Recenzie: T. BACONSKI, ISPITA BINELUI, ESEURI DESPRE URBANITATEA CREDINŢEI

12:35 pm Cristian Muntean                                                     

T. BACONSKI, ISPITA BINELUI, ESEURI DESPRE URBANITATEA CREDINŢEI, ED. ANASTASIA, 1999, 313 P.

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr.3/2000

Poate pentru prima dată n-ar trebui să scriu nimic „introductiv” despre o editură ca „Anastasia” sau despre un nume ca Teodor Baconski. Pentru cei „iniţiaţi” în lecturi, „modelul” Anastasia sau Baconski nu mai are secrete ci doar aşteptări.

Cartea domnului Baconski ne „ispiteşte” spre lectură propunându-ne un paradox: acela al căutării binelui într-o ispită ca răspuns la banalizarea răului. „Exerciţiile” despre „urbanitatea credinţei” vin să aprofundeze ideea unui creştinism cu un profund caracter urban, care trebuie să ne provoace la o nouă mentalitate impusă de contextul actual al lumii în care trăim.

Desfăşurându-se pe cinci capitole: „Schiţe religioase”, „Recursul etic”, „Vaticana”, „Nume proprii” şi „Fărâme antropologice”, eseurile domnului Baconski ne iniţiază într-un nou mod de abordare teologică a dimensiunii diurne a vieţii chemată să restabilească prin preot legătura cu credinţa.

Discursul autorului este cât se poate de reconfortant şi curajos, analizând onest posibilitatea unei revitalizăii a faptului religios de la „text” la „gest” ce se împlineşte pe filonul poruncă – pildă (vezi A. Pleşu „Minima Moralia”). Şi n-aş putea să renunţ la „dictatura ghilimelelor” pentru că şarmul scriitoricesc al autorului îmi impune relvanţa autenticităţii: „A vorbi despre Dumnezeu lumii contemporane – iată un pariu care nu se mai poate lipsi de simplitatea evocatoare a metaforei şi de eficienţa operativă a gestului. (…). A vorbi despre Dumnezeu lumii de astăzi înseamnă a avea curajul de a utiliza imaginile mitice care ne populează memoria şi, mai ales, curajul de a „vorbi” prin fapte. Această propunere nu vizează renunţarea la discursurile religioase, ci reînscrierea gesturilor noastre de fraternitate într-un context ritual, care exprimă simbolic credinţa fiecăruia”.

Deşi este alcătuită din mai multe eseuri, studii şi conferinţe ţinute în diferite momente, cartea domnului Baconski încearcă să găsească răspunsuri la probleme care frământă omenirea propunând un discurs eminamente creştin.

În prima parte se opreşte autoritar între „Biserică şi modernitate” amintindu-ne de o adevărată criză a vocaţiilor în care nu clericalizarea vieţii religioase va fi capabilă să scutească Biserica de concurenţa discursurilor neortodoxe sau de examenul critic „la care o supune societatea civilă ci vocaţia spirituală de a propovădui din nou şi altfel” vestea cea bună. În „Recursul etic” autorul analizează „dimensiunea etică a tranziţiei” considerând că între standardul economic al unei persoane şi valoarea sa morală, profesională şi intelectuală trebuie să existe o corespondenţă vizibilă. Autorul nu se sfieşte să ne „ispitească” din nou în bine prin accentuarea nevoii de dialog a Ortodoxiei şi a formulării unor răspunsuri pastorale şi teologice faţă de problemele lumii în care trăim: sexualitate, concurenţă, şomaj, bioetică şi ecologie, pluralism confesional sau drepturile minorităţilor.

Întregul capitol e străbătut de ideea reconcilierii dintre politică, religie şi societate pe fundalul apropierii dintre marile familii confesionale.

Partea a treia, intitulată sugestiv „Vaticana” explică experienţa cu totul deosebită a autorului aceea de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun făcându-ne să pătrundem, măcar pentru o clipă, în intimitatea unui tip de anturaj care nu ne este familiar. Am întrezărit în calităţile pe care le enumera pentru un diplomat profesionist adevăratul său profil care îl defineşte şi totodată îl obligă: intelectual merituos, capabil de autostăpânire şi analiză, om cu o anumită, înnăscută şi cultivată eleganţă, persoană capabilă să ia forma mediului în care pătrunde fără a-şi neglija fidelitatea fundamentală faţă de ţara lui, dimpreună cu valorile şi interesele sale specifice.

Relaţia României cu Sfântul Scaun este prezentată cu francheţa regăsită în întreaga carte abordând problematica „intereselor” din cele două unghiuri specifice:

a) al Vaticanului în România: obţinerea cât mai multor garanţii legale pentru comunitatea romano-catolică şi greco-catolică din România;

Utilizarea latinităţii structurale a poporului român şi a toleranţei manifestată de Biserica Ortodoxă Română (în comparaţie cu radicalismul anticatolic al Ortodoxiei ruse, sârbe sau greceşti) pentru a pregăti dezgheţul dorit;

Folosirea acestei destinderi ca argument / precedent favorabil în perspectiva ameliorării relaţiei dintre Vatican şi celelalte capitale ortodoxe;

b) ale României în raport cu Sfântul Scaun: bunele relaţii generează o percepţie internaţională favorabilă; sprijinul pe care Vaticanul ni l-ar putea acorda în demersurile de integrarea europeană; imaginea de conciliator între Occident şi Orient după vizita Papei Ioan Paul II; potenţialul cultural.

Autorul merge până la o curajoasă propunere care stă drept argument spre o nouă mentalitate, aceea a unei „infuzii de valori catolice în viaţa publică şi intelectuală a României” fără a înţelege prin aceasta o „colonizare doctrinară” ci un real transfer de Know-how în domenii ca: asistenţa socială, manageriatul instituţiilor de caritate, ediţia de carte teologică, emisiunile de radio şi T.V. cu tematică spirituală şi altele.

Nu este lăsată în umbră nici vizita Papei Ioan Paul II în România, subliniindu-se aportul incontestabil al patriarhului Teoctist în împlinirea acestei vizite. Descrierile autorului pun în lumină o sumedenie de reacţii ce primesc, în acest context, un rol documentar.

Partea a patra: „Nume Proprii” ne introduce în (intimitatea unor „nume” care au marcat „devenirea” autorului: Vasile Băncilă, părintele Anania, Andre Scrima, Minai Şora, Horia Bernea sau Marius Lazurca. „Aleşii” domnului Baconski sunt ei înşişi nişte „aleşi” prin numele pe care au reuşit să şi-1 impună în lume.

Ultima parte: „Fărâme antropologice” aduc izul unor adevărate apoftegme ale Părinţilor Pustiei: A şti să citeşti continuă să însemne a te separa; Demersul diplomatic stabileşte un echilibru între tentaţia de a cuceri şi riscul de a fi cucerit; A fi descoperit pare a fi mai important decât a te descoperi pe tine însuţi… şi exemplele ar putea continua.

Cartea domnului Baconski reuşeşte să ne pună tot atâtea întrebări pe Cât de multe răspunsuri încearcă să ne ofere de aceea recomandarea spre lectură mi se pare de prisos. Cu toate acestea îmi permit să o recomand în special studenţilor teologi şi mai ales preoţilor care încă mai cred că ignorarea culturii e pasul spre regăsirea cultului. Demersul domnului Baconski ne ispiteşte spre un alt răspuns ca argument al binelui. I-1 acceptăm cu mulţumirea unei bucurii împlinite.

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>