Cea mai mare necurăţie a trupului este nimica toată faţă de necurăţia sufletului pângărit. Puţină apă şi puţin săpun este de ajuns ca toată murdăria trupului să fie spălată: şi noroiul, şi murdăria, şi păduchii şi urâciunea. Însă murdăria sufletului nu se poate spăla cu niciun mijloc până ce nu se înnoieşte sufletul. Un parchet murdar se spală fără să fie nevoie să-l înlocuieşti cu altul nou, ca să fie curat.
Când camera are fereastră, este uşor ca aerul stricat să fie dat afară şi înlocuit cu aer proaspăt. Însă cum se va împrospăta aerul şi camerele lipsite de ferestre şi uşi? Sufletul care are vreo fereastră îndreptată spre Dumnezeu va fi uşor împrospătat, curăţat, renăscut. Însă cum se va curăţa sufletul întinat în care nu este nicio deschizătură îndreptată spre Dumnezeu, izvorul împrospătării şi al întineririi sufletului!?

Pr. Arsenie Boca – Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul

Omul socoteşte, de obicei, că toate gândurile sunt ale lui, proprii, opera sa izvorând de la el însuşi. Cu toate acestea, este neadevărat, chiar dacă omul proclamă că duhul său, partea lui lăuntrică, nu se supune influenţei puterii duhovniceşti, nici celor bune, nici celor rele. În realitate, duhul omenesc suportă influenţa unei mulţimi de puteri duhovniceşti exact în acelaşi fel în care asupra trupului acţionează o mulţime de forţe fizice.

Sf. Nicolae Velimirovici – Simboluri şi semne

Cuvântul 22
L-a întrebat, odată pe avva un frate:
„-Ce oare să mă fac, spre-a nu avea păcate?
-Du-te şi ocăreşte morţii în cimitir;
huleşte-i şi îi ceartă ca un zbir.”
I-a căutat şi-a dat în ei cu pietre.
Apoi ia zis bătrânul: „-Slăveşte-i pe-ndelete;”
şi i-a numit apostoli sfinţi şi drepţi.
„-Vezi frate, de la morţi poţi să înveţi:
nici lauda, nici hula să nu o socoteşti;
fii ca cei morţi şi-o să te mântuieşti.”

Pr. Trandafir Vid – De dragul pacatosilor

Dacă veţi avea şi răbdare în necazuri, să ştiţi că aveţi Duhul Sfânt. Iar dacă veţi avea şi putere să mulţumiţi în necazuri, străluceşte Sfântul Duh în voi. Şi să ştiţi că nu-i cu neputinţă!
Întoarce-te, dragul meu, după Sfântul Duh: ori de câte ori mulţumiţi vi se uşurează povara necazurilor. Dar voi veniţi şi ne lăsaţi crucile, fară să ştiţi că crucea noastră este mai mare. Însă de veţi asculta, darul Duhului îl veţi avea.
Este ajutor Duhul Sfânt. Primeşte-l! De câte ori zici: „Doamne, iartă-mă!” e Duhul Sfânt care străluceşte în tine. Dacă rabzi în necazuri, sălăşluieşte Duhul Sfânt în tine.
Dacă mulţumeşti în necazuri, Duhul Sfânt străluceşte în tine. Voi, care mă ascultaţi, nu ştiţi ce faceţi. Dar, când va veni vremea să ştim ce suntem, atunci veţi vedea. Zic sfinţii, că atunci vom vedea. Avraam se va căi că nu s-a ostenit mai mult. De aceea, sfinţii se osteneau de bună voie, însă, tot din dar, nu din ambiţie, sfătuindu-se cu bătrânii.
Ca să vă tămăduiţi de frică, de frica de a mărturisi pe Dumnezeu, ca să vă tămăduiţi de păcate – de unde vine frica şi deznădejdea, înţelegeţi că viaţa este trecătoare, ca o vreme în care îţi speli hainele trupului şi ale sufletului, fiindcă, cu cât îţi va fi mai curată haina, cu atât va străluci mai tare atunci când vom fi chemaţi la nuntă.

Pr. Arsenie Boca – Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de doaga nebuniei. Asta-i „binefacerea” pe care ţi-o dau păcatele!Ştiţi, sunt şerpi care sug vacile. Tot aşa-i şi păcatul; e un fel de dulceaţă, dar în ea e venin şi otravă. Toate păcatele au ceva îndemnător în ele, pe urmă găseşti că-i venin şi otravă. Măi, fraţilor, nu fiţi ca vacile! Omul are minte. Şi dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte: slăbeşti dinspre Dumnezeu, şi la necaz vine satana şi-ţi aruncă ştreangul de gât ca să te câştige total. Biserica e oprită a se ruga pentru cei ce cu voia lor s-au dat satanei. Vedeţi, omul, în prostia lui, vrea să fie al „aceluia” şi satana se foloseşte de omul prost.
Nu vă lăsaţi încărcaţi de păcate, căci cu cât te laşi mai mult, cu atât te trezeşti mai neputincios la vreme de necaz. Şi atunci, în loc să zici „Doamne ajută!” îţi umblă prin cap gărgăuni să te omori, să te pierzi, să nu te mai poată scăpa nici sfinţii lui Dumnezeu.

Asta este prezenţa Sfântului Duh. Ori de câte ori ceri iertare, Duhul lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea omului, Duhul care sălăşluieşte în noi de la Botez. Această sălăşluire a Sfântului Duh se înnoieşte cu fiecare împărtăşanie. De aceea, creştinii primelor veacuri se împărtăşeau în fiecare zi şi, de aceea, nu se temeau de prigoană. În ei nu era frică. Până şi copiii erau mai curajoşi, decât mulţi oameni mari de azi.

Pr. Arsenie Boca – Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul

Ştiţi ce s-a întâmplat cu oamenii? Să luăm pe Apostoli. S-au bucurat cu Iisus. Cu toate acestea, când au venit încercările, s-au temut. Erau fricoşi. Uite, acesta-i omul!A înviat Iisus şi nu vroiau să creadă, unii de bucurie, alţii de teamă. Chiar de praznicul Sfântului Duh, abia în ziua pogorârii Sfântului Duh, au deschis inimile pentru totdeauna. De acum n-au mai stat cu uşile încuiate de teama nimănui.

Acum, fraţilor, controlaţi-vă, dacă vreţi să cunoaşteţi dacă mai este Duhul Sfânt în voi sau este duhul fricii – care nu-i al lui Dumnezeu. Prin urmare, controlaţi-vă ce duh e în voi! Dacă vă e teamă să-L mărturisiţi, atunci sunteţi fricoşii din Apocalipsă. De aceea, a trimis pe Duhul Sfânt, ca să ne tămăduiască de frică.

Ştiţi cui îi este frică? Celui care are conştiinţa încărcată. Cum să ieşim din frică? Dragii mei, folosiţi-vă de cuvântul lui Iisus: “Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi”.

Duhul Sfânt este Cel ce te curăţeşte pe tine atunci când ceri iertare. Căci pe nimeni n-a refuzat Dumnezeu, dacă s-a smerit. Lucrul acesta se face în faţa preotului. Vino în faţa lui şi cere-ţi iertare. De la Iisus avem acest Duh Sfânt. Dar nu putem ierta păcatele celor ce nu ne cer, celor ce nu vin. Nu putem ierta păcatele în absenţă, nu putem ierta păcatele prin poştă.

Când ţi s-au iertat păcatele în chip legal, cum e rânduiala Bisericii, atunci ai ieşit din frică.

Pr. Arsenie Boca – Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul

Şi cel mai rău om este silit să-şi aducă aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă:
– când vede pe cel nevinovat că suferă din vina lui;
– când el suferă din vina altuia;
– când îi soseşte ceasul morţii.
Şi cel mai mare păcătos este silit să plângă de trei ori în viată:
– când este gonit de oameni ca o fiară sălbatică şi-l mângâie mâna mamei sale;
– când este bolnav şi părăsit şi vine la el vrăjmaşul lui de-o viaţă, aducându-i daruri şi iertare;
– când este pe patul de moarte şi îi spune preotul: nu te teme, mila lui Dumnezeu este mai mare decât toate păcatele tale!
Omul seamănă cu Dumnezeu de trei ori în viaţă;
– când i se naşte un fiu;
– când pricepe şi se împărtăşeşte cu Hristos;
– când se împacă cu suferinţele sale, pentru dreptate.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Învăţături despre bine şi rău

Un oarecare Evloghie, scolastic alexandrin, fiind ranit de dragoste dumnezeiasca, lepadandu-se de lume si risipind cele ale sale, afara de putine ce si-a lasat spre chiverniseala si neputand lucra, a socotit cum sa puna in randuiala cele pentru sine. Ca nici in sobor de parinti nu indraznea sa intre, nici singur sa petreaca nu voia.
Deci asa aflandu-se, a gasit un bubos, lepadat in targ care nu avea nici maini, nici picioare, decat limba intreaga si mila astepta de la oricine trecea pe langa dansul. Vazandu-l Evloghie, si umilindu-se la inima, s-a rugat lui Dumnezeu si a facut fagaduinta Domnului, zicand: Doamne, pentru numele Tau iau acest bubos si il odihnesc, pana la ziua mortii lui, ca si eu printr-insul, sa ma mantuiesc. Daruieste-mi dar, Doamne, rabdare de a-i sluji! Apoi, apropiindu-se de bubos, i-a zis: voiesti, sa te iau in casa mea si sa te odihnesc? Zis-a acela: macar de ai vrea dar eu sunt nevrednic. Si i-a zis Evloghie: ma duc sa aduc un magar si te iau acolo. Deci s-a invoit acela cu multa bucurie. Si aducand magarul, l-a ridicat si l-a dus la gazda sa. Si ingrijea de dansul cu toate cele de trebuinta, spalandu-l, ungandu-l, purtandu-l si cu osardie intru toate slujindu-i, cincisprezece ani.

Apoi a napadit diavolul asupra bubosului si salbaticindu-l fara socoteala impotriva lui Evloghie, l-a intaratat spre ocari si vorbe rele. Acela a inceput sa-l ocarasca pe Evloghie, zicand: mancatorule de stapan, ai furat bani straini si poate rob fiind l-ai pradat pe stapanul tau si cu neputinta mea vrei sa tainuiesti ca si cu o facere de bine si m-ai luat la casa ta ca prin mine sa te mantuiesti. Iar Evloghie i se ruga, zicand: nu! Nu-mi zice astfel de cuvinte! Spune-mi cu ce te-am mahnit si ma indreptez! Iar el zicea: nu-ti voiesc aceste momeli, du-ma si ma leapada in targ! Mai bun imi este mie targul acela decat odihna ta. Evloghie zicea: ma rog, odihneste-te, de orice te mahnesti. Iar el mai vartos salbaticindu-se de manie, strigand zicea: nu doresc sa fiu cu tine singur! Gloate voiesc! I-a zis Evloghie: eu iti aduc acum multime de frati. Iar el necajindu-se iarasi, i-a zis: vai mie ticalosului! Fata ta nu vreau s-o vad si nici sa-mi aduci pe cei asemenea tie mancatori in zadar! Si scuturandu-se, iarasi a strigat: nu voiesc, nu voiesc! In targ voiesc! O, sila! Arunca-ma unde m-ai gasit! Daca ar fi avut maini, n-ar fi pregetat sa se spanzure, sau cu sabie sa se omoare, intr-atata l-au salbaticit dracul.

Atunci Evloghie, nepricepand ce sa faca, cu sfatul pustnicilor cei aproape de dansul, a hotarat sa mearga la marele Antonie cu bubosul si sa-i spuna pricina si cum va zice lui acela, asa sa faca. Momindu-l si punandu-l in luntre l-a dus la manastirea ucenicilor marelui Antonie, unde se zicea ca vine sfantul din munte, uneori, la zece zile, alteori la douazeci, spre folosul celor adunati. S-a intamplat ca dupa ce a venit Evloghie, a doua zi a venit si marele Antonie, seara tarziu, imbracat cu o haina de piele (precum Cronie mi-a povestit, care atunci era de fata).

Heretisindu-i pe toti cei ce erau acolo si sezand, intai pe Evloghie l-a chemat pe nume, cu toate ca niciodata nici nu l-a vazut, nici despre dansul n-a auzit ceva. Evloghie, cu toate ca de trei ori a fost chemat de marele Antonie pe nume, n-a raspuns, socotind ca altcineva este chemat de Antonie, cu numele acesta. Iar el iarasi a zis: tie iti zic, celui ce ai venit din Alexandria! Atunci i-a raspuns Evloghie: ce poruncesti, rogu-te? I-a zis lui Antonie: de ce ai venit aici? A raspuns Evloghie: Cel ce ti-a descoperit numele meu si toate cele despre mine ti-a descoperit. Zis-a sfantul: stiu pentru ce ai venit! Dar inaintea tuturor fratilor spune, ca sa stie si ei! Atunci a spus Evloghie inaintea tuturor, de fata fiind si bubosul: omule al lui Dumnezeu, pe acest bubos l-am gasit in targ lepadat si trecut cu vederea. Fiindu-mi mila de dansul, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare pentru dansul si m-am fagaduit lui Hristos Dumnezeu ca pana in sfarsit sa-l caut ca pe un bolnav, si el sa odihneasca prin mine iar eu sa ma mantuiesc printr-insul. Asadar, l-am luat la casa mea si iata, de cincisprezece ani, dupa putinta mea, ii slujesc! Si acum, dupa atata vreme, nu stiu ce rau a patimit de la mine, ca tare ma tulbura. Si am socotit sa-l leapad, fiindca ma sileste la aceasta. De aceea am venit la sfintia ta, sa ma sfatuiesti ce trebuie sa fac si sa te rogi pentru mine, ca tare ma tulbura. Atunci i-a zis Antonie cu glas apasat si aspru: il lepezi, Evloghie? Dar Cel ce l-a facut nu-l leapada. Tu il lepezi pe el? Ridica Dumnezeu pe cel mai bun decat tine, si il aduna. Iar Evloghie acestea auzind, s-a sfiit si s-a speriat. Apoi intorcandu-se sfantul catre bubos, a inceput cu vorba a-l bate ca si cu un bici: bubosule, nevrednicule de pamant si de cer, nu incetezi luptandu-te cu Dumnezeu si intaratandu-l pe frate? Nu stii ca Hristos este Cel ce iti slujeste tie? Cum indraznesti asupra lui Hristos unele ca acestea a grai? Oare nu pentru Hristos s-a robit spre slujba ta? Astfel batandu-l pe bubos cu cuvinte usturatoare, lasandu-i, a vorbit cu ceilalti frati cele spre trebuinta fiecaruia. Apoi iarasi luand cuvantul catre Evloghie si catre bubos a zis: duceti-va, fiilor, cu pace si nu va despartiti unul de aitul, ci lepadand toata mahnirea pe care dracul a bagat-o in voi, cu curata dragoste intoarceti-va la chilia in care ati zabovit! Ca ispita aceasta v-a venit de la satana. Fiindca a vazut, ca amandoi sunteti spre sfarsit si de cununi va veti invrednici de la Dumnezeu, el prin tine si tu prin el. Deci nu cugetati altceva, nu cumva venind ingerul, pe care acum Dumnezeu vi-l trimite, sa nu va afle impreuna la un loc si sa va lipsiti de cununi. Grabindu-se barbatii, s-au intors la locul lor cu desavarsita dragoste.

Peste trei zile s-a savarsit fericitul Evloghie, si dupa alte treizeci si sapte, s-a dus catre Domnul si cel la trup bubos iar la suflet sanatos. Deci Cronie, zabovind la locurile Tebaidei, s-a pogorat dupa patruzeci de zile la manastirile Alexandriei si s-a intamplat in aceeasi zi a i se savarsi de catre frati, lui Evloghie, pomenirea cea de patruzeci de zile, iar bubosului cea de trei zile. Afland Cronie s-a inspaimantat. Si a povestit parintilor, ceea ce mai inainte a zis pentru ei Antonie. Ca acesta a fost atunci talmaci cuvintelor si celor ce a spus Evloghie catre Antonie, graind elineste si celor ce a raspuns Antonie catre Evloghie si catre bubosul, vorbind in limba egipteana, in care tuturor le vorbea cuviosul, nestiind alta limba.

Pateric

Teodor cel ce a fost episcop la Rossu povestea: un batran cunoscut de mine a venit odata la mine la lavra Pirghiilor, aproape de Iordan, unde sedeam eu. Si mi-a zis: frate Teodore, fii bun si vino cu mine la muntele Sinai. Eu, neputand sa calc cuvantul batranului, i-am zis: sa mergem! Dupa ce am trecut Iordanul, mi-a zis batranul: frate Teodore, vino sa punem metanie, ca pana la muntele Sinai nici unul din noi sa nu manance. Raspuns-am: cu adevarat, parinte, eu nu pot sa fac aceasta. Auzind batranul, departandu-se putin de mine, a pus metanie rugandu-se lui Dumnezeu. Apoi sculandu-se, am calatorit mai departe si pana la sfantul munte Sinai, nimic n-a gustat. Iar acolo, la Sinai, cum am ajuns, impartasindu-se cu Sfintele Taine, a luat si a mancat. Si iarasi de la Sinai ne-am dus la Sfantul Mina, in Alexandria. Cand a sfarsit batranul si drumul acesta, postind si acolo, impartasindu-se, iarasi a mancat. Apoi am venit indarat la Sfanta Cetate (Ierusalim). Si batranul n-a mancat nimic pe cale. Ci impartasindu-se asemenea cu Sfintele Taine, la Sfanta Inviere a lui Hristos, Dumnezeul nostru, a luat si hrana. In toata calatoria aceasta, atat de indelungata, nu a mancat batranul decat de trei ori, fiindca avea darul lui Dumnezeu, care il intarea.

Pateric

S-a dus unul din parinti la alt parinte. Si venind ceasul al saselea, batranul care l-a primit, a zis ucenicului sau: fa-ne putina linte si uda pesmetii! Si a facut ucenicul asa. Iar batranul a petrecut vorbind despre lucruri duhovnicesti, de la ceasul al saselea pana a doua zi la acelasi ceas si nu si-a adus aminte de hrana. Atunci iarasi a zis batranul ucenicului: fa-ne noua putina linte, fiule! Si i s-a raspuns: de ieri am facut-o, avvo. Si asa au mancat batranii.

Pateric