Mitropolitul Ardealului Andrei Şaguna - în conştiinţa noastră, mărturisitoare

„Mitropolitul Andrei Şaguna a fost un bărbat aproape extraordinar, trimis de Providenţa Divină pentru fericirea poporului său; că el a fost un Moise, pentru că şi el, ca şi acela, a eliberat poporul său, conducându-l în pământul autonomiei şi independenţei; şi el, ca şi acela, dădu poporului său tablele legii: Statutul organic; şi, în fine, lovi în piatră şi dădu apă cerească poporului său: ştiinţă, lumină, cultură. Despre un astfel de bărbat, pe drept cuvânt, se poate zice că el, pururi va străluci ca un luceafăr pe orizontul bisericii şi naţiunii române.” Aşa îşi încheia Nicolae Popea discursul de recepţie, prezentat în 13/26 martie anul 1900, dedicat vieţii şi activităţii arhiepiscopului şi mitropolitului ortodox al Transilvaniei, Andrei baron de Şaguna (1808-18739).

Andrei Şaguna s-a născut la Miskolţ, în Ungaria, într-o familie de macedo-români din Balcani, a urmat şcoala gimnazială la Mişcolţ, apoi studii de drept şi filozofie la Pesta şi teologice şa Vârşeţ. La vârsta de 25 de ani îmbracă haina monahală la mănăstirea de la Hopovo. În anul 1846 a fost numit vicar al Episcopiei Ardealului iar, în 18 aprilie 1848, în plină revoluţie, era numit Mitropolit al Transilvaniei. Cum afirma Academicianul Dan Berindei: a fost „o mare personalitate a naţiei româneşti, un conducător înţelept, măsurat, plin de echilibru, al românilor ardeleni în momente care nu au fost deloc uşoare pentru el…un purtător de cuvânt al naţiunii române”. Într-o amplă şi nuanţată analiză a activităţii mitropolitului Şaguna, Părintele Profesor Mircea Păcurariu a subliniat că prin Statutul organic, el a dat „cea mai democratică organizare a bisericii”, drept care fost consacrat drept „cel mai de seamă organizator şi legiuitor bisericesc din perioada modernă a istoriei, mai ales dacă luăm în calcul şi lucrările sale de Drept canonic, unele traduse în limbile latină, rusă şi greacă.”

Implicat şi în viaţa naţional-politică, Mitropolitul Andrei Şaguna a participat la revoluţia românească din Ardeal, devenind „capul neîncoronat” al românilor din Transilvania. A fost copreşedinte al Adunării naţionale de la Blaj, care a formulat acea „petiţie naţională” cu 16 articole reprezentând principalele revendicări româneşti, între care recunoaşterea românilor „ca naţiune de sine stătătoare”şi desfiinţarea iobăgiei. „Pe bună dreptate, sublinia Părintele Profesor Mircea Păcurariu într-o alocuţiune a sa, că Mitropolitul Andrei Şaguna a fost considerat diplomatul revoluţiei româneşti din Ardeal, după cum Simion Bărnuţiu era considerat teoreticianul sau ideologul ei, iar Avram Iancu comandantul de oşti populare româneşti.” După revoluţie, Mitropolitul Andei a continuat lupta pentru drepturile românilor, îndeplinind diferite funcţii, reuşind să „unească în mâna sa cârja de ierarh cu sceptrul unui adevărat conducător politic”. Pentru toate, istoricul american Keith Hitchns a scris despre el ca „ultimul dintre marii ierarhi conducători politici”.

Citeste mai departe…