Recenzie: Christos Yannaras, „Foamea şi setea”, Editura Anastasia, 2000, 178 p.

Pr. Dr. Cristian Muntean

În peisajul teologic contemporan numele teologului şi filosofului grec Christos Yannaras se detaşează considerabil prin profunzimea analizelor teologice care reactualizează ideea de persoană ca realitate anaforică sau ca determinare a unei relaţii, (vezi C. Yannaras, „Persoană şi Eros”, p.21) pentru că persoana este esenţialmente „deschidere spre”, adică relaţie dinamică, respectiv ecstază, dispoziţie nativă de a veni în întâmpinare, de a se dărui.

Cartea „Foamea şi setea” ne face să înţelegem întreaga creaţie teologică de mai târziu a autorului, din perspectiva unui jurnal mai mult sau mai puţin teologic. Născut la Atena în anul 1335, Christos Yannaras a făcut studii de teologie şi filosofie la Atena, Bonn şi Paris. Este doctor al Facultăţii de litere a Universităţii Sorbona din Paris şi al Facultăţii de teologie din Tesalonic. Este autorul unui impresionant număr de lucrări de teologie şi filosofie. În prezent este profesor de filosofie la Facultatea de ştiinţe politice din Atena şi membru al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase.

Textele cuprinse în cartea de faţă reprezintă, după părerea autorului, „jurnalul de călătorie al setei şi al foamei personale”. Si dacă s-a bucurat de cinci ediţii de la prima apariţie din 1961 înseamnă că „foamea” şi „setea” n-au fost zadarnica ci s-au transformat, generos, în omenia care de multe ori ni se refuză gratuit.

Jurnalul filosofic al lui Yannaras descoperă drumul iubirii lui către Dumnezeu (Valeriu Pantazi) prin omul cu perspectivă filosofică ce încearcă să vadă întregurile potrivind faţa întunecată cu cea luminoasă a lucrurilor.

Rostul unui jurnal filosofic este acela de a-şi întrupa autorul, ne aminteşte în prefaţă Valeriu Pantazi, aşa cum bobul de grâu se întrupează în tulpină şi spic, pentru că boabele să fie mai multe şi nesfârşit să rodească.

Jurnalul filosofic ne capacitează spre un exerciţiu de gândire ce porneşte în urma unei lupte interioare care la tinereţe îmbracă forma unei însetări şi înfometări după Adevărul - Hristos. Această luptă reprezintă o stare de criză interioară ce nu înseamnă totdeauna revoltă sau neapărat mărturisire. Este un dialog al singurătăţii dar nu al însingurării.

Citeste mai departe…