Conferinţa Klaus Kenneth la Buzău

Klaus Kenneth Fara comentarii

Conferinţa Klaus Kenneth la Buzău

În 25 mai, începând cu ora 18:00, Klaus Kenneth a fost prezent, la Consiliul Judeţean (Sala de Conferinţe), la o întâlnire cu credincioşii din această parte a ţării. Sala, extrem de generoasă, a fost şi de această dată extrem de primitoare, preoţi şi credincioşi mobilizându-se pentru a-l întâmpina pe Klaus şi la Buzău. Cuvântul de deschidere a fost rostit pe Pr. George Sava, Director al Seminarului Teologic, care a ţinut să îţi exprime bucuria găzduirii unui asemenea invitat, precum şi importanţa prezenţei, pentru acest spaţiu, a lui Kenneth.

Întâlnirea a ţinut peste trei ore, vreme în care cei prezenţi au avut ocazia să îşi împărtăşească gândurile, întrebările invitatului lor din această seară.

A doua zi, Klaus Kenneth a fost invitat la o întâlnire cu elevii Seminarului Teologic din Buzău.

Editura Agnos

buzau600.JPG

Vezi si:

Povestea zilei, 02-06-2010 - “Patru batrini”

Povestea zilei Fara comentarii

Povestit-a un batran : patru batrani s-au prins intre dansii sa traiasca intr-un suflet impreuna in veacul acesta si iarasi impreuna sa se afle in ceruri, crezand cuvantul stapanesc ce zice : daca doi din voi se vor uni pe pamani pentru tot lucrul ce il vor cere, va fi lor de la Tatal Meu care este in ceruri. Deci trei dintre dansii petrecand in nevointa, se linisteau in pustie. Iar celalalt le slujea la trebuinitele lor. S-a intamplat ca doi s-au sfarsit in Hrisfos si s-au dus la loc de odihna, iar doi au ramas pe pamant, slujitorul adica si unul din cei ce se linisteau. Si din zavistia vrajmasului, slujitorul a cazut in curvie. Si s-a descoperit unuia din batranii cei vazatori cu mintea, ca cei doi ce s-au savarsit, se rugau lui Dumnezeu pentru fratele slujitor, zicand : da ca fratele sa fie mancat de leu, sau alta fiara, ca spalandu-se de pacat, sa vina in locul acesta in care suntem si sa nu ramana jos unirea noastra. Si pe cand se intorcea fratele de la ascultarea sa, l-a intalnit un leu si cauta sa-l omoare dar a cunoscut ce s-a intamplat si cel ce se linistea, caci i se descoperise lui. De aceea, sta la rugaciune, rugandu-se lui Dumnezeu pentru fratele si indata a stat leul. Iar cei doi parinti, care acum se savarsisera, se rugau lui Dumnezeu, zicand : rugamu-ne Tie, Stapane, sa fie mancat de leu si sa vina impreuna cu noi in fericirea aceasta si nu asculta, Sfinte, pe cel ce se roaga Tie pe pamant ! Iar batranul cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu sa fie miluit fratele si sa scape de leu. Si a ascultat Dumnezeu rugaciunea lui si a zis celor ce erau in cer : drept este sa-l ascult pe el, caci voi aici sunteti intru odihna, izbavindu-va de sudorile si ostenelile vietii, iar acela, obosit este intru ostenelile trupului si apoi se lupta cu duhurile rautatii. Drept este aceluia sa-i dau darul. Deci indata s-a departat leul de la frate, care venind la chilie l-a aflat pe batran inca plangand pentru dansul. Apoi i-a povestit lui toate cate i s-au intamplat si a marturisit pacatul pe care l-a facut si cunoscand ca l-a umilit Dumnezeu, s-a pocait si in putina vreme a venit la masura cea dintai, ostenindu-se impreuna cu el si batranul. Apoi au adormit si ei si s-a descoperit batranului celui cu mintea vazator, cum, ca toti patru s-au asezat la un loc, dupa fagaduintele cele nemincinoase ale Domnului nostru Iisus Hristos.

(Pateric)

Povestea zilei, 01-06-2010 - “Cei opt galbeni”

Povestea zilei Fara comentarii

Un frate oarecare, foarte cucernic si iubitor de Dumnezeu, avea mare dragoste catre un sihastru iscusit. Odata mergand dupa obiceiul sau la acel sihastru, ( precum de multe ori mergea la dansul pentru cercetarea si dragostea frateasca ), l-a aflat pe el mort. Cercetandu-i el hainele, a gasit intr-insele opt galbeni de aur, pe care vazandu-i, se mira si luandu-i a inceput sa planga si sa se tanguiasca cu amar, socotind ca se va fi maniat Dumnezeu pe acel batran pentru acei bani si-l va fi pedepsit. Si asa plangand si tanguindu-se, s-a rugat lui Dumnezeu ca sa-i descopere si sa-i arate lui un semn. Rugandu-se el, i s-a aratat ingerul Domnului si i-a grait, zicand : ce-ti este tie de plangi asa pe acest sihastru ? Zis-a lui fratele : plang, caci iata, am gasit la dansul opt galbeni, pentru care mi se pare ca se va fi scarbit Dumnezeu de dansul si-l va fi trimis la pedeapsa de vreme ce sihastrilor traind in pustie, nu li se cade sa stranga si sa tina la sine bani, ca nu le sunt trebuitori. Raspuns-a ingerul : de voiesti ca sa te instiintez de aceasta, adu-ti aminte de milostivirea lui Dumnezeu si iubirea Lui de oameni, ca de ar fi toti cu totut desavarsiti, unde s-ar arata milostivirea lui Dumnezeu si iubirea Lui ? Acestea zicand ingerul, s-a facut nevazut. Iar fratele a cunoscut prin aceasta ca a dobandit iertare sihastrul si s-a mangaiat, multumind lui Dumnezeu pentru negraita iubire de oameni si asa, ingropand trupul batranului, a mers la chilia sa.

Patericul egiptean

Urmatoarea »