Recenzie: Mihai Cimpoi:„BRÂNCUŞI, POET AL NE-SFÂRŞIRII”

12:16 pm Cristian Muntean                                                     

Recenzie: Mihai Cimpoi:„BRÂNCUŞI, POET AL NE-SFÂRŞIRII”

Chişinău, 2001, 118 p.

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 2/2002

Personalitate distinctă a culturii basarabene contemporane, recunoscut ca atare de Academiile de la Chişinău şi Bucureşti care l-au înscris între membrii lor, Mihai Cimpoi este cărturarul deplin provenit din pământul dintre Prut şi Nistru care se alătură cercetării culturii româneşti şi a românilor de pretutindeni impunând conceptul unei singure culturi a tuturor românilor. (V. Crăciun).

Cartea domnului Cimpoi aduce în spaţiul românesc o nouă perspectivă de înţelegere a dimensiunii spirituale brâncuşiene proiectând în universal personalitatea puternică a lui Brâncuşi prin întreaga sa operă.

Având la bază o solidă bibliografie universală şi română eseul domnului Cimpoi defineşte arta brâncuşiană ca una a esenţelor descoperite prin sensul naturalităţii care pentru Brâncuşi este menit să apere inocenţa stării de cunoştinţă primordială, după cum afirma şi Herbert Read în Istoria picturii moderne.

Brâncuşi împacă vechiul, anticul cu modernul, realizând o sinteză unică. El nu surprindea mişcarea ci principiul generator al mişcării.

Autorul îl descoperă pe Brâncuşi ca poet al fiinţei, al ne-sfârşirii, un poet care ne propune o rostire esenţială a fiinţei, materializată sculptural prin metafore şi simboluri. Domnul Cimpoi ne face să înţelegem la Brâncuşi drumul existenţei cu sfârşitul lui înţeles ca început, coborând în formele fundamentale ale proto-istoriei. El exprimă naturalul şi supranaturalul prin el însuşi, aşa cum presupune antropomorfismul autentic.

Domnul Cimpoi ne actualizează dimensiunea filosofică a creaţiei brâncuşiene în care Brâncuşi recompune principiul helenic al kalokagatiei, al binelui şi frumosului natural.

Un capitol aparte îl reprezintă – Brâncuşi şi poeţii români – care pregăteşte oarecum următorul capitol – Eminescu, Brâncuşi şi ideea ne-şfârşirii.

Sculptor al începuturilor lumii, Brâncuşi devine creatorul unor începuturi de forme. Forma se identifică, la el, esenţei. Autorul defineşte eminescianismul ca brâncuşianism şi e interesant să urmăreşti explicaţia acestei afirmaţii din perspectiva unui scriitor recunoscut ca celebru eminescolog.

Un alt capitol aminteşte de legăturile dintre Brâncuşi şi Basarabia prin sculptoriţa chişiniană Milita Petraşcu ce devine discipola marelui sculptor. Ea avea să afirme că Brâncuşi a lămurit primul în istoria artei noţiunea volumului sculptural ca element autonom şi a redus materialul spiritual la forme esenţiale.

Ultimele două capitole „Dedicaţii lirice alese” şi „Din scrierile aforistice ale lui Brâncuşi” se pot reduce emblematic la un simplu aforism brâncuşian cu conotaţii profetice: „Eu vă dau bucurie curată”.

Să-i mulţumim domnului Cimpoi pentru această bucurie a ne-sfârşitului brâncuşian din a cărui smerire s-au născut şi cuvintele sentinţă: „Faima îşi bate joc de noi, când o urmărim, dar când îi întoarcem spatele ne urmează”.

Să-l urmărim şi noi pe Brâncuşi, ca model creator, în căutarea propriului nostru zbor: ca fericire.

Cartea domnului Mihai Cimpoi ne aduce în pragul acestui zbor şi-i rămânem recunoscători pentru acest dram de fericire.

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>