Sandu Tudor, „DUMNEZEU - DRAGOSTE”, Editura „Cristiana”, Bucureşti, 2000, 253 p.¹

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 2/2000

Caietele Preacuviosului Părinte Daniil de la Rarău, pe care Editura Cristiana încearcă să le scoată la lumină, sunt pline de cugetare teologică şi filosofică. Pentru generaţiile mai tinere, care n-au avut bucuria de a cunoaşte personalitatea părintelui de la Rarău, textele unite în cartea ,,Dumnezeu - dragoste” au darul de a-i introduce în dimensiunea interioară a unui părinte ce-a încercat să se împlinească duhovniceşte prin „calea cea strâmtă a culturii”.

Editorul de text Alexandru Dimcea are meritul de a fi pus cap la cap o mulţime de texte ce poartă numele părintelui Daniil, pe care acesta le-a lăsat spre păstrare pr. Nicolae M. Popescu. Aşa se explică omagiul pe care domnul Dimcea îl aduce părintelui Popescu.

Chiar dacă logica textelor nu poate fi circumscrisă în dimensiunea strictă a capitolelor, cartea pune în discuţie prezenţa lui Dumnezeu în viaţa omului nu doar ca idee ci ca trăire personală.

Această crestomaţie de texte este împărţită în două capitole: ,,Dumnezeu - dragoste” şi „Picături de rouă ale dimineţii veşnice”.

Este o carte ce te îndeamnă la răbdarea lecturii şi la meditaţie. Chiar dacă nu este o carte uşoară, pentru că orice adunare de texte riscă la un moment dat să devină plictisitoare şi pe alocuri monotonă, ea se impune prin vocaţia speculativă a gândirii părintelui Daniil.

Primul subcapitol „Dumnezeu este dragoste” tinde să demonstreze capacitatea însuşirii lui Dumnezeu (dragostea) de a fi însăşi fire a Sa. Ca „temple ale Duhului Sfânt” purtăm în noi împărăţia lui Dumnezeu, care s-a întrupat ca să-L iubim şi trupeşte iar dragostea noastră să fie cea a întregii fiinţe.

Adevărata dragoste, spune pr. Daniil, este o desăvârşire, o dragoste din împliniri, din preaplin, o îmbrăţişare liberă şi minunată, în bucuria de taină şi har a lui Dumnezeu.

Părintele de la Rarău încearcă să ne convingă că fiecare din noi ajunge la clipa când capătă cunoştinţă de lucrarea duhovnicească, în chip viu, în el însuşi.

În subcapitolul „Bucuria” autorul face distincţia dintre bucurie şi plăcere arătând că prima e semnul libertăţii iar plăcerea e vorba trupului. Bucuria e liberă în rădăcină şi e pururi castă, plăcerea e magică dacă nu vinovată totdeauna.

În „sfânta ipoteză a omului sau despre viziune”, autorul pune problema limitei lui Dumnezeu ce nu poate fi circumscrisă decât la infinit, adică dincolo de simplele puteri ale insului mărginit şi luat în parte.

„Dumnezeul cel de taină” adânceşte paradoxul cunoaşterii lui Dumnezeu sub chipul Crucii în care verticala apofaticului se întretaie cu orizontala catafaticului, pentru că orice vorbire despre Dumnezeu este martirică, trebuie să treacă prin Cruce şi duce la Cruce.

În „Auzirea cuvântului lui Dumnezeu” pr. Daniil pune o problemă actuală: necesitatea citirii Sf. Scripturi în „duh şi în adevăr”, în stare de rugăciune, adică liturgic.

Partea a doua, intitulată poetic: „Picături de rouă ale dimineţii veşnice” cuprinde o parte din cugetările pr. Daniil care ne lasă să înţelegem veşnicia ca pe o continuă luptă cu gândurile în rugăciune.

Înţelepciunea este trupul lui Dumnezeu iar rugăciunea este actul întrupării noastre în Sfânta înţelepciune. Rugăciunea este mijlocul haric al cunoaşterii adevărate, al cunoaşterii de taină, al cunoaşterii lui Dumnezeu.

Autorul nu ne lasă să bâjbâim prin stări mistice fără a avea o perspectivă concretă: „Nădejdile noastre trebuie să se împlinească în eforturi precise şi duse la rodnicie transfiguratoare”.

S-ar putea scrie multe despre aşa-zisa carte a lui Sandu Tudor dar ne rezervăm pentru a lăsa cititorului bucuria lecturii, aducându-i doar aminte de rostul pe care acest mistic îl vedea cărţii:

„Dacă într-adevăr cartea de azi mai poate folosi, ea nu poate folosi prin latura ei abstractă, ci prin cât vitalism poate aduce. Vigoarea gândirii şi mişcarea stilului să te silească să cugeti mai sprinten decât ai face fără acest ajutor”.

Prin demersul domnului Dimcea iese la lumină personalitatea monahului Daniil de la Rarău şi a contribuţiei sale în înţelegerea spiritualităţii româneşti a secolului XX.