O scurtă incursiune în gândirea creştină a lui Nicolae Steinhardt

  În cele ce urmează doresc să fac o scurtă incursiune în gândirea monahului - teolog Nicolae Steinhardt de la Manastirea Rohia (1912-1989) - cel care a fost scriitorul evreu, convertit la creştinism în închisoarea de la Jilava, unde a fost botezat de către Părintele Mina Dobzeu - şi care, după eliberare s-a făcut călugar în această frumoasă Mănăstire a Ţării Lăpuşului, din Ţinutul Maramureşului.

Aceste cugetări le-am adunat din mai multe cărţi ale sale cum ar fi: “Jurnalul Fericirii”, “Dăruind vei dobândi” şi altele, cu nădejdea şi credinţa că vor fi de folos celor care le vor citi, eu având intenţia ca prin aceste citate din opera autorului să reuşesc să deschid apetitul cititorilor, în special al celor tineri, pentru a parcurge ulterior întreaga sa operă, ce este de o profunzime şi de o frumuseţe deosebită:

Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia - măcar de la un anume punct încolo - e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului.

Poţi să nu păcătuieşti de frică. Este o treaptă inferioară, bună şi ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinţii şi caracterele superioare. Dar şi de ruşine. O teribilă ruşine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios în faţa unei persoane delicate, a fi trântit o vorbă urâtă în faţa unei femei bătrâne, a fi înşelat un om care se încrede în tine. După ce l-ai cunoscut pe Hristos îţi vine greu să păcătuieşti, ţi-e teribil de ruşine. (1)

Pentru creştinism bănuiala este un păcat grav şi oribil. Pentru creştinism încrederea e calea morală a generării de persoane. Numai omul îşi făureşte semenii proporţional cu încrederea pe care le-o acordă şi le-o dovedeşte. Neîncrederea e ucigătoare ca pruncuciderea; desfinţează ca om pe cel asupra căruia este manifestată. Omul însuşi, făurit de Dumnezeu, îşi transformă pe aproapele său în persoană - printr-un act creator secund - datorită încrederii pe care i-o arată.

Citeste mai departe…