Când fericirea clădeşte un cuib, pentru tine şi pentru copiii tăi, nu crede că ea te va răsfăţa multă vreme, pe tine sau pe copiii tăi.
Împotriva oricărei fericiri pământeşti se porneşte o răscoală nevăzută.
Abia te-ai aşezat bine în cuibul fericirii şi mai înainte ca să te fi încălzit în el, pe neaşteptate pătrunde în cuib şi se arată capul şarpelui.
Fericirea pământească este aceeaşi cu fericirea pe care şarpele a făgăduit-o Evei; iată că acelaşi şarpe se înfăţişează şi ţie astăzi ca să-ţi arate care este numele fericirii tale.
O mamă plângea amarnic deasupra mormântului celor doi copii ai săi:
– Doamne, oare nu ai găsit puţină îndurare faţă de aceşti doi viermişori?
Iar răspunsul lui Dumnezeu nu întârzie să vină prin gura duhovnicului:
– Dumnezeu a avut îndurare fată de aceşti doi viermişori ai tăi şi de aceea i-a luat. Pentru tine erau nişte viermişori, dar pentru Dumnezeu vor fi îngeri. Dumnezeu a avut îndurare şi faţă de tine, şi tocmai de aceea ţi-a luat copiii. Deoarece tu te-ai încălzit prea mult, împreună cu copiii tăi, în cuibul fericirii fără să iei seama la capul şarpelui de sub cuib.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău

Dumnezeu şi păcatul stau pe două planuri opuse. Nimeni nu poate întoarce faţa către Dumnezeu, până ce mai întâi nu întoarce spatele păcatului. Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu, până ce mai întâi nu urăşte păcatul.
Spatele nu vede; tot aşa cel întors cu faţa către păcat nu poate vedea pe Dumnezeu.
Şi sufletul nostru, ca şi globul pământesc, are doi antipozi: răsăritul şi apusul, lumina şi umbra, harul şi legea.
Însă dragostea, la omul duhovnicesc, şterge antipozii şi face ca totul să fie lumină şi har.Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău

Sunt foarte mulţi oameni care lucrează de dimineaţă şi până seara la lumina soarelui, fără ca să privească la soare, fără să simtă soarele, fără să cugete măcar o dată la soare!
Sunt foarte mulţi oameni care îşi petrec veacul lor în lumina, puterea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, fără ca să privească la Dumnezeu, fără să cugete măcar o dată la Dumnezeu!
Şi soarele tace, fără nici o mânie, şi continuă să lumineze neîncetat. Şi Dumnezeu tace, fără de mânie, şi continuă să ajute pe om neîncetat.
Însă când se face întuneric, când cade bruma, când începe gerul, atunci oamenii îşi aduc aminte de soare, îşi întorc privirea spre soare, laudă soarele, suspină după soare.
Tot aşa, când încep suferinţele, mizeriile, oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu, laudă pe Dumnezeu, suspină după Dumnezeu.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău

Teoriile despre egoism nu se pot îndreptăţi cu ajutorul naturii. Oamenii sunt grabnici să arunce vina pe alţii pentru fapta lor cea rea.
Natura se conduce după oameni.
Natura îşi întocmeşte dispoziţia ei după dispoziţiile omului. Câtă vreme Adam a fost supus lui Dumnezeu, şi natura i-a fost supusă.
Când însă el s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, şi natura s-a răzvrătit împotriva omului. Precum o cugetare hotărâtă şi puternică, o dorinţă sau o slăbiciune lucrează asupra întregului organism al omului şi asupra nervilor omului până în vârful lor, tot aşa şi dispoziţia omului, credinţa şi moralitatea sa lucrează asupra întregii naturi din jurul său.
Răutatea omului poate să umple întreaga natură de răutate, iar bunătatea omului poate preface întreaga natură în bunătate.
La români, poporul crede că ploile, seceta, grindina, anii bogaţi ori săraci, sănătatea şi bolile depind de curăţia morală a poporului.
Este cea mai veche şi cea mai rodnică credinţă a tuturor popoarelor de pe pământ.
Pentru oamenii curaţi, natura este bună; pentru păcătoşi, ca şi pentru necuraţi, natura este răzbunătoare.
Natura este deci oglinda omului. Aşa cum este omul, aşa îl înfăţişează şi natura, prin sine.
Nu există o lege a egoismului în natură. Numai egoiştii, când egoismul lor ajunge la culme, îşi privesc faţa schimbată în oglinda lumii şi pun urâciunea lor pe seama oglinzii.
Dar când a răspuns oglinda de urâciunea feţei, pe care trebuie s-o arate aşa cum este?

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău

Cel mai folositor om pentru societate nu este întotdeauna acela care este cel mai văzut şi despre care tot poporul aude vorbindu-se; ci, adesea acela care, ascuns ca şi conştiinţa, se roagă lui Dumnezeu pentru popor şi pe care îl ascultă Dumnezeu.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău

Nu poţi râde mai mult decât trebuie, nici să plângi mai mult decât trebuie. Cu surâsul însă poţi lumina atât faţa ta, ca şi pe a vecinilor tăi, cât doreşti.
Nu poţi huli împotriva lumii şi împotriva lui Dumnezeu cât doreşti tu – cu toate că ţie îţi pare astfel -, ci numai până când se umple măsura.
Iar când se umple măsura, te vei întâlni cu răzbunătorul, trimis de soartă, nici tu nu ştii cum, dar nici el nu ştie pentru ce.
Nu poţi umbri lumea cu mândria ta, atât cât doreşti tu – deşi crezi că se poate -, ci numai până când se umple măsura. Pârâul sălbatic de munte nu poate umple văile cu apă şi nămol cât vrea el; ci numai atât cât îi vine apă din munte, însă din clipa în care muntele nu-i mai trimite apă, el este silit să se retragă ca un hoţ în peşteră, şi, în neputinţa sa, dă naştere unui belşug de buruieni, răsărite din nămolul său propriu.
Ceea ce este permis îţi este îngăduit să faci; acest lucru trebuie să-l ştii.
Ceea ce nu este permis nu-ţi este îngăduit să faci; acest lucru trebuie să-l cunoşti şi mai bine. Să n-o păţeşti ca pârâul care, din cauza umflării sale, nu se vede decât el, iar mai pe urmă nu se văd decât noroiul şi buruienile sale.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău

Oamenii nu cred în credinţa pe care o propovăduiesc puţin-credincioşii.
Oamenii privesc cu neîncredere ştiinţa predată de oameni închipuiţi.
Oamenii se revoltă împotriva bogăţiei, când este în mâna zgârcitului.
Oamenii dispreţuiesc autoritatea plinită de un om lipsit de demnitate.
Bolnavii nu cheamă cu plăcere în ajutor pe medicii tuberculoşi.
Deci, oamenii au înţelegere sănătoasă şi judecată cinstită. Călătorul obosit se mânie pe hangiul care nu-i poate pune la îndemână nici cina, nici aşternutul şi-l întreabă: de ce te numeşti hangiu?

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău

Am întrebat pe omul trupesc: cine eşti tu? Iar el mi-a răspuns: eu sunt eu. Se gândise la corpul său.
Am întrebat pe omul cugetător: cine eşti tu? Iar el mi-a răspuns: văd în sinea mea doi străini; petrec cu ei şi sunt oaspete, când la unul, când la altul.
Se gândise la sufletul său instinctiv şi la sufletul său conştient.
Am întrebat, în sfârşit, şi pe omul duhovnicesc: cine eşti tu? Iar el îmi răspunse: se află în fundul sufletului meu cineva; îmi întind mâinile să-l cuprind, însă îmi dau seama că pentru aceasta mi-ar trebui nişte mâini mai lungi decât întregul univers. Întreabă-l pe acela cine sunt eu.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău

Copilul trăieşte în anotimpul de faţă, filosoful însă trăieşte în cel care urmează să vină.
O fetişcană rumenă atrage cu frumuseţea ei şi privirea copilului, şi a filosofului. Copilul o priveşte şi se bucură de ceea ce vede.
Filosoful o cântăreşte cu gândurile adâncite în viitor, şi în locul fetişcanei frumoase, cu tristeţe vede un schelet uscat, în jurul căruia nu se aude zumzetul albinelor de primăvară, ci vântul de toamnă.
Ce ar putea să împrăştie norul de pe fruntea filosofului? Nimic în afară de prelungirea cugetului înapoia tuturor anotimpurilor trăite, departe, în anotimpul veşnicei primăveri.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău

Când mintea face socoteala singură, atunci inima se preface într-un burete plângător şi şterge.
Când inima face socoteala singură, atunci raţiunea se preface într-un burete plângător şi şterge.
Iar tabla cea neagră a sufletului aşteaptă cu nesaţ o scriere nouă, mereu nouă, de teamă ca nu cumva să plece în cealaltă lume fără socoteala făcută.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău