Spunea avva Nichita despre doi fraţi, că au mers să locuiască împreună. Unul dintre ei se gândea: „dacă vrea ceva fratele meu, aceea fac“. La fel se gândea şi celălalt: „o să fac voia fratelui meu“. Şi au trăit ani mulţi cu multă dragoste. Văzându-i duşmanul, s-a dus să-i despartă, şi s-a pus în prag, arătându-se unuia ca un porumbel, şi celuilalt ca o cioară. Unul zise:
– Vezi porumbelul de colo?
– E cioară.
Atunci au început să se certe, unul zicând una, altul alta, apoi s-au ridicat şi s-au bătut până la sânge, spre desăvârşita bucurie a vrăjmaşului, şi s-au despărţit. După trei zile îşi veniră în fire, şi şi-au cerut unul altuia iertăciune, adeverind fiecare dintre ei ce credea a fi pasărea văzută; şi înţelegând că fusese bântuirea vrăjmaşului, au rămas până la sfârşit nedespărţiţi.

Pateric

Avva Iosif zis-a lui avva Nistero:
- Ce voi face limbii mele, caci nu o pot stapani?
Si i-a zis lui batranul:
- Dar de vei vorbi, ai odihna?
I-a zis lui:
- Nu.
Si a zis batranul:
- Deci, daca nu ai odihna pentru ce vorbesti? Mai bine taci si de se va intampla vorba, mai vartos asculta decat sa vorbesti.

Pateric

Sunt Radical - Adrian Păunescu (1 august 1988)

Sunt radical
mai precis
sunt pentru păstrarea
unui just raport
între minciună şi adevăr,
între eroi şi eroi,
între plus şi minus.

Sunt radical,
mai precis,
mi-e silă de demagogia socialistă
mai tare decât de
demagogia burgheză
pentru că o simt
apăsându-mă cu mult mai de aproape.

Sunt radical,
cred că nu e bună legea
care te condamnă mai grav
dacă ucizi un urs
decât dacă ucizi un om,
ba mai mult,
te condamnă mai grav
dacă vorbeşti,
dacă ai opinii,
decât dacă ucizi.

Sunt radical
adica îmi închipui
că dacă ecuaţia
“poporul ne-a ales,
vorbim în numele poporului,
guvernăm în numele poporului,
construim socialismul
cu oamenii şi pentru oameni,”
este adevărată,
nu e corect
să-i distrugi omului
casa, oraşul sau satul,
fără să-l întrebi pe om;
zece elevi au declarat la şcoală,
când i-a întrebat dirigintele
ce fapte bune au săvârşit,

în ziua aceea,
ca au ajutat o bătrâna
să treaca strada
dar de ce asa de multi,
s-a mirat dirigintele
pentru ca bătrâna
nu voia să treaca strada
au raspuns ei.

Cam asta ar fi situaţia
sunt radical
şi o privesc în fata,
dacă bătrâna nu vrea să treaca strada
e greu să te lauzi
ca eşti cel mai bun dintre oameni
pentru ca o obligi
să traverseze,
şi lucrurile stau chiar asa,
bătrâna nu vrea
să treaca strada.
bătrâna nu se afla pe strada
nici nu exista strada,
şi bătrâna nici nu e bătrâna.
ci o tara emotionata
ca va trebui să traverseze.

Sunt radical,
adica mi-e groaza
de remuscarile
care nu mai pot salva nimic,
mai ales viata
care şi asa se incapaţineaza
de câteva generaţii incoace
să se duca în pastele mă-sii.

Sunt radical,
îmi plac prunele, piersicile,
marele veraţice, libertatea,
femeia, granitele istorice,
şi strugurii tamiiosi.

Sunt radical,
as putea dicta un poem
şi de la un telefon public,
dar tot radical sunt
şi mentionind
ca n-aş putea face aceasta
decât dacă şi cea
careia îi dictez
ar avea telefon.

Sunt radical,
cred ca Maresalul Ion Antonescu,
dacă ar fi rejudecat
de un tribunal impartial,
ar putea fi declarat
fără rezerve,
erou al Romaniei post-mortem
şi martir universal,
măcar după lectura
Pactului Ribbentrop-Molotov.

Sunt radical,
cred în valoarea frunzei de varza
aplicata pe lucrurile dureroase
ale corpului.

Sunt radical,
nu cred să existe
înger mai urât
şi demon mai frumos
decât omul,
si, mai mult decât atât,
nu cred să existe
accident mai rodnic
şi lege mai contrariata
decât omul.

Din mine insumi
şi din ceilalti
extrag radacina patrata
şi observ ca nu e decât apa,
apa în stare de gândire,
apa cu suflet şi cu virtejuri,
apa într-o nevindecabila
formula chimica.

Sunt radical,
când ploua
şi când ninge
ştiu ca e vorba
despre mine,
despre apa care sunt,
despre apa care sunt.

Adrian Păunescu
1 august 1988

Sa-l ierte Dumnezeu!

Recenzie: RĂZVAN TEODORESCU, „Picătura de Istorie”,

EDITURA FUNDAŢIEI CULTURALE ROMÂNE, BUCUREŞTI, 1999, 303 P

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 4/1999

Prestigioasa Editură a Fundaţiei Culturale Române care a editat de câţiva ani numeroase cărţi de ţinută, ne reţine atenţia, de această dată, nu numai cu un titlu incitant - Picătura de istorie - dar şi cu un nume de referinţă în cultura română - academicianul Răzvan Theodorescu. Scrisă în verva şi temperamentul autorului cartea prezintă „printre picături” varii probleme istorice pornind de la explicarea unui secol hotărâtor în recunoaşterea şi dezvoltarea creştinismului - sec. IV, ce a pus serioase probleme expresiei doctrinare a Bisericii Creştine, măcinată de atâtea persecuţii exterioare şi provocată în interior de erezii. Această „facere a Europei” în care autorul îi identifică întemeietorii în Aristotel pentru Occident şi Platon pentru Orient, este modelul Europei contemporane. „Ideea Europeană” se zăreşte printre picăturile de istorie aducând în atenţia cititorului momente esenţiale ale „onticului european”, de la „Pater Europae” cum este considerat Ca-rol cel Mare la „Convertirile est-europene”: bulgarii în cea de-a doua jumătate a sec. al IX-lea, ruşii în sec. X, ungurii la începutul celui de-al XI-lea secol şi sârbii. Nelăsându-şi la o parte vocaţia, istoricul de artă prezintă monumentele reprezentative provocate de aceste împrejurări istorice, evocând şi realitatea românească ce nu se bucura de un „monumentum princeps” dar excela ca stăruinţă culturală.

Cartea este alcătuită din articole publicate între 1992 şi 1998 în diferite reviste de cultură. Nu ne propunem o analiză sistematică a fiecărui titlu, pentru că nici nu ar fi posibilă, ci doar semnalăm această apariţie cu modestia autorului care „ne-a mai scris câte ceva”.

Citeste mai departe…

Despre Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului, în viziunea Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc în aceste zile doi ani

Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, ne străduim să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!…

Drept urmare, mi-am adus aminte pentru câteva momente, cuprins fiind de emoţie, respect şi veneraţie, de Părintele Arhimandrit Teofil Părăian - duhovnicul mănsătirii „Sf. Constantin Brâncoveanu” - Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, acum, la împlinirea unui an de la momentul naşterii sale în viaţa cea cerească, eveniment ce s-a petrecut în ziua de joi - 29 octombrie anul 2009, la Spitalul Militar din municipiul Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, Părintele Arhimandrit Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la venerabila vârstă de 80 de ani, pe care i-a împlinit în anul 2009 la data de 3 martie. Totodată şi în timpul slujbei prohodirii şi înmormântării sale, care s-a desfăşurat în ziua de sâmbătă - 31 octombrie anul 2009, la mănăstirea sa de metanie, mai sus menţionată, unde se nevoia şi ostenea în cele duhovniceşti din anul 1953, sfântă slujbă la care am reuşit să particip şi eu alături de foarte mulţi slujitori ai altarului bisericesc străbun şi ai cinulului călugăresc, precum şi de mulţi fii duhovniceşti şi ucenici, cunoscuţi ori apropiaţi!…

