Faceţi-vă treburile încet, pe îndelete, cu sârguinţă, iar la roadele văzute gândiţi-vă mai puţin Trebuie să vă căiţi în toate cele. Şi să aveţi grijă de gânduri! De ce să rătăciţi pe la răspântii? Cum putem vedea soarele, când praful e gros şi e ceaţă în jur? Feluritele reverii îl acoperă pe Dumnezeu. Ce poate fi mai dulce şi mai frumos decât El? De ce să ne desprindem de El şi să privim spre nimicnicie?Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Scrieţi despre N.N. Ce fel de suflet mai are şi ea, că reuşeşte să-i umbrească prin vorbele ei pe toţi şi pe toate! Pe toate treptele există păcătoşi, şi milostivirea lui Dumnezeu îi acoperă, aşteptându-le întoarcerea. Nu trebuie să generalizăm cazurile particulare, adică pe baza unui singur caz să tragem concluzii despre caracterul unui om, şi pe baza unui singur om, despre o întreagă clasă de oameni. Este timpul să nu-i mai daţi crezare, acoperind totul cu o glumă. Şi întotdeauna ţineţi-vă de regula de a nu da crezare învinuirilor. Un stareţ bătrân, când a venit la el cineva şi a început să-l vorbească de rău pe un altul, l-a întrebat: „De unde ştii asta?”. Acela i-a răspuns: „Un om bun mi-a povestit”. „Ba nu, nu a fost un om bun - i-a răspuns bătrânul. Dacă ar fi fost bun, n-ar fi vorbit de rău pe altul”. La fel trebuie să facem şi noi. Domnul să ne izbăvească de vederea greşelilor altora, iar zvonurilor să nu le dăm crezare, şi sufletul ne va fi
curat. Dar cu păcatul osândirii ce ne vom face? Căci, de îndată ce osândirea faptelor altora se împleteşte cu dispreţuirea lor, iar nu cu suferinţa frăţească pentru ei şi cu păstrarea cinstirii pentru persoana lor - aceasta înseamnă osândire şi este un mare păcat! Luaţi aminte!

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Ce s-a întâmplat cu dumneavoastră? Întăriţi-vă şi însufleţiţiţi-vă! Dar să nu credeţi că vă veţi afla ajutor în distracţii. Distracţiile sunt oricum aducătoare de melancolie, iar melancolia le face şi mai triste. Da, aşa este. În momentele de veselie exterioară uităm de durerea inimii, dar după terminarea petrecerii şi a veseliei, când sufletul rămâne singur, el îi dă de veste despre sine stăpânului său, printr-o întristare şi o amărăciune dublă, triplă şi chiar înzecită. Toată lumea ştie aceasta, dar nu vrea să asculte, orice i s-ar spune. Aşa şi dumneavoastră, în urma tuturor… V-a cuprins întristarea şi căutaţi distracţii! Renunţaţi, mai bine cereţi milă şi mângâiere de la Domnul şi de la Preacurata Stăpâna noastră. Căci dacă vă dau Ei, Ei vă dau mângâieri trainice. Adresaţi-vă Lor! Pentru aceasta, desigur, este mai bine să staţi acasă şi să vă rugaţi, sau să mergeţi la biserică, unde să faceţi acelaşi lucru; şi să cugetaţi câte puţin, şi să citiţi câte ceva este bine. Văd că îl înţelegeţi bine pe Sfântul Isaac Sirul, aşa că nu-l lăsaţi. El vă va învăţa totul. Vă doresc toate mângâierile de la Domnul. Rugaţi-vă şi Domnul, tămăduitorul tuturor neputinţelor, vă va vindeca.

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Nu vă temeţi! Tot ce vă vine în minte este o simplă năvală a ispitelor. Inima, cum vedeţi, este total străină oricăror îndoieli. Gândurile care vă dau târcoale nu sunt ale dumneavoastră: nu le luaţi în seamă! Aşa ne sfătuieşte Sfântul Dimitrie al Rostovului. Iată care-i cauza. Aţi auzit cândva vorbe deşarte, ele vă rămân în memorie. Vrăjmaşul strânge toate aceste fărâme de memorie şi urzeşte din ele o plasă înaintea ochilor minţii, ca să o încurce. Coborâţi atunci în inimă, întorcându-vă ochii de la nălucirile vrăjmaşe şi chemaţi-L pe Domnul. Faptul că nu vedeţi rezultatele nu e rău, e chiar bine. Nenorocirea-i când le veţi vedea. Nevăzând rezultatele, sporiţi râvna şi rugăciunea pentru izbândă, şi nu vă lăsaţi pradă nepăsării. Doar nu se poate totul dintr-o dată! Este bună ideea ce v-a venit, să plecaţi la mănăstire, plecaţi cât mai repede! Aţi auzit vorbe deşarte şi v-aţi tulburat. Comparaţi starea în care vă aflaţi când aveţi credinţă neclintită şi sunteţi în bună rânduială, cu starea în care vă aduc aceste vorbe goale, şi veţi vedea unde este adevărul şi unde e minciuna. Sunt la fel ca raiul şi iadul. Nu cumva vreţi să fiţi propriul dumneavoastră duşman, părăsind prima stare şi înclinând spre a doua? Veţi spune: „Cum de alţii sunt liniştiţi?”. Este doar o aparenţă a liniştii. Duhul le este mort: viaţa sufletească şi cea trupească este o viaţă tulbure, lipsită de bucurii. De s-ar trezi cât de puţin, atunci ar rosti altfel de vorbe. Aşa că, vă rog, nu vă îndoiţi din cauza lor. Nu aveţi destule mărturii? Dar mângâierile lăuntrice, dar apropierea Maicii Domnului, dar ajutorul neaşteptat şi grabnic primit şi multe altele? Ce mai vreţi? Vreţi s-ajungeţi în cer dintr-o dată! Aşteptaţi! Toate îşi au vremea lor. Iar faptul că firul vieţii se împleteşte neuniform, aşa se întâmplă la toţi. Aşa că, vă rog, nu vă intimidaţi. Tulburarea va trece. Veţi începe să citiţi, să vă rugaţi, şi totul se va linişti. Între timp scrieţi, scrieţi totul… Când veţi scrie totul, totul se va spulbera.

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Vedeţi cât de generos este Domnul. El v-a făcut să simţiţi ceea ce ar trebui să căutaţi şi ceea ce neîncetat ar trebui să aveţi în inimă. Este căldura, arderea inimii la gândul către Domnul Atotvăzător şi omniprezent, un gând însoţit de cutremur. Stăruiţi ca să-l dobândiţi. Dar să nu vă închipuiţi că-l veţi dobândi dintr-o dată. Aşa spun Sfinţii Părinţi: ce se câştigă repede, repede se şi pierde. Ceea ce veţi câştiga cu trudă, cu sudoare şi cu sacrificii, veţi preţui mai mult şi veţi păstra cu mai multă grijă. Numai să nu vă sfiiţi, ci ţineţi-o tot una şi bună. Vă vor veni felurite gânduri. Nu le primiţi, izgoniţi-le cu numele Domnului, aşa cum aţi mai făcut, adresându-vă Domnului ca un copil. Nu vă opriţi atenţia asupra lor şi nu încercaţi să vorbiţi cu ele. Isihie, mi se pare, lămureşte clar totul: alipirea este gândul primordial, intenţia, prima treaptă; apoi luarea-aminte, a doua treaptă, adică reţinerea gândului în suflet şi convorbirea cu
el. Deja este rău, întrucât convorbirea se face şi cu cel care strecoară gândul. Mai departe urmează desfătarea cu gândul. Este şi mai rău. Apoi, căderea de acord sau plecarea voinţei: ne aflăm deja aproape de lucrul care hotărăşte căderea. Cine retează gândul, acela pune capăt la toate; iar cel ce se lasă furat de gând, cade în primejdia să se ducă tot mai departe. […]
Aşadar, n-aveţi de ce să renunţaţi. Pur şi simplu, începeţi lucrarea şi trudiţi-vă cu ea până veţi ajunge la capăt. Fie ca Domnul nostru să vă trimită pacea Lui!

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Este bine că v-aţi pocăit şi că I-aţi cerut iertare Domnului pentru intenţia de a vă atribui faptele bune… Nu există lucru mai rău! Gândul, dacă este prins la intrare, ca un tâlhar, nu e încă o nenorocire. Dar când umbra lui cade pe inimă şi o îndulceşte, inima trebuie bătută zdravăn, pentru trădare. Căci toate îşi au pricina în neatenţie. Mintea nu observă cum cade scânteia cea rea; nu observă, din cauza împrăştierii. N-aveţi decât să vă vedeţi de griji, dar nu-L lepădaţi pe Domnul din minte şi de pe buze. Şi nu uitaţi să cădeţi la picioarele Lui. Chiar dacă-i greu: cu atât mai de preţ este izbânda şi cu atât mai repede vi se va da harul. Dacă îndeletnicirile sunt bune stăruinţa de a fi cu Domnul aduce mult folos. Vom cădea şi vom striga: Doamne, miluieşte! Această mică strâmtorare este pilduitoare şi mântuitoare… Există Domnul Atoatechivernisitor. El va reface orice ruină… Că sfârşitul nu este aici, asta-i o altă problemă… Rodul vieţii se va descoperi după trecerea vieţii… Mântuieşte-ne, Doamne, în acel straşnic ceas! Iar aici este de ajuns un singur cuvânt: Facă-se voia Ta, Doamne!Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Liniştiţi-vă! Căci Domnul nu Se mânie în fiecare zi (Ps. 7, 11). Inima lui Dumnezeu este nespus de largă… A noastră-i ca de vrabie. Ce-i de făcut?… Cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit, a spus Domnul, dar nu a pomenit când, cu ce fel de sfârşit, nici ce va avea de
îndurat: o furtună mai mică sau uragan. Iar cum anume trebuie să stai, nu ştii, şi nici cum stau ceilalţi nu poţi ghici. În mâna Ta, Doamne, ne predăm sufletul! Înţelegând aceasta, înţelegem şi căile Domnului. Pocăinţa curăţă totul şi înduplecă mânia lui Dumnezeu. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Preacurata, Stăpâna noastră să vă dea mângâiere! Întăriţi-vă! Nu strică să vă întristaţi un pic, căci oameni suntem; dar să vă mâhniţi până la istovire nu are nici un rost. Nu vă este de folos o asemenea mâhnire, ci rugăciunea însoţită de blândă nădăjduire este cea care atrage milostivirea lui Dumnezeu. Căci nu poţi smulge nimic cu forţa din mâinile lui Dumnezeu, dar lacrimile pot totul. „Dă-ne, Doamne, dă-ne, Doamne!” Trebuie să insistăm!… căci dreptate nu avem… ci îndurarea e totul! Există îngrădiri puse de Dumnezeu, pe care nu le dărâmă nimeni. Cu rugăciune puternică trebuie să le răzbim. Domnul, îndurându-Se, le va primi… şi atunci va veni bucuria mântuirii!… Dar nădăjduirea trebuie să fie blândă, înfrântă şi smerită. Căci n-avem dreptul la mila lui Dumnezeu. Domnul să vă liniştească! Eu cred că, în general, nu are mare importanţă faptul că oamenii nu sunt întru totul buni, şi că, de fapt, ei sunt buni. De aceea, este mai bine şi mai sigur să-i socotim pe toţi sfinţi. Este chiar de preferat unei judecăţi drepte. Este o asceză aici, şi nu degeaba, ci ca să se împlinească pravila cea bună: întotdeauna să vezi curată faţa aproapelui tău. Noi avem o zicală: «Ce-i al meu şi-i nespălat este alb»; e o zicală păcătoasă. Trebuie să spunem altminteri: Ce-i al meu şi e spălat este negru, şi ce-i al altuia şi e nespălat este alb.

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Aşadar, sufletul vă este tare strâmtorat! Îl va încălzi Domnul şi se va lărgi. Răbdarea, predarea totală în mâinile lui Dumnezeu şi aşteptarea hotărârilor Lui sunt cei mai buni călăuzitori ai vieţii noastre. Iar rugăciunea este atmosfera în care trebuie să trăim şi să respirăm. Totul este aici. Este mai bine să ne mişcăm puţin câte puţin, decât în salturi. Staţi şi aşteptaţi. Dar iată că vine şi postul: Să postim, fraţilor, cu o postire plăcută. Vai, când postul nu ne este plăcut nici nouă, nici lui Dumnezeu! Cât de neputincioşi am devenit! Şi toate acestea, pentru că ne socotim drepţi… Păcătosul nu se va cruţa pe sine; iar când îşi va simţi păcătoşenia, atunci să te ţii, trup păcătos!

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Îmi scrieţi: Dumnezeu l-a creat pe om pentru societate. Corectaţi această idee: omul este creat pentru comuniunea cu Dumnezeu, în aceasta constă principala sa menire. De aceea, când omul a căzut de la Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Unicul Născut a binevoit să Se coboare pe pământ, pentru ca să-l unească din nou pe om cu Dumnezeu. Într-atât de importantă şi necesară este această comuniune cu Dumnezeu! Dar, întrucât ca să intre în această comuniune şi să se întărească în ea, omul trebuie să trăiască o scurtă vreme pe pământ şi, deoarece a trăi singur aici îi este greu, îi este dată pentru un timp atracţia către societate (sociabilitatea), dar nu ca o înclinaţie principală, ci ca una secundară, pe lângă alte înclinaţii lumeşti. Toate acestea îşi au lăcaşul în suflet… Duhul, însă, nu este pământesc… De aceea, când prinde putere, înăbuşă glasul trebuinţelor sufleteşti şi descătuşează toate legăturile care ţin sufletul prizonier - legături pe care sufletul, singur, nu le poate rupe. Atunci omul se simte uşor şi liber: este în elementul său. Vai de acea societate în care opinia publică se impune drept scop! Atunci, centrul este strămutat şi începe tulburarea şi dezordinea. V-a încântat muzica, dar i-aţi supraapreciat valoarea. Una este sfera muzicii şi alta, cea a rugăciunii. De aceea, trecerea de la una la alta poate fi numai întâmplătoare. Există multe fantome ale lucrurilor duhovniceşti, care doar par, dar nu sunt duhovniceşti. Îmi spuneţi că uneori vă simţiţi aşa de bine şi de uşor, dar alteori totul se spulberă… Viaţa merge cu perioadele ei… Da! Ceva se desprinde… Însă eu cred că asta se întâmplă întotdeauna din vina noastră. Domnul este aproape. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Când există asta, atunci totul există. Atunci sufletul este învăluit ca într-un veşmânt… altminteri este golaş şi înfrigurat. Ce să-i faci, oamenii sunt neputincioşi. Aha, aţi înţeles!… Domnul este gelos! Nimănui nu voi da slava Mea, zice El (Isaia 42, 8). Domnul cere exclusivitate deplină. Abaterea inimii este trădare, care este amendată. Cu cât stăruie cineva mai mult în iubire, cu atât mai mare este reproşul pentru inima care se abate. Orice risipire, orice alipire a inimii de altceva decât de Dumnezeu - totul se ia în socoteală şi se pedepseşte.

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Facă-se voia Domnului! Să se împlinească şi cu dumneavoastră voinţa Lui cea bună! Aveţi credinţa şi întipăriţi-vă adânc în inimă că nu există nimic fără Dumnezeu, până în cele mai mici amănunte. Toate sunt la El rânduite. Datoria noastră este să le îndreptăm pe toate spre mântuirea sufletului şi să reţinem din toate foloase sufleteşti. În aceasta stă toată înţelepciunea noastră. Dar cum să ne chivernisim pe noi încă nimeni nu a descoperit cu de la sine putere. Totul este ca un păienjeniş. Sărmanul om împleteşte şi iar împleteşte, dar suflă Vântul şi le spulberă pe toate. Dar când ţese Domnul, totul e trainic! Este subţire, dar tare, ca o frânghie. Fericit sufletul care se odihneşte în mâinile lui Dumnezeu! Ca un prunc la sânul mamei, la fel se odihneşte sufletul sub acoperământul omnului. Să înţelegi aceasta, ba mai mult, să o simţi, este lucru anevoios. Dumnezeu să vă ajute! Cel ce cade cu durere la Dumnezeu nu este uitat.

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină