Dictatura mediocritatii

Articole, Pr. Constantin Necula 5 Comentarii

Nu au fost puţine verile grele care au trecut peste noi în ultimii douăzeci de ani. Nu. Nu-i vorba de încălzirea globală ori de fenomenele meteorologice. Nici măcar de criza prin care lumea a ajuns, în sfârşit, la preţul corect plătit pentru cifrologia în care şi-a îngropat credibilitatea.

E vorba despre dictatura mediocrităţii, ce şi-a aruncat năvodul peste Ţară. Despre modul în care resursele umane ale unei ţări sunt batjocorite, tensionate şi părăsite dinaintea flagelului financiar-economic în care ne zbatem. Căci pe lângă criza financiară avem o criză a integrării în UE, avem legalizarea minciunii şi manipulării media, avem decăderea dinspre morală spre eticismul ateu. Pentru tânărul creştin, cu aşteptările şi viziunea sa asupra veşniciei, tensiunea este de nesuportat, riscând uneori să ajungă în deznădeje şi neorânduială duhovnicească. Şi uneori Biserica, prin discursurile sale paralele şi disjuncte, prin aroganţele extremiste sau pietismele lamentabile, încarcă de deznădejde „folderele” sufleteşti ale unei generaţii de bulversaţi. Pentru că ceea ce emit extremiştii – liberali ori absurzi, deplasaţi spre ideologii care vulgarizează Ortodoxia – ţine de boala care ne cotrobăie prin suflete tot mai des: mediocritatea.
Din dorinţa de a obţine cât mai mari note la examene cu cât mai puţină muncă, tinerii au ales să facă şcoli mediocre, cu diplome soft. Din dorinţa autonomiei financiare se angrenează în tot soiul de servicii şi proiecte din care storc bani mizeri, de la patroni specializaţi deja în exploatarea naivităţii tinereşti. Din dorinţa de a le fi mai uşor părinţilor, tinerii acceptă servicii rezervate în Occidentul evoluat spre egoism acerb numai „luzărilor”, pierduţilor, săracilor din lumea a treia, a patra, a cincea… Din care credeam că nu mai facem parte. Copiii care-şi asumă responsabilităţi de părinţi, cu toată tragedia ce se naşte de aici, pierd din vedere pregătirea lor, adâncirea lor în studiu şi practică intelectuală ori duhovnicească. Şi devin tot mai mediocri – deşi mediocritatea nu are grade de comparaţie -, tot mai acri şi mai demotivaţi. Chiar când cred că sunt creştini, când declară aceasta, se simt demotivaţi, plictisiţi, devenind obraznici, obosiţi, absurzi în pretenţii. Obosiţi de mediocritatea din care-şi trag seva zilnică.
Dictatura mediocrităţii a lovit aşadar tineretul, sufocându-l. A manelizat cultura, devenită un lux aproape nenecesar, la vremea în care maneliştii sunt mai prezenţi în cultura României decât oamenii crescuţi în duhul românismului şi al Ortodoxiei. Din nefericire şi tinerii noştri – dar care or fi cei care nu sunt ai noştri?! – nu au depăşit nivelul general. Modul în care evoluează în viaţa şcolară, în raporturile cu părinţii, cu adunarea creştină căreia-i aparţin, eludarea unei vieţi duhovniceşti construită pe smerenie şi părtăşia cu Biserica, prin lucrarea pedagogică a Duhului Sfânt în viaţa lor, toate acestea şi alte multele sunt semnul îmbătrânirii mediocre a tineretului nostru. E suficient să analizăm modul în care îşi lucrează mântuirea, modul în care emit pretenţii de cunoaştere a Scripturii şi a mărturisirii de credinţă, fără a avea habar de ele; toate arată că, din orgoliile absurde ale maturilor, s-a ratat o generaţie întreagă de tineri. Unii dintre ei au descoperit dimensiunea decăderii în mediocritate în contact cu jumătăţile de măsură pe care societatea occidentală le propune. Şi s-au convertit, născându-se de Sus, după ce au fost târâţi pe jos. De la ei aşteptăm semnalul de reactivare a celulei creştine care stă în miezul sufletului tinerilor noştri. Atât doar că nu am dăruit tinerilor pârghiile prin care să ne comunice dramele lor, tragediile multora dintre ei. Este momentul să restructurăm comunicarea din Biserică. Nu prin activarea blogurilor ori forumurilor internaute. Nimic nu este mai necomunicant decât falsele păreri, unilaterale şi fără temei de cele mai multe ori, aglutinate în masa de mediocritate a comunicării de acum. Dinspre reconstituirea parohiilor vii, ancorate în rugăciune şi cunoaşterea Scripturii, în trăirea ei directă prin intermediul purtării de grijă a unui duhovnic încercat, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, trebuie repornită vindecarea de mediocritate a tineretului nostru. Numai acolo unde comuniunea cu Maica Domnului nu-i cuvânt ieftin, iar sfinţii nu sunt excluşi din viaţa cotidiană, există ieşire din modelel mediocrităţii.
Trebuie să le acordăm mai multă încredere tinerilor, să credem că Hristos crede în harisma tinereţii lor. Să-i ajutăm să crească oferindu-le în primul rând încredere, nu speriindu-i de responsabilizare, ci oferindu-le responsabilităţi în numele lui Dumnezeu.
Am auzit, nu de mult, un slujitor al altarului extrem de deranjat de faptul că susţineam nevoia culturalizării în Hristos a tineretului. El spunea că tinerii noştri ştiu deja o mulţime de lucruri, au o cultură liturgică, au o cultură a revelaţiei asumată. Poate. Cultură creştină înseamnă, în schimb, fidelizare a efortului, refuzul mediocrizării, muncă şi rugăciune deopotrivă, meditaţie şi lectură, şcoală şi asceză. Iar dacă vrem să mai salvăm ceva din dezertările spre mediocritate, de aici trebuie pornit.

Nu avem timp de snobisme misionare. Dar vom avea timp să ne rugăm şi să nădăjduim împreună. Ne vom face timp să fim mai mult împreună. Cât mai avem tineri dispuşi să ne stea alături, nu-i totul pierdut.

Ortodoxia nu este chemată să aibă acţiuni la concurenţă cu celelalte confesiuni ori secte. Singura concurenţă pe care o are de împlinit este aceea cu Evanghelia. Cu plinirea poruncilor. De aici să începem.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Update – K. K. Şi Pr. Mihail Stanciu reloaded! Înşelarea continuă!!!

Klaus Kenneth, Romeo 39 Comentarii

De curând, Părintele Mihail Stanciu, fost stareţ al Mănăstirii Antim din Bucureşti ¬- şi blogger în cea mai mare parte a timpului -, în stilul său caracteristic de a-şi da cu părerea despre orice mişcă în Biserica Ortodoxă, a mai bifat un subiect la zi (de la care, fie vorba între noi, se pare că i s-a tras şi pierderea stăreţiei): Klaus Kenneth.

De data aceasta, Părintele Mihail catadicseşte să se lege nici mai mult, nici mai puţin decât de Pr. Prof. Vasile Mihoc, redutabilul profesor de teologie de la Sibiu, care l-a invitat pe Klaus Kenneth în biserica sa şi l-a îndemnat să ţină un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi la Sf. Liturghie. Şi se lamentează, destul de jenant, acelaşi Pr. Mihail, întrebându-se cum de e posibil ca un teolog de talia Pr. Prof. Vasile Mihoc să se lase înşelat de Klaus Kenneth şi să aibă, culmea, opinie separată de cea a Pr. Mihail Stanciu!
În continuarea materialului, acelaşi Pr. Mihail (căruia îi face plăcere să se semneze întotdeauna, pe blog, cu Pater Mihail, de parcă denumirea noastră românească de părinte l-ar stânjeni oarecum… Din smerenie, desigur!), lansează, în accepţia sa, o dezvăluire incendiară: „Ţin să reamintesc de la bun început și să precizez faptul că titlul best-seller-ului lui K.K. în limba română (“2 milioane de kilometri în căutarea Adevărului”) nu reprezintă traducerea reală și exactă, în limba germană el fiind “Zwei Millionen Kilometer auf der Suche” (2 milioane de kilometri în căutare), coperta originală nici măcar amintind de Hristos sau de Crucea Sa. Chiar nu pot înțelege de ce traducătorii români i-au adăugat Adevărul, când tocmai Acesta îi lipsește…”.
Dacă Pr. Mihail Stanciu ar fi avut până acum vreun contact cât de cât direct cu vreo editură şi ar fi reuşit să îşi ducă la bun sfârşit vreo carte personală pe care să încerce să o publice undeva (ne cerem iertare Părintelui că l-am putea suspecta de aşa ceva…), ar fi ştiut şi că autorul, în momentul în care trimite manuscrisul spre publicare unei edituri, îi dă acesteia dreptul să intervină, uneori extrem de mult, în iconomia acelei cărţi. Scriitori celebri au apărut publicaţi cu titluri total diferite de cele pe care ei le propuseseră iniţial. A se vedea Emil Cioran cu Schimbarea la faţă a României, George Călinescu cu Enigma Otiliei etc. Klaus Kenneth şi-a denumit cartea Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului. Acesta este titlul original al cărţii! Editorii germani, deoarece cartea apărea într-o ţară eminamente catolică, au renunţat la partea finală, din raţiuni destul de evidente. Raţiuni care, desigur, îi scapă prea uşor Părintelui Mihail. Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte coperta, orice autor ştie că aceasta e treaba editurii şi a modului în care ştie acea editură să îşi vândă produsul, pentru a-şi recupera banii investiţi.
Şi, ca şi cum acestea nu ar fi fost de ajuns, Părintele Mihail revine, zice el, să prezinte parte din „ideile, unele neclare, altele eretice de-a dreptul, promovate duminică de K.K. în biserica din Sibiu”.
Şi, spune el:
„1. Trecând peste stilu-i caracteristic destins, necoerent logic, fără continuitate, presărat cu glumițe și mișcări scenice de tip du-te – vino prin biserică, gesticulări teatralicești și vocalizări avocățești, mai întâi de toate nu L-a mărturisit pe Iisus Hristos – Domn și Dumnezeu. Tot timpul vorbea numai de Gott (Dumnezeu) fără să facă referiri precise la Mântuitorul nostru Iisus Hristos și la Biserica Lui care este una – Ortodoxă, la Tainele Bisericii fără de care nu există viață duhovnicească.”
Pentru oricine a asistat la cuvântul lui Klaus Kenneth din acea duminică, aceste afirmaţii sunt nu doar gratuite, ci de-a dreptul mincinoase. Îl rugăm pe Pr. Mihail să posteze predica lui Klaus, pentru a-şi argumenta acuzaţiile. În acea predică, Klaus Kenneth a vorbit, în cea mai mare parte, despre Taina Sfintei Împărtăşanii şi necesitatea ei ultimativă, despre importanţa icoanelor, despre Maica Domnului etc.
„2. S-a apucat să interpreteze în mod personal scrisul din aureola Mântuitorului Hristos, arătând că literele grecești “Ο ΩΝ” (rostite O On și traduse prin “Cel ce este”) ar fi tot una cu mantra “aum” din “religiile” orientale. Doamne ferește! Înseamnă că marele predicator K.K. nu face diferența între personalismul creștin și golul depersonalizant al drăcismelor orientale, între numele persoanei dumnezeiești a Fiului și neantul cosmic impersonal, între rugăciunea ca dialog interpersonal treaz și incantația repetată hipnotică.E foarte gravă asocierea și echivalarea aceasta și este o erezie ucigașă de suflet.”
Total fals! Nu a fost vorba niciun moment de asemănarea dintre acele litere greceşti şi mantrele orientale! Şi asta poate verifica oricine din înregistrările audio pe care vom încerca să le obţinem şi le vom posta pe site.
„3. Spre finalul poliloghiei sale, K.K. a propus, și toți, inclusiv părintele Mihoc, au executat (mai puțin câțiva martori oculari care n-au căzut în plasă și care observau stupefiați ce se petrecea în jurul lor), câteva minute de liniște, cu ochii închiși, timp în care el (K.K. adică) le sugera să lase toate resentimentele și grijile deoparte, să-i considere pe toți oamenii frați, să-și imagineze bunătate și înțelegere etc. (mesaje iubiriste adogmatice), atenție!, nu să se roage! Atmosfera părea una de ședință de hipnoză și sugestie în masă, nu de prezență vie și trează în Duhul și în Biserica lui Hristos.”
În cheia interpretărilor de mai sus, nu mai miră pe nimeni până unde poate ajunge fabulaţia Părintelui Mihail. Şi, aşa după cum ne-a obişnuit fostul stareţ al Mănăstirii Antim, lucrurile luate din context şi prezentate tendenţios pot crea, într-adevăr, diversiune în rândul celor neinformaţi.
Mai redăm doar un fragment dintr-un comentariu al stareţului blogger la articlul său (vechea practică românească: el scrie, el comentează…):
„Greșelile dogmatice, mistice și practice sunt multe și repetate la fiecare ieșire la rampă a lui K.K., însă ele sunt amestecate, iată, și cu unele lucruri adevărate, clare, iar multora le scapă din atenție. Ce rămâne în sufletul unui ascultător este tonul și atitudinea (transmise de K.K.) de dispreț față de ierarhia văzută, față unele lipsuri reale ale oamenilor din Biserică. Ciudat este că K.K. niciodată nu a îndemnat pe oameni să se roage pentru ca Dumnezeu să curețe și să vindece aceste lipsuri. Ca și cum te-ai putea mântui fără Biserică, Sfinte Taine, preoția și dogmele revelate și întemeiate de Domnul Hristos. Noi să ne asumăm unii pe alții în rugăciune “și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.
Aş avea doar câteva întrebări pentru Pater Mihail:
1. Dacă am înţeles bine, sunteţi monah. Din câte ni s-a spus în facultăţile de teologie şi din practica monahală, orice acţiune a unui monah – cu atât mai mult una ce ţine de propovăduire – se face doar cu binecuvântarea duhovnicului şi, în cazul d-voastră, cu a ierarhului locului. V-am ruga respectuos să ne spuneţi cu a cui binecuvântare duceţi această campanie împotriva lui Klaus şi dacă ştie vreunul din ierarhii Bisericii Ortodoxe Române despre ceea ce aţi scris referitor la acest subiect.

2. După cum ştim, în practica ortodoxă, cuvântul duhovnicului este decisiv pentru manifestările ucenicului. Klaus Kenneth are binecuvântarea Pr. Zaharia Zaharou de a susţine conferinţe în România (lucru de care vă feriţi să amintiţi, desigur, şi despre care aţi putut afla foarte uşor de la Părintele Zahara însuşi, de când a fost în România) şi, mai mult decât atât, are binecuvântarea fiecărui ierarh al locurilor în care conferenţiază. Cum vă puteţi permite, ca monah al acestei Biserici (e drept, unul din miile de monahi români), să contestaţi autoritatea bisericească în virtutea căreia funcţionaţi? Şi, totodată, să anulaţi complet instituţia duhovniciei, acea instituţie în baza căreia Klaus Kenneth a primit binecuvântarea de a propovădui în România?!
3. Puteţi numi câteva nume de ierarhi sau teologi de marcă din ţara noastră care să vă susţină punctul de vedere? Cunoaştem în schimb o mulţime de oameni care, spre deosebire de d-voastră, l-au cunoscut personal, i-au citit cărţile, i le-au prefaţat, i le-au recomandat…
Vă susţineţi afirmaţia că următoarele personalităţi sunt în înşelare?
Pr. Sofronie Saharov (care i-a dat binecuvântarea pentru apariţia cărţii)
Pr. Zaharia Zaharou (care i-a dat binecuvântarea pentru conferinţele din România)
Pr. Rafail Noica (cu care, deşi retras total din lume, s-a întâlnit în România. A se vedea inclusiv pozele cu cei doi, în volumul Călător pe pământ românesc, http://www.agnos.ro/blog/2010/04/22/calator-pe-pamant-romanesc-o-noua-carte-klaus-kenneth/)
Stareţii Mănăstirilor Lupşa, Lainici, Albac etc. (http://www.agnos.ro/blog/2010/05/20/klaus-kenneth-la-manastirea-lainici-mai-2010/)
ÎPS Dr. Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului (care i-a dat binecuvântarea pentru publicarea cărţii în limba română)

ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Crişanei şi Maramureşului (care l-a invitat special la Alba Iulia, în primăvara anului trecut, pentru a susţine o prelegere în cadrul unui simpozion internaţional organizat de Facultatea de Teologie din Alba şi, în câteva rânduri, pentru susţinere de conferinţe)
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (care l-a invitat special la Iaşi pentru susţinerea unei conferinţe şi care l-a avut oaspete la masă. A se vedea http://www.agnos.ro/blog/2010/06/04/klaus-kenneth-la-iasi-si-in-pelerinaj-in-bucovina-si-ucraina/)
PS Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului (http://www.agnos.ro/blog/2010/05/19/klaus-kenneth-in-conferinta-la-caransebes-mai-2010/)
PS Gurie, Episcopul Devei (http://www.agnos.ro/blog/2010/05/19/klaus-kenneth-la-deva-2010/)
ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului (cu a cărui binecuvântare a conferenţiat la Curtea de Argeş)
ÎPS Bartolomeu Anania (cu a cărui binecuvântare a conferenţiat la Cluj, în două rânduri. http://www.agnos.ro/blog/2010/05/25/klaus-kenneth-la-cluj-mai-2010/)
Şi lista ar putea continua mult încă…
De asemenea, credeţi că sunt în înşelare foarte mulţi din părinţii profesori de teologie, care recomandă inclusiv ca lectură obligatorie cartea Două milioane de kilometri în căutarea adevărului?
4. Klaus Kenneth a fost invitat în repetate rânduri în emisiunile Trustului Patriarhiei, Trinitas TV (în două rânduri), Radio Trinitas (în trei rânduri), Ziarul Lumina (unde a avut trei interviuri generoase). Pe lângă acestea, a părut într-o mulţime de media eparhiale locale. Sfinţia Voastră dezavuaţi aceste iniţiative ale oamenilor Patriarhiei Române? În ce parte vă poziţionaţi referitor la cele semnalate? Şi, nu în ultimul rând: Sfinţia Voastră de ce Patriarhie aparţineţi?
5. Cum vă permiteţi să ignoraţi şi să blamaţi întreaga ierarhie bisericească, suspectând-o de tot felul de lucruri şi expunând-o propriilor d-voastră orgolii, doar pentru a vă face rating unui blog pentru care, oricum, nu aveţi binecuvântare?
6. De când unui monah îi revine ascultarea de blogger şi cum se împacă aceasta cu ritmul şi canonul de rugăciune, retragere din lume, nevoinţă, asceză etc. specific oricărui călugăr?

Aşteptăm cu sincer interes răspunsul la aceste întrebări.

Romeo Petraşciuc

 A se citi şi:


http://www.agnos.ro/blog/2010/05/13/pr-mihail-stanciu-versus-klaus-kenneth/ 

 http://www.agnos.ro/blog/2010/08/03/pr-mihail-stanciu-alias-pater-mihail-nu-mai-e-staret-al-manastirii-antim/

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ispita-staretului-blogger-29435.html