De când eram la ţară, îmi aduc aminte de un om care plecase la hotar cu trăsura şi un prunc mic. Pe drum, caii s-au speriat, apucând spre o prăpastie. Bietul om a sărit din căruţă la vreme şi şi-a scăpat şi copilul teafăr. Când s-a văzut cu copilul scăpat a strigat: “Acum se pot prăpădi căruţa şi caii!… Acum prăpădească-se lumea!…”.

Aşa e şi cu mântuirea sufletului. Prăpădească-se toată lumea cu toate plăcerile şi desfătările ei, numai să ne vedem sufletul scăpat. Însă “creştinii” de azi judecă tocmai invers: umblă să-şi dobândească lumea, prăpădindu-şi sufletul, uitând cuvintele Mântuitorului: “Că ce folos de va dobândi omul lumea întreagă şi îşi va pierde sufletul său?” (Luca 9, 25)

Pr. Iosif Trifa, 600 istorioare religioase