Citeste mai departe…

Despre Dumnezeu Tatăl - ca temei al unităţii intratrinitare. O abordare din perspectiva teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae

În introducerea acestui studiu vom sublinia faptul că teologia Părintelui Dumitru Stăniloae este o teologie filocalică. Este frumoasă prin însăşi natura ei, dar conduce şi la o înfrumuseţare duhovnicească a celor ce se apleacă să o studieze. Oricine citeşte o scriere a Părintelui poate să-şi dea foarte repede seama că are de-a face cu altceva, cu ceva care nu se mai găseşte într-o asemenea consistenţă şi intesitate, la alţi teologi. Iar acest ceva este duhul Părinţilor Filocalici în care Părintele Stăniloae a scris şi a trăit.

Părintele Dumitru Stăniloae - „cel mai influent teolog al contemporaneităţii…, venerat de mulţi ca un părinte spiritual” - apare şi astăzi ca un părinte spiritual ce ne aduce, prin opera sa, la comuniune şi, deci, la comunitate. Este o realitate paradoxală să vezi cum teologii protestanţi şi romano-catolici împărtăşesc aceleaşi idei cu teologii ortodocşi, atunci când este vorba de teologia Părintelui Stăniloae. Şi apare, în mod inevitabil, următoarea întrebare: Care este cauza acestei apropieri? Cred că este important să găsim răspunsul la această întrebare, deoarece în el se ascunde şi misiunea ce ne revine nouă, teologilor de astăzi. Însă acest răspuns nu poate fi dat printr-o prelegere, un studiu sau o carte, ci trebuie urmărit prin întreaga noastră activitate teologică ulterioară. De fapt, ceea ce căutăm noi nu este un simplu răspuns, ci reprezintă esenţa gândirii Părintelui Stăniloae care ne adună spre a ne hrăni cu darurile teologiei sale. Chiar sfinţia sa spunea, ca un testament lăsat teologilor de astăzi, că teologia sa îşi va împlini rostul numai în măsura în care va plămădi şi cultiva, în mintea celor care o studiază, puterea iubirii spre dezvoltarea ideilor la care el a ajuns.

Citeste mai departe…

Povestit-a despre sine avva Macarie, zicand: cand eram mai tanar si sedeam la chilie in Egipt, m-au apucat si m-au facut cleric in sat. Si nevrand sa primesc, am fugit la alt loc. Si a venit la mine un mirean cucernic si lua rucodelia mea si-mi slujea mie.
Apoi s-a intamplat din ispita diavoleasca de a cazut in pacat o fata si luand in pantece, era intrebata cine este cel ce a facut aceasta. Iar ea zicea: pustnicul! Iar ei iesind, m-au prins in sat si au spanzurat de grumajii mei oale afumate si urechi de vase si m-au purtat in vileag prin sat pe ulita, batandu-ma si zicand: acest calugar a stricat pe fata noastra, luati-l, luati-l! Si m-au batut incat putin de n-am murit.
Si venind unul din batrani, a zis: pana cand bateti pe acest calugar strain. Iar cel ce-mi slujea, urma dupa mine rusinandu-se, caci era ocarandu-l pe el foarte si zicand: iata sihastrul pe care tu il marturiseai, ce a facut! Si au zis parintii ei: nu-l slobozim pana ce nu va da chezasie ca o va hrani pe dansa. Si am zis slujitorului meu si m-a luat in chezasie. Si mergand la chilia mea, am dat lui cate cosnite aveam, zicandu-i: vinde-le si le da femeii mele sa manance! Si ziceam in gandul meu: Macarie, iata ti-ai gasit tie femeie. Trebuie sa lucrezi putin mai mult ca sa o hranesti. Si lucram ziua si noaptea si ii trimeteam ei.
Si cand a venit vremea ticaloasă să nască, a petrecut multe zile chinuindu-se si nu năstea. Si i-au zis ei: ce este aceasta? Iar ea a zis: eu stiu ca pe pustnicul acela l-am napastuit si mintind l-am invinuit. El nu este vinovat, ci cutare tanar. Si venind cel ce imi slujea bucurandu-se, zicea ca n-a putut sa nasca fata aceea pana ce nu a marturisit zicand ca nu are vina pustnicul, ci a mintit asupra lui. Si iata, tot satul va sa vina aici cu slava si sa se pocaiasca inaintea ta. Iar eu auzind acestea, ca sa nu ma supere oamenii, m-am sculat si am venit aici la Schit. Acesta este inceputul pricinei pentru care am venit aici.

Pateric

Un frate s-a dus la avva Macarie egipteanul si i-a zis:
- Avvo, spune-mi cuvant sa ma mantuiesc!
Si i-a zis batranul:
- Du-te la mormant si ocaraste mortii!
Deci ducandu-se fratele a ocarat si a azvarlit cu pietre si venind a vestit batranului. Si i-a zis batranul:
- Nimic nu ti-au grait?
Iar el a raspuns:
- Nu.
I-a zis lui batranul:
- Du-te si maine si ii slaveste!
Deci mergand fratele, i-a slavit zicand:
- Apostolilor, sfintilor si dreptilor!
Si a venit la batranul si i-a zis:
- I-am slavit.
Si-a zis batranul:
- Nimic nu ti-au raspuns?
A zis fratele:
- Nu.
I-a zis lui batranul:
- Stii cu cate i-ai necinstit si nimic nu ti-au raspuns si cu cate i-ai slavit si nimic nu ti-au grait? Asa si tu, daca voiesti sa te mantuiesti, fa-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor sa nu o socotesti, ca cei morti sa fii si poti sa te mantuiesti.

Pateric

O femeie avand patima la san, care se cheama carchin, auzind de avva Longhin, a cautat sa se intalneasca cu dansul. Deci sedea el la semnul al noualea de la Alexandria. Si cautand femeia, s-a intamplat fericitul acela de aduna lemne pe langa mare. Si gasindu-l pe el, i-a zis lui:
- Avvo, unde locuieste avva Longhin, robul lui Dumnezeu? - nestiind ca el este.
Iar el i-a raspuns:
- Ce voiesti de la inselatorul acela? Nu te duce la dansul, caci este amagitor! Dar ce este ceea ce ai?
Iar femeia, i-a aratat patima si facand el semnul crucii peste locul acela, a slobozit-o zicand:
- Du-te si Dumnezeu te va tamadui, caci, Longhin cu nimic nu poate sa te foloseasca!
Deci s-a dus femeia, crezand cuvantul lui si s-a tamaduit indata.
Dupa acestea povestind ea catre oarecare lucrul si semnele batranului spunandu-le, a priceput ca el este avva Longhin.

Pateric

S-a intrebat avva Longhin: care fapta buna este mai mare decat toate, celelalte? Si a zis: socotesc ca precum mandria este mai mare decat toate patimile, incat a putut sa surpe pe unii si din cer, asa si smerita cugetare este mai mare decat toate faptele bune, pentru ca poate sa scoata pe om din insasi adancuri, macar de ar fi pacatos ca un drac. Pentru aceea si Domnul mai inainte de toti fericeste pe cei saraci cu duhul.

Pateric