Sfântului Sinod. Nesupunerea ar însemna excluderea principiului ierarhic din normele canonice. „Declaraţia” pe care preotul o citeşte înainte de hirotonie stă mărturie până la moarte despre promisiunea făcută în faţa lui Dumnezeu, a episcopului şi a credincioşilor.

Stilul colocvial în care este întocmită lucrarea dă posibilitatea cititorului de a se reîntâlni pe parcursul aceleiaşi cărţi cu anumite idei ce se vor axiomatice în lămurirea şi înţelegerea multor probleme ce ţin de aspectele practice ale preoţiei făcând apel la dictonul latin „Repetitio mater studiorum est”. Deşi dă impresia unei cărţi de specialitate adresată preoţilor, studenţilor şi elevilor seminarişti, ea se adresează şi credincioşilor tocmai spre înţelegerea în profunzime a misiunii ce o are de îndeplinit preotul.

Citeste mai departe…

Locul duhovnicesc al Românilor din Sfantul Munte Athos – Schitul Prodromu

Iată, deşi nevrednic fiind, m-a învrednicit Dumnezeu de am ajuns – pentru a şaptea oară – în Sfântul Munte, în prima săptămână a sfantului şi marelui post unde, pe lângă celelalte mănăstiri am vizitat, bineînţeles (şi) Schitul Românesc Prodromu. Citim în Istoria Mănăstirilor Athonite, alcătuită din 10 tomuri de Irinarh Schimonahul (1845-1920) şi păstrată cu evlavie printre cele 200 de manuscrise şi 5000 de volume tipărite, din biblioteca Schitului Românesc Prodromu această minunată istorisire: ” Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul – care-şi avea locuinţa (chilia) deasupra mănăstirii Marea Lavra – pe dealul ce se numeşte Palama, că într-o noapte, ieşind din chilie şi stând la rugăciune, a văzut în partea dinspre răsărit – la locul ce se numeşte Vigla, o doamnă şezând pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată fiind de îngeri şi de sfinţi care tămâiau împrejur, cântând şi închinându-se împărătesei a toate – adică Maicii Domnului – Ocrotitoarea Sfântului Munte. Şi întrebând cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie – stareţul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului doreşte ca ” în timpurile mai de pe urmă ” să se ridice în acele părţi un locaş dumnezeiesc spre slava Sfinţiei Sale. Este tocmai locul pe care avea să se ridice mai târziu Schitul Românesc Prodromu, în a cărui parte de apus, lângă clopotniţa de 23 de metri, se afla un paraclis închinat adormirii Maicii Domnului, care veghează, aşadar, intrarea principală în oaza spiritualităţii româneşti.

Nu m-am înşelat, nici de această dată, cand am constatat că cei mai mulţi monahi, în Sfântul Munte, după greci sunt românii – ostenitori la schiturile româneşti Prodromu, Lacu, Chiliile Sfântul Gheorghe – Colciu, Sfântul Ipatie, Sfântul Gheorghe – Kapsala şi altele… Dar, nu în ultimul rând, şi muncitorii cei mai mulţi din Aghios Oros (în greceşte – Sfântul Munte) sunt tot românii – care se află în căutarea unui venit mai bun decât cel de acasă… De asemenea, am avut şi avem duhovnici vestiţi, aici, pe Părintele Petroniu Tănase – actualul stareţ al schitului Prodromu – cel care a revigorat acest sfant lăcaş de închinăciune – din toate punctele de vedere, în ultimii treizeci şi cinci de ani… Apoi pe Părintele Iulian – tot de la Prodromu şi nu în ultimul rând pe Părintele Dionisie de la Schitul Sfântul Gheorghe – Colciu, trecut între timp, la cele veşnice.

Şi totuşi, dacă nu un paradox, este în orice caz o curiozitate faptul că tocmai românii – ale căror generoase danii către Sfântul Munte sunt atestate de mii de documente, începând de la primii Basarabi şi urmând până la ultimii voievozi din sec. al XIX -lea – nu au avut aici nici un lăcaş propriu până în urmă cu un veac şi jumătate şi nici acesta nu este ridicat la rang de mănăstire ci este doar un schit !… Din cele 20 de mănăstiri athonite, 17 sunt grecesti, una rusească – Sfântul Pantelimon, alta sârbească – Hilandar şi alta bulgărească – Zograful.

Nu de nevrednicie poate fi vorba, căci românii, dincolo de daniile făcute de-a lungul timpului tuturor celor 20 de mănăstiri (pe unele chiar rezidindu-le în întregime) au fost, şi sunt, o prezenţă exemplară în ” Grădina Maicii Domnului “. Este atestat încă din sec. al XIX-lea ca vlahii ajungeau cu turmele lor până pe coastele Athosului, iar Mănăstirea Cutlumuş – rectitorită de voievodul Nicolae Alexandru Basarab către anul 1360 şi numărând foarte mulţi monahi de origine română, a fost supranumită multă vreme ” Marea Lavră a Ţării Româneşti”. Trebuie să fie vorba – după cum spune (şi) scriitorul Răzvan Codrescu – într-un articol, mai degrabă, sau de vitregia istoriei (care i-a împiedicat pe români să se unească într-un singur stat puternic şi într-o singură biserică autonomă), sau de o anume măsură (discreţie) a manifestărilor noastre în lume (care, de pildă, pe plan religios, ne-a făcut să nu avem în calendar, până în sec. xx, sfinţi canonizaţi de noi înşine, deşi toată istoria noastră este presărată cu mari trăitori şi martiri ai dreptei credinţe).

O lămurire edificatoare, în acest sens, este şi aceea a Părintelui Petroniu Tănase – cu care am stat de vorbă, care a spus că : ” Sihaştrii din Carpaţi veneau la Athos, fiindcă găseau aici condiţii de viaţă sihăstrească, de viaţă pustnicească, mai bună, mai deplină. De aceea nu şi-au întemeiat o mănăstire a lor, ci, când s-a întamplat să se stabilească în mănăstiri de obşte (în chinovii) au trăit împreună cu ceilalţi fraţi : – La Cutlumuş, la Zograful, la Filoteu, la Karakalu etc. Dar, în general, au trăit viaţa sihăstrească, în chilii răspândite pe tot cuprinsul Athosului – dovada faptul ca până astăzi există astfel de chilii. Abia în sec. al xix-lea, când apar statele naţionale, s-au gândit şi monahii români aghioriţi să aibă un lăcaş al lor şi, astfel, au întemeiat Schitul Prodromul. Este de altfel grăitor, pentru vocaţia sihăstrească românească a înduhovnicţilor români, faptul că primii trei stareţi de la Prodromu – Nifon, Damian şi Ghedeon – s-au retras din stăreţie şi şi-au încheiat zilele ca sihaştri, în peşteri sau chilii din apropiere, iar cel dintâi a refuzat cinstea de arhimandrit, rămânând până la capăt simplu ieroschimonah şi lăsând un testament în care cheamă cu precădere la nevoinţă, pocăinţă şi smerenie şi, din care, iată spicuim şi noi câteva îndemnuri, cum ar fi : ” Fraţilor, aveţi grijă de sufletele voastre, ştiind că aicea este vremea nevoinţelor, iar dincolo a plăţilor şi cununilor, şi că după trecerea acestei vieţi nu mai foloseşte la nimic pocăinţa. Să aveţi dragoste între voi, să fiţi smeriţi, buni, ascultători şi lesne iertători unii altora. Siliti-vă din toate puterile să păziţi pacea dintre voi, iar deasupra patimilor şi gândurilor celor spurcate să ne întrarmăm cu postul, cu privegherea, şi, mai mult decat toate, cu aducerea aminte de moarte, gătindu-ne în tot ceasul de ieşirea din viaţă aceasta şi spre întâmpinarea Domnului Iisus Hristos… “

Citeste mai departe…

Nelinistea este a diavolului.

Diavolul nu merge contra. Daca exista o pornire, impinge si el ca sa-l chinuiasca si sa-l insele pe om. Pe cel sensibil de pilda il face suprasensibil. Cand ai o dispozitie sa faci metanii, te impinge si diavolul sa faci peste puterea ta – si daca puterile iti sunt limitate creeaza o stare nervoasa pentru ca nu poti face ale tale si in continuare iti creeaza neliniste cu o deznadejde usoara la inceput.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – cuv. Paisie Aghioritul )

Simplificati-va viata, ca sa se indeparteze stresul

Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata fireasca si inainteaza spre lux,
cu atat creste si nelinistea din ei: si cu cat se indeparteaza mai mult de
Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna.

Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga, insa nu vor adevarata liniste care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor.

Oamenii au ajuns sa nu se gandeasca la cealalta viata, ci cer numai aici cat mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.

O viata plina de neliniste si intr-o neincetata alergatura dupa bani nu inseamna fericirea ci este iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de stres?

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – cuv. Paisie Aghioritul )

Lipsa ajuta mult

Astazi lumea este atat de mult chinuita pentru ca fuge de osteneala.

Comoditatea asta o imbolnaveste si o chinuieste. In epoca noastra inlesnirile au tampit lumea.
Aceasta moleseala de acum a adus toate bolile. Mai demult ce trageau ca sa treiere!
Ce osteneala, dar si ce dulce era painea! Unde ai fi vazut paine aruncata?! Daca aflai vreo bucatica, o luai si o sarutai.

Cei chinuiti simt multa recunostinta cand cineva le ofera si cel mai mic ajutor.
Pe un copil de bani gata rasfatat nimic nu-l multumeste, desi parintii i-ar face toate chefurile.
Poate sa le aiba pe toate si totusi este chinuit. Le face pe toate cu susul in jos – in timp ce unii copilasi, sarmanii, pentru cel mai mic ajutor simt o mare recunostinta.

Daca cineva nu se osteneste, nici nu poate aprecia osteneala celorlalti.

Cei mai multi dintre cei ce au sanatatea sensibilia sunt asa din pricina traiului bun.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – cuv. Paisie Aghioritul )

Vezi si:

• Antiteze – Radu Demetrescu Gyr

Multa vatamare a suferit lumea din pricina televizorului.

Astazi lumea se distruge din pricina mintii ei. Nu o distruge Dumnezeu.
Televizorul este opera omului, dar exista si un alt televizor, duhnovicesc.
Adica atunci cand prin omorarea omului vechi se curata si ochii sufletului, atunci omul vede mai departe fara aparate….Cei intai nascuti aveau harisma stravederii. Aceasta s-a pierdut dupa cadere. Cand copiii vor pastra harul Sfantului Botez vor avea si harul stravederii, televizorul duhovnicesc. E nevoie de luare aminte, de lucrare duhovniceasca.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – cuv. Paisie Aghioritul )