O colinda pe zi: Trei crai de la rasarit

Colindele noastre 3 Comentarii

Care varianta va place mai mult?

Corul Madrigal

Byzantion

Marian Moise

Stefan Hrusca

Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru – Valcea

Acatiste, Sfinti Romani Fara comentarii

Râvnitor al iubirii lui Dumnezeu şi învăpăiat de dumnezeiescul dor, nou Antonie te-ai arătat cu nevoinţele şi luptele duhovniceşti, împodobitor al chipului monahicesc, şi te-ai făcut părinte al multora şi grabnic ajutător, pentru care şi noi, cu cinstire, îţi cântăm: Bucură-te Preacuvioase Părinte, Noule Antonie!

(Condacul 1 din Acatistul Sfântului Antonie de la Iezeru-Vâlcea)

antonie.gif

Cuviosul Antonie de la Schitul Iezerul (Cheia) – Vâlcea a fost unul dintre marii sihaştri ai Carpaţilor, fiind numit de credincioşii din partea locului Sfântul Antonie Sihastrul.

Sfântul Antonie era de loc din satele subcarpatice ale judeţului Vâlcea. Crescând de mic în iubire de Hristos şi cunoscând câţiva sihaştri trăitori la linişte, la vârstă potrivită s-a tuns în monahism la Schitul Iezerul, unde s-a nevoit în anii tinereţii. Apoi, sporind în rugăciune şi smerenie, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viaţă pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere, prin jurul anului 1690. Acolo se ostenea singur într-o mică peşteră de piatră, lăudând pe Dumnezeu ziua şi noaptea şi luptându-se neîncetat cu duhurile rele şi cu neputinţele firii. Căci nimeni, afară de sihaştri, nu ştie cât de mari sunt ispitele şi încercările celor ce se nevoiesc în viaţa pustnicească.

Neavând un lăcaş propriu de rugăciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare şi a săpat singur cu mâinile sale un mic paraclis în stâncă, lucrând trei ani de zile. Ziua lucra, iar noaptea priveghea şi se ruga cu mâinile înălţate la cer, vărsând multe lacrimi. Apoi episcopul Ilarion de la Râmnicu-Vâlcea l-a sfinţit. În acest mic paraclis se ruga neîncetat Cuviosul Antonie. Aici făcea ziua şi noaptea sute de metanii, aici citea rânduiala slujbelor zilnice şi Utrenia de la miezul nopţii. În sărbători mari şi în posturi venea din timp în timp câte un ieromonah din schit şi săvârşea Sfânta Liturghie. Astfel, liniştea, singurătatea, chilia în piatră, biserica, neîncetata rugăciune, citirea scrierilor Sfinţilor Părinţi şi cugetarea la cele dumnezeieşti formau raiul pământesc al Cuviosului sihastru Antonie. Aici se curăţea pe sine de mândrie şi de dulceţile cele trecătoare ale firii şi de aici se pregătea zi de zi pentru bucuriile nemuritoare ale vieţii cereşti.

Auzindu-se peste tot despre viaţa sfântă a Cuviosului Antonie, veneau pe poteci de munte numeroşi ucenici, călugări, preoţi şi credincioşi să se roage împreună cu el, să-i ceară sfaturi şi rugăciuni. Iar fericitul sihastru îi primea cu dragoste, îi odihnea, îi hrănea cu cuvintele cele dumnezeieşti şi îi libera cu pace, creând astfel o adevărată reînnoire duhovnicească în Oltenia de sub munte.

După 25 de ani de aspră nevoinţă şi sihăstrie, Sfântul Antonie şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, prin anul 1714, fiind plâns mult de ucenici şi îngropat lângă micul său paraclis, cum se vede până astăzi. Credincioşii urcă vara până aici, aprind lumânări, fac rugăciuni şi se închină în „Peştera Sfântului Antonie”, cerându-i binecuvântare şi ajutor.

23 nov. Acatistul Sf. Antonie de la Iezerul Valcea

Asculta mai multe audio diverse

ABC-ul credintei: [Aco]

ABC-ul credintei Fara comentarii

ACOLADA – în arhitectura bisericească, este arcul turtit; v. Stil, stiluri.

ACOLUTIA (akoloutia) – este slujba religioasă în totalitatea formelor din care e alcătuită şi care se succed într-o ordine stabilită.

ACOLUTUL v. Ipodiaconul

dictionar3.jpg

ACOPERĂMINTELE (kalimmata = acoperitoare) sau pocroveţele – sunt obiecte sfinte (de cult), ca nişte văluri mici, pătrate, făcute din acelaşi material din care se confecţionează veşmintele liturgice; ele servesc la acoperirea vaselor sfinte şi sunt în număr de 3: un văl pentru disc, altul pentru potir şi al treilea, mai mare, numit Aer, pentru acoperirea ambelor vase sfinte (discul şi potirul) care se folosesc în săvârşirea liturghiei în cultul ortodox. Simbolizează piatra pusă pe mormântul Domnului. Numele de aer îl purta şi bucata de pânză cu care se învelea Sf. Evanghelie (sec. X-XIII), când se ieşea la Vohodul de la sfârşitul slujbei din Vinerea Patimilor. Locul acestui aer l-a luat mai târziu Epitaful. Originea acoperămintelor e legată de şerveţelele simple pe care le foloseau creştinii în primele veacuri la acoperirea Darurilor (pâinea şi vinul pentru Sf. Euharistie), spre a le feri de profanare prin atingerea lor de către laici sau prin căderea insectelor. Acoperămintele au luat forma lor de azi numai după ce pâinea euharistică avea să se întrebuinţeze sub forma actuală de Agneţ (sec. VIII). Pe fiecare acoperământ se brodează un motiv sfânt sau cel puţin semnul Sfintei Cruci (v. E.B.L.G., p. 507).

ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI sau Pocrovul – zi de sărbătoare în calendarul ortodox la 1 octombrie, care aminteşte minunea arătării Maicii Domnului în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în vremea împăratului bizantin Leon cel Înţelept (886-912). La Vlaherne se păstrau o parte din lucrurile pe care le purtase Maica Domnului (veşmântul, omoforul şi o parte din brâu). Biserica Sf. Maria din Vlaherne fusese construită de împărăteasa Pulcheria, soţia lui Martian, în anul 457, în această suburbie (Vlaherne) din Constantinopol, pentru ocrotirea creştinilor. Această sărbătoare (care apare în calendarul Bisericii Ortodoxe Române la 1 octombrie) este ţinută cu mare sfinţenie de călugării de la Athos. În Biserica Greacă se ţine, începând din 1952, la 28 octombrie, ca o sărbătoare naţională, în care se aniversează respingerea atacului italian, din 1940, asupra Greciei. Sărbătoarea Pocrovului a fost introdusă în Biserica Rusă prin sec. XII, iar de la aceştia a trecut şi la români, ţinându-se mai mult în mănăstiri; v. Pocrov.

acoperamantul-maicii-domnului.jpg

Povestea zilei, 23-11-2011 – “Incet, dar sigur…”

Povestea zilei Fara comentarii

Natura este atât de înceată, încât se pare că nu lucrează nimic, deşi este atât de mult ocupată, ca şi când în seara aceasta s-ar pregăti pentru moarte.
Graba naturii este ascunsă, iar încetineala ei este descoperită. Iarba nu se poate observa cum creşte – şi copiii neînvăţaţi se mânie asupra neputinţei naturii – dar cu toate acestea natura lucrează zi şi noapte ca iarba să crească tot mai mare.
Nu trebuie să observe oamenii zilnic că tu creşti sufleteşte; nu te îngriji de aceasta, dar trebuie să simţi că, lăuntric, tu creşti tot mai mare.
Măsura lui Dumnezeu este mai aleasă şi mai dreaptă decât măsura omenească. Când oamenii măsoară cu bâta, Dumnezeu măsoară cu firul de mătase.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău