Diavolul stapaneste desertaciune

Gandul imi spune ca cel mai mare dusman al sufletului nostru, mai mare chiar decat diavolul este duhul lumesc, pentru ca ne atrage in chip dulce si in cele din urma ne amaraste vesnic. In timp ce de vom vedea pe diavolul insusi ne va apuca frica si vom fi nevoiti sa scapam la Dumnezeu, dobandind astfel raiul. In epoca noastra, multa “lume” - duh lumesc - a intrat in lume si aceasta “lume” o va distruge. Oamenii si-au bagat inlauntrul lor “lumea” si au alungat de acolo pe Hristos

- Parinte, de ce nu intelegem cat rau ne face duhul lumesc si suntem atrasi de el ?

- Pentru ca duhul lumesc intra incet-incet, precum a intrat ariciul in cuibul iepurelui. La inceput ariciul a rugat pe iepure sa-l lase sa-si bage putin capul in cuibul lui ca sa nu-l ploua. Apoi a bagat si un picior, apoi celalalt si in cele din urma a intrat tot si cu tepii lui l-a scos cu totul pe iepure afara. Asa si cugetarea lumeasca ne inseala cu mici cedari si incet-incet ne stapaneste. Raul inainteaza putin cate putin. Daca ar veni deodata, nu am fi inselati. Vezi, daca vrei sa oparesti o broasca, trebuie sa arunci peste ea apa fiarta cate putin. Daca o arunci deodata toata, sare si fuge; se izbaveste. In timp ce daca versi pe ea putina apa fiarta, la inceput o va arunca putin de pe spate, apoi o va primi. Daca-i mai arunci inca putina, iarasi o va arunca putin si incet-incet se va opari, fara sa priceapa. “Bre, broasca, dupa ce ti-a aruncat putina apa fiarta, scoala-te si fugi !”. Nu fuge. Se umfla - se umfla si apoi se opareste. Asa face si diavolul; ne opareste putin cate putin si, in cele din urma, ne trezim opariti fara sa pricepem.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - cuv. Paisie Aghioritul )