Povestea zilei, 25-08-2010 – “Sfânta Biserică”

9:34 am Povestea zilei                                                     

Sfânta Biserică

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:
– Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum îl vedem peste tot.
– Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă îl văd peste tot şi prin toate, însă priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.” (Sfântul Nicodim )

“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” – Leon Magdan

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>