Danion Vasile, părintele Ilarion Olaru „Dărâmarea idolilor, apostazia New Age” Ed. Carte Creştină, Bucureşti 2001¹

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 1/2003

Una din cărţile care ar putea trece neobservat, în amalgamul de ofertă editorială religioasă, ar putea fi şi cartea lui Danion Vasile „Dărâmarea idolilor, apostazia New Age”.

Ce te atrage în mod esenţial în această carte este naturaleţea stilului ce nu se complică în afirmaţii teologale complicate ci izvorăşte dintr-un dat nativ, o urmă a bunului simţ, ce te provoacă spre un dialog interior sincer având la bază totuşi, o bogată bibliografie, să-i zicem „de specialitate”.

Cartea se deschide neconvenţional printr-o „scrisoare către un prieten” sau i-am putea spune mai bine ,,12 capete despre credinţă” în care autorul îi scrie unui oarecare Toma, încercând să-i lămurească în câteva aspecte legate de credinţă, bineînţeles cu nuanţele ei atât de diferite de la om la om.

Esenţialul acestei epistole stă în faptul că credinţa nu este lăsată de Dumnezeu să fie limitată la o dovadă incontestabilă. Atunci ea s-ar transforma în certitudine şi n-ar mai avea nevoie de „exerciţiul” nostru în credinţă. Credinţa noastră înseamnă căutare, prezenţă, acţiune, atitudine etc. Fără această viziune aşa-zisa noastră credinţă n-ar avea nici o bază sau responsabilitate.

Autorul defineşte credinţa oricărui creştin ortodox prin patru elemente fundamentale:

- recunoaşterea lui Hristos ca fiu al lui Dumnezeu şi unul dintre cele trei ipostasuri ale Treimii;
- înţelegerea Bisericii ca Trup Mistic;
- păstrarea dreptei credinţei;
- trăirea unei vieţi în ascultare faţă de poruncile Bisericii.

În esenţă, acesta este criteriul după care autorul îşi concepe întreaga pledoarie când aduce în discuţie diferitele mişcări New Age-iste. Lista acestor mişcări este impresionantă (vezi p. R2-84) chiar şi pentru cei care cunosc, oarecum, fenomenul New Age.

Semnalul de alarmă pe care autorul încearcă să ni-1 comunice îl pune pe omul contemporan în dialog cu propriul eu, încercând să-1 facă activ în dimensiunea lăuntrică a Bisericii ce nu se opreşte la vorbe ci ne îndeamnă la atitudine conştientă pentru viaţa de fiecare zi.

Abordarea domnului Danion, chiar dacă pare simplă, ţinteşte în primul rând către marea masă a credincioşilor, care. din păcate, este neinstruită şi lipsită de minime cunoştinţe de doctrină ortodoxă.

Pentru a te recunoaşte ca bun ortodox e nevoie de cunoaşterea credinţei tale. de mărturisire, la care se adaugă, cu timpul, înţelegerea mişcărilor religioase de orice fel şi capacitatea de a le putea combate.

Cartea de faţă constituie un prim demers, în acest sens, la care ar trebui să fim toţi atenţi. Acest fenomen nu-l putem rezolva prin nepăsare ci printr-o tratare cât se poate de serioasă a fenomenului în ansamblu.

Întrebarea părintelui Ilarion Olaru în „cuvântul” său la Duminica Ortodoxiei nu se pare la fel de esenţială ca şi răspunsul dat:

„Ce înseamnă să fii ortodox? - o mare minune!”

Să înţelegem această minune ca dar al lui Dumnezeu, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea duhovnici buni, ca să ne poată îndruma prin rătăcirile contemporane, şi să stăruim în rugăciunea faptelor cu gândul la împărăţia cea veşnică.

Să-i mulţumim domnului Danion pentru această mărturisire de credinţă atât de necesară zilelor noastre, măcinate de atâta confuzie şi lipsă de Dumnezeu.