Copilul trăieşte în anotimpul de faţă, filosoful însă trăieşte în cel care urmează să vină.
O fetişcană rumenă atrage cu frumuseţea ei şi privirea copilului, şi a filosofului. Copilul o priveşte şi se bucură de ceea ce vede.
Filosoful o cântăreşte cu gândurile adâncite în viitor, şi în locul fetişcanei frumoase, cu tristeţe vede un schelet uscat, în jurul căruia nu se aude zumzetul albinelor de primăvară, ci vântul de toamnă.
Ce ar putea să împrăştie norul de pe fruntea filosofului? Nimic în afară de prelungirea cugetului înapoia tuturor anotimpurilor trăite, departe, în anotimpul veşnicei primăveri.

Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău