Recenzie: Teodor Baconsky „PUTEREA SCHISMEI, UN PORTRET AL CREŞTINISMULUI EUROPEAN”, Editura Anastasia, 2001, 357 p.

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 2/2002

Există în scrisul domnului Baconsky ceva seducător şi senioral ce te invită, provocator, la o dezbatere interioară ce construieşte, la scara omului contemporan, un posibil profil al atitudinii creştine.

Cartea de faţă se compune din eseuri şi conferinţe care au în prim plan creştinismul ca interval între deja şi nu încă (după o celebră expresie a părintelui Stăniloae), ca „loc unde proximitatea Revelaţiei se îngână cu iminenţa mântuirii”.

Autorul este preocupat de aşezarea tradiţiei creştine în era postmodernă, relaţia dintre comunitatea credincioasă şi societatea civilă şi rostul dialogului ecumenic într-o Europă supusă atâtor prefaceri instituţionale, accentuând lipsa Bisericilor din România de a valorifica ceea ce le uneşte spre configurarea unui spaţiu obştesc al binelui… (vezi în acest sens şi precedenta carte a autorului „Ispita binelui. Eseu despre urbanitatea credinţei”).

Cartea este grupată în jurul a patru „problematici” ce vizează societatea modernă punctând din unghiuri diferite posibile regăsiri neconjuncturale: antropologice, ortodoxe, catolice şi europene.

Pentru cei familiarizaţi cu „stilul baconskyan” de abordare a perspectivelor creştine cartea de faţă se prezintă şi se recomandă de la sine. Pentru cei ce mai bâjbâie prin „catacombele modernităţii” dl. Baconsky le propune acest demers spre lectură ca pe un posibil model metanoic întemeiat pe „sacrificarea lucidă a intelectului”.

Primul capitol - Antropologice - ne introduce, realist, în complicata realitate românească ce se regăseşte greu în spaţiul spiritual cu valenţă eshatologică. Regăsirea ţine de enumerarea responsabilităţii personale în termenii unui creştinism viu ce se dobândeşte, concret, sub epitrahilul duhovnicului. A-ţi asuma responsabilitatea, conchide autorul, înseamnă a socoti că propriile fapte îţi decid soarta eshatologică.

Din discursul domnului Baconsky se detaşează marea calitate de ancorare în social. Este un răspuns la multele întrebări care ne frământă existenţa fie că este vorba de „asceză şi angajare” sau de „corupţie şi stricăciune”.

Capitolul al doilea - Ortodoxe - tinde să precizeze diferenţele esenţiale între spiritul oriental şi cel occidental. „Orientalul fructifică abilitatea de a rămâne el însuşi, indiferent de capcanele traseului. Occidentalul, dimpotrivă, socoteşte că atingerea scopului justifică oricâte metamorfoze de parcurs”. Autorul este un fin observator a fenomenologiei istorice a Bisericii Ortodoxe în general şi a celei româneşti în special, avansând ideea integrării europene tară prejudecăţi culturale ce se limitează la o percepţie simplistă a Bisericii Ortodoxe împotmolită într-un „exotism liturgic misterios”.

Pe de altă parte, răspunsul Bisericii Ortodoxe ar trebui să fie mai concret prin organizarea mult aşteptatului sinod panortodox ce ar putea preciza atitudinea Bisericii faţă de problemele lumii reale şi ale societăţii vii. Zadarnic respectăm formal experienţa patristică, spune autorul, dacă acea experienţă nu este asimilată prin transfigurarea profetică a prezentului. Autorul precizează că trecerea de la modernizare la modernitate nu se poate face împotriva Bisericii după un scenariu anticlerical. Integrarea europenă, atât de mult visată, va trebui să ţină seama de deplina implicare a Bisericii Ortodoxe alături de celelalte confesiuni din ţară.

Autorul insistă asupra unităţii panortodoxe, în special a românilor aflaţi în comunităţi dreptcredincioase distante, cu convingerea că această lucrare pentru unitatea creştinilor înseamnă, în ultimă instanţă, a diminua partea diavolului. Decomunizarea României se va întemeia pe o renaştere morală şi abia apoi pe schimbările politice aferente. Această renaştere morală se va putea realiza doar când, între românii din afara şi dinăuntrul ţării se vor lega punţi de frăţie autentică, regăsindu-se în dimensiunea liturgică a altarului.

Domnul Baconsky revine asupra unui „of” al său mai vechi - lipsa unei reviste a intelectualităţii creştine în care să existe o autentică dezbatere religioasă şi care, în ultimă instanţă, să facă legătura dintre „cele două cetăţi” - Biserica şi Statul, chemate să-şi precizeze propria identitate în interiorul unui parteneriat esenţial pentru toţi românii.

„Abia atunci când prin forum vor circula patrioţi tară isterii naţionaliste, europeni mândri de romanitatea lor şi credincioşi ieşiţi din cămaşa de forţă a nostalgiilor medievale, vom asista la conturarea discretă a unei societăţi refăcute”.

Domnul Baconsky are nu numai libertatea dar şi credibilitatea de a emite judecăţi juste cu privire la situaţia clerului şi a Bisericii Ortodoxe româneşti chiar dacă ele pot supăra un anumit conservatorism clerical desuet ce mai circulă, din păcate, în peisajul contemporan.

Capitolul al treilea - Catolice - deschide, cu generozitate, înţelegerea catolicismului din interior, beneficiind de calitatea diplomatică a autorului avută pe lângă Sfântul Scaun. Autorul are avantajul unei duble poziţionări Orientale şi Occidentale, pe care o priveşte cu profunzimea unei atitudini critice.

Iar în ultimul capitol - Europene - analizează perspectivele integrării României în structurile europene printr-o evaluare creştină a raportului dintre civilizaţie - cultură - cult, accentuând nevoia unei „tensiuni ideale”, la nivelul popoarelor europene, şi a unui „principiu spiritual coagulant” prin umanizarea raporturilor dintre organismele Uniunii şi cetăţenii săi, mai vechi sau mai noi.

În gândirea contemporană, de sorginte teologică, cuvântul domnului Baconsky penetrează un spaţiu destul de solitar, din lipsa unei atitudini concrete, în formarea unui creştinism viu şi lucrător. De aceea recomand călduros lectura acestei admirabile cărţi cu nădejdea de a nu fi un „strigăt în pustiu” al autorului ci bucuria unei regăsiri pe calea lui Hristos, spre care să ne angajăm realişti şi responsabili.