Oamenii de rând se împacă uşor cu această lume. Cei superiori însă s-au simţit străini şi călători în această lume.
Oamenii de rând caută şi găsesc că au pornit din gunoi şi din curtea din spatele casei; de aceea, cântărind de unde au pornit şi unde au ajuns, se simt mândri din pricina chipului şi a feţei lor omeneşti.
Cei superiori caută şi găsesc începutul lor mai presus de flăcările stelelor, în mintea cea necuprinsă şi în sfinţenia cea nespusă şi sunt umili şi trişti pentru că se văd prea îndepărtaţi de faţa şi de chipul lui Dumnezeu.
Pe omul superior nu-l chinuie întrebarea: cine m-a făcut? Pentru el nu poate fi decât un singur răspuns: ori Dumnezeu, ori el însuşi. Şi deoarece socoteşte că tot ceea ce-l înconjoară este mai puţin înţelept decât Dumnezeu şi decât el însuşi. Şi pentru că nu s-a făcut singur, nu rămâne nimeni, nu doar în acest univers, ci şi în sute de universuri ca acesta, pe care să-l poată numi făcătorul său, în afară de singurul Dumnezeu.
Oamenii de rând însă sucesc şi răsucesc întrebarea pe toate feţele şi caută începutul lor în gunoiul ori curtea din spatele casei, nu ca să aibă de cine să se teamă, ori de cine să se ruşineze, ci ca să aibă cu ce să se laude.

Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău

Traista fericirii noastre pământeşti este totdeauna ruptă. Cu cât bagi mai multe lucruri în traistă, cu atât se varsă mai mult din ea.
Cei care nu se pricep în înţelepciunea dumnezeiască poartă traistele cele mai mari; însă înţelepţii umblă fără traistă.
Dacă te socoteşti fericit că traista ta nu pare să fie ruptă, atunci ascultă porunca morţii şi te vei simţi pe marginea mormântului; iar în mormânt va apăsa asupra ta nu numai pământ, ci şi traista fericirii tale cu mult prea plină, care va îndoi Întunericul şi greutatea mormântului.

Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău

Nefericirea, căreia Dumnezeu îi îngăduie să vină asupra noastră, este mai bună decât fericirea pe care ne-o zidim singuri.
Dumnezeu îngăduie nefericirii să vină asupra credincioşilor săi totdeauna la timp. Ea este ca vocea prietenului care strigă la miezul nopţii către cel adormit: arde!
Omul înţelept părăseşte casa cuprinsă de flăcări şi lăsând-o să ardă, îşi scapă viaţa.
Iar omul nebun se vaită în mijlocul focului şi aşteaptă să fie ars în flăcări o dată cu casa sa.

Sfântul Nicolae Velimirovici - “Învăţături despre bine şi rău”

Cu cât se lărgeşte cercul ştiinţei, cu atât se lărgeşte şi cercul neştiinţei.
Cu cât se măreşte numărul poftelor împlinite, cu atât mai mult se măreşte şi numărul poftelor neîmplinite.
Dumnezeu singur, după măsura bunătăţii şi a curăţiei noastre, poate să mărginească cercul neştiinţei noastre şi să micşoreze numărul poftelor neîmplinite.
Câţi oameni sfinţi n-au strigat: din clipa în care Te-am cunoscut, Doamne, a pierit întunericul neştiinţei mele şi s-a stins flacăra poftelor mele!

Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău