O colinda pe zi: Praznic luminos

Colindele noastre Fara comentarii

Definitia barfei

Cartile noastre, Fragmente Fara comentarii

Fragment din volumul “O bârfă nespovedită” al părintelui Bogdan Taifas, Editura Agnos, Sibiu, 2011

Şi, pentru că am ajuns aici, vine inevitabil întrebarea: Ce este bârfa? Boala limbii? Prea anatomic. Vorbe-n vânt? Prea meteorologic. Preţuirea sinelui prin deprecierea aproapelui? Prea patristic. Gura lumii? Prea universal-generalist. Dialogul la negru? Prea economic. Judecata aproapelui fără rechizitorii concrete, din care dispare şi prezumţia de nevinovăţie? Prea juridic. Vid existenţial în căutare de scop? De la Victor Frankl încoace, am zice că da. În lipsa dovezilor inexistente, bârfa subminează mintea, o dezrădăcinează, făcând abstracţie de argumentele existente. Cert este faptul că gura bârfitorului se află într-o stare de independenţă faţă de mintea sa, ca facultate cognitivă. Ca atare, pentru bârfitor, limba este un organ vital de existenţă.
Adunător de temeri artificial create, acesta este mai îndrăgostit de întrebările sale decât de răspunsurile celuilalt. Bârfitorul se teme de dialog cu bârfitul, ca nu cumva să se lămurească lucrurile, şi, astfel, starea de semeţie personală să-i fie pusă în pericol. Doar lui îi place să vorbească. Concluzia doar lui îi aparţine. Asta-i dă putere şi convingere. Păi de ce să asculte argumentele celuilalt? Ca să-şi îngroape ideile îmbinate artificial şi tendenţios îndreptate spre celălalt?
În rest, n-are profunzimi intelectuale, este bidimensional. El este omul care vrea să facă bine fără să-l intereseze ce e bun. Este sociabil, fără să-l intereseze celălalt. Este atent la cuvinte, dar neatent la sensurile lor. Ce mai, este un informator dezinformat, el, profetul binelui neîmplinit şi al răului prevestit. Mai adăugăm că atât cuvântul gândit în singurătate, cât şi cel rostit public, când este rupt de miezul lui real, cade în simţuri, în simţualitatea păcătoasă. Ei bine, senzitiv în cuvânt, bârfitorul devine iraţional pentru că-şi suspendă mintea, ca facultate spirituală. Remedii? Da! Bârfirea sinelui prin practicarea spovedaniei sau, după Siluan Athonitul, doctor în neurochirurgie spirituală (numim aşa paza minţii), ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui. Dar asta presupune caracter şi moralitate, ceea ce nu-i cazul bârfitorilor antrenaţi.
Ce-ar mai fi de spus despre bârfitor? Dacă aproapele doreşte, din bun simţ, să-şi spele rufele în familie, departe de văzul străzii, bârfitorul vrea cu orice preţ să i le usuce în public. Cultura bunului simţ îi repugnă. Respectul faţă de intimitatea celuilalt nu există. Chiar şi din nimic îşi face rost de cuvinte, de sentinţe. Atenţie! Bârfa are şi aspecte sofistice. Aici intră unii ziarişti, scriitori, politicieni, analişti de toate soiurile, care fac din raţiune menghină şi din fapte, fier forjat, din cultura lor născându-se invectivele. Există şi bârfa la cafea. Sau – spunem noi – bârfa de salon. Cafeaua este un aditiv necesar al bârfei, ce stimulează papilele gustative ale bârfitoarelor, iar aici supremaţia o deţin femeile.

 cafea-shutterstock.jpg

Dialogul ca spaţiu de întâlnire întru bârfire este adesea prost asimilat cu conversaţia, cu comunicarea. Aici, are loc o operaţie odioasă asupra bârfitului: dezmembrarea lui. Presupuneri sterile, răstălmăciri tâmpe. Şi aproapele bârfit? Va fi un pic îngropat în zaţ.
De asemenea, trebuie arătat că există bârfitorul de creaţie, din prima linie, ce creează muniţie pentru cei mai puţin înzestraţi ca el.

Cartea se poate comanda de aici

copy-of-o-barfa-nespovedita.jpg

ABC-ul credintei: Ce e un acastist?

ABC-ul credintei 2 Comentarii

ACATIST, -E (akathistos = care nu e aşezat, care stă în picioare, de aici, ho akathistos imnos = imnul care se cântă stând în picioare) – imne, rugăciuni de laude şi preamărire aduse Mântuitorului, Maicii Domnului şi altor sfinţi, prin care se cere ocrotire şi ajutor pentru cei ce se roagă (se cunosc în Moldova mai multe variante pentru cuvântul acatist: acatism, acafist, aclatist). Un acatist dintre cele mai vechi şi mai cunoscute este Imnul Acatist al Maicii Domnului sau al Bunei Vestiri, imitat în vremurile mai noi de o mulţime de variante cum sunt: Paraclisele Maicii Domnului şi Prohodul Maicii Domnului, imitat după Prohodul Mântuitorului. Este compus din 24 de condace şi icoase (condacele se termină cu “Aliluia”, icoasele cu “Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară”), care preamăresc diferite episoade ale vieţii Sfintei Fecioare, începând cu Buna Vestire; condacul “Apărătoare Doamne” se crede că a fost compus pentru prealăvirea minunilor săvârşite de icoana Maicii Domnului (Odighitria – Călăuzitoarea, Apărătoarea) aflată în Biserica Vlaherne din Constantinopol, căreia i se atribuie salvarea minunată a cetăţii, de mai multe ori, din mâna duşmanilor; icoana, numită şi Vlahernitissa, era socotită ca una dintre cele mai vechi, ea fiind pictată de Sfântul Evanghelist Lucra, pentru Sfânta Fecioară (v. E.B.L.G., p. 243). Compunerea Acatistului Maicii Domnului aparţine imnografului Roman Melodul (sec. VI), fiind însă atribuită şi altora (lui Serghie al Constantinopolului şi unui diacon de la Sfânta Sofia, Grigorie din Pisidia). În iconografia ortodoxă, acest Acatist constituie o temă principală, atât în pictura pronaosului cât, mai ales în cea exterioară (Moldova). Ansamblul se constituie din 24 de scene (tablouri) aşezate pe registre orizontale, despărţite prin linii de culori, fiecare registru cuprinzând scene care, pe lângă evenimente legate strâns de viaţa Sfintei Fecioare şi de istoria mântuirii, redau şi motive laice, ca de exemplu: asediul Constantinopolului de către avari şi perşi (prima jumătate a sec. VII) şi de către turci (a doua jumătate a sec. VII), ceea ce se deduce din costumaţia personajelor pictate. La Moldoviţa tabloul asediului e zugrăvit în partea de jos a panoului. Scenele religioase (Buna Vestire, îngerul Gavriil, întâlnirea Mariei cu Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, Iosif şi Maria, Naşterea Domnului, Fuga în Egipt, întâmpinarea Domnului) urmează strict textul biblic, dar scena Naşterii, cu elemente de detaliu (cerul luminos, îngerii, magii ş. a.) e inspirată şi din cântările bisericeşti (din Condacul Naşterii: “Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fire naşte, şi pământul şi peştera Celui neapropiat aduce, îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc”). Scenele 13-14 şi scenele finale arată locul Sfintei Fecioare în evlavia credincioşilor (e înconjurată de persoane de diferte vârste, cu aureole în jurul capului); scena 23 (ilustrare a Icosului 12, care preamăreşte pe Maica Domnului) arată grupuri mari de personaje şi peroţi în veşminte de slujbă închinându-se icoanei care apare pictată pe un steag (un prapur) înălţat peste zidurile unei cetăţi; scena 24 (Condacul “Prealăudată Maică Fecioară…”) reprezintă pe Sfânta Fecioară ca mijlocitoare, Biserica vie, ce se roagă pentru noi, credincioşii. Acatistul Bunei Vestiri se cântă la slujba Utreniei, sâmbătă (slujba care se face de fapt vineri seara la denie), în săptămâna a V-a a Postului Mare. După modelul acestui Acatist s-au făcut şi “Acatiste pentru sfinţi” cu date din viaţa acestora; ele se citesc în ajunul prăznuirii sfântului respectiv. Tot Acatiste se numesc şi listele cu numele credincioşilor care cer preotului să se roage pentru ei în anumite slujbe; v. Condac, Roman Melodul – Acatistul Maicii Domnului sau al Bunei Vestiri.

buna-vestire-cu-md-purtand-in-pantece-pe-mantuitorul-hristos-3.jpg

ACATISTIER – carte liturgică de mare utilitate, atât pentru preoţi, cât şi pentru credincioş. Cuprinde rugăciuni şi cântări numite Acatiste şi Paraclise (după modelul Acatistului Maicii Domnului, v. Acatist). Prima ediţia sinodală a unui Acatistier, tipărit ca o carte de slujbă a Bisericii Ortodoxe Române, a apărut în 1971 şi cuprinde 29 de Acatiste, dintre care unele se găseau în ediţiile mai vechi ale Ceaslovului Mare (din 1895 şi 1970, tipărite la Bucureşti). În ediţia din 1971 se află Acatiste care n-au mai fost tipărite: Acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş şi al Sfântului Calinic de la Cernica; la sfârşitul acestui Acatistier sunt adăugate două Paraclise ale Maicii Domnului, cele trei Canoane de rugăciune (unul către îngerul păzitor, altul către Domnul nostru Iisus Hristos şi altul către Sfinţii îngeri şi către toţi Sfinţii), precum şi Rânduiala Sfintei Împărtăşanii, luată din Ceaslovul din 1970.

Acatistiere puteţi comanda de aici

 dictionar2.jpg

 

Povestea zilei, 22-11-2011 – “Partide filosofice”

Povestea zilei Fara comentarii

Filosofia îşi are şi ea partidele şi partizanii săi, ca şi politica. Însă partizanii cinstiţi ai uneia sau ai alteia simt o strâmtoare în partidul lor şi caută un orizont mai larg.
Materialistul şi spiritualistul s-ar putea compara cu doi microbi din corpul omenesc care ar porni la cercetarea şi studierea marelui organism în care trăiesc. După ce ar fi trecut prin toate organele din om şi ar fi terminat cu cercetarea tuturor, atunci ar sta să culeagă rezultatele cercetării lor.
– Acum ştiu totul, ar spune microbul materialist.
– Abia acum nu ştiu nimic, ar spune microbul spiritualist.
– Cum să nu ştiu?, s-ar mira primul. Acesta este un corp fără margini cu multe şi felurite organe şi funcţiuni. Organele se dezvoltă din mici în mai mari şi se dezvoltă unele în legătură cu altele, fiecare organ în legătură cu cele din jurul său. Aici avem de-a face cu legi vădite: a dezvoltării şi a mijlocirii. Unele celule ale organelor mor şi altele se nasc în locul lor şi întregul mecanism lucrează fără întrerupere din veşnicie în veşnicie, purtând toate cauzele şi toate scopurile în sine însuşi.
Aşa ar argumenta microbul materialist. Iar microbul spiritualist ar da din cap şi ar spune:
– Aşa pare a fi numai pentru ochii tăi şi ai mei. Şi, într-adevăr, acesta pare a fi singurul rezultat al alergării şi cercetării noastre prin corpul întreg. Dar cu toate acestea, eu simt că deasupra tuturor acestor organe există în această maşină o lume nevăzută pentru ochii noştri, pe care n-o putem prinde cu nici unul din simţurile noastre. Această lume este o întreagă împărăţie a puterilor mai mari decât acestea pe care le cunoaştem, mai luminate, mai largi şi mai trainice decât acestea. Toate aceste puteri sunt strânse în jurul unei puteri principale. În această lume superioară se află cauzele şi scopurile acestei lumi, în care trăim eu şi tu, neştiind nici cum, nici pentru ce. Această lume mică a noastră este numai o slabă aducere aminte de acea lume înaltă, o clipeală din ochiul ei, un pas al ei.
Închipuiţi-vă acum ce surpriză ar fi pentru amândoi microbii – desigur că mai mare pentru microbul materialist -, dacă ar putea intra în împărăţia sufletului omenesc, în cerul conştiinţei omeneşti!

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău