Un preot se duse cu un cuvânt de mângâiere la patul unei bolnave. Femeia se tânguia neîncetat contra bolii şi încercărilor.

– Te rog, deschide Psaltirea – îi zise preotul – şi citeşte la Psalmul 143, versetele 1 şi 2.

Femeia citi: “Bine este cuvântat Domnul, Dumnezeul meu (…), Mila mea şi Scăparea mea, Sprijinitorul meu şi Izbăvitorul meu, Scutitorul meu şi Nădejdea mea”.

– Destul! Te rog, acum, adu foarfecele!

– Şi ce vrei Sfinţia Ta cu foarfecele?

– Păi vreau să tai acest loc din Psaltire, pentru că dumneata nu crezi ce spune aici… Locul acesta e de prisos să mai stea în Cartea lui Dumnezeu. Pentru dumneata, el nu mai are niciun preţ.

– Ba lasă-l acolo! zise femeia plângând.

Şi, din acel ceas, n-a mai cârtit contra încercărilor.

Pr. Iosif Trifa, 600 istorioare religioase