Suntem interesati de parerea cititorilor nostri! Daca ati citit o carte de-a noastra si vrei sa scrieti cateva randuri despre ea, care sa fie publicate pe Blogul Agnos, va rugam sa trimiteti un e-mail pe adresa editurii, iar noi va vom publica recenziile pe blog!

Materialele cuprinse în volumul Oameni iubiţi de Dumnezeu au o referinţă de comentariu diferită de cea din volumul cu titlul omonim, publicat în 2008. În această nouă ediţie precumpăneşte dezbaterea în termeni religioşi, filosofici. Cuvintele, bogate în conţinut şi cugetare teologică, alcătuiesc veritabile eseuri duhovniceşti, cu vădita intenţie de a oferi modele complete pe toată schema teoretică. Actuala ediţie revine asupra unor teme şi ne îmbie altele noi. Autorul îşi propune, cred eu, să demonstreze cu varii argumente, în tot ce a scris până acum, ideea că „Dumnezeu şi omul sunt două fiinţe jinduind fiecare de dorul celuilalt” ceea ce face trimitere la curentul care susţine de-dogmatizarea Bisericii, pentru intrarea ei în sufletul omului, căruia să-i mijlocească apropierea de Dumnezeu până la realizarea unei comuniuni, în acest secol plin de atâtea ispite păgâne. Având în vedere influenţa puternică asupra societăţii pe care a avut-o dintotdeauna Biserica, ideea mi se pare salutară.

Eseurile incluse în volumul Oameni iubiţi de Dumnezeu se referă la sărbători şi personalităţi ale calendarului ortodox cum ar fi: Naşterea Domnului, Botezul Domnului, Învierea Domnului, Înălţarea Domnului, Naşterea Sfintei Fecioare, Buna Vestire. Altele se referă la sfinţi: Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ioan Scărarul, Sf. M. Mc. Gheorghe, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, etc.
O altă parte a cărţii este alcătuită din materiale tematice legate de Maica Domnului, Naşterea Maicii Domnului, despre Buna Vestire, Sfinţii Apostoli, convertirea lui Saul. Numele invocate în volum se leagă de întâmplări biblice semnificative şi relevă legătura lor cu Dumnezeu, prin pilde viabile pentru noi, credincioşii, puşi în situaţii similare de viaţă. Autorul ştie să selecteze esenţialul şi să conducă cititorul (auditoriul) spre învăţătură, după un model interactiv, metodă deosebit de modernă în comunicarea preot-auditoriu, ca şi în toate instituţiile care au ca obiect educaţia. Autorul pleacă de la ideea că, până la un punct, tot ceea ce se spune este cunoscut şi-şi concentrează atenţia asupra elucidării unor probleme controversate cu toate argumentele livreşti sau logice înregistrate de-a lungul timpurilor. Chiar dacă documentaţia sa teologică, literară şi ştiinţifică este deosebit de vastă şi de selectă, autorul ştie să construiască dezbaterea în termeni obişnuiţi, apropiaţi credincioşilor. Preotul Nicolae Stoia crede, aşa cum se spune în Biblie, că apropierea de Dumnezeu se face din imbold lăuntric, adică liber. Volumul în discuţie arată că autorul a asimilat idei moderne despre relaţia omului cu Divinitatea. El afirmă că Dumnezeu „cerşeşte iubirea omului” şi de aceea „El se face neatotputernic, adică ne lasă libertatea alegerii, fără să ne abandoneze”. Discursul religios despre libertatea omului are o formulare diferită de cel laic, fiind foarte modern. Sunt în cartea aceasta pasaje care încearcă să urmărească curgerea dinspre materie către spirit, dinspre efemer către veşnicie. Omul este o făptură complexă care încearcă să-şi afle rostul în lume. Este interesantă, zic eu, ideea despre moarte şi înviere – neliniştea universală şi atemporală a omului pe pământul trecător. Astfel, autorul ne spune că omul este în moarte ca să-şi pregătească învierea, prin asimilarea în fiinţa lui a Învierii lui Iisus. În general, argumentaţia tematică este menită să înlăture angoasele cotidiene ale omului, să-i aducă pacea interioară şi să-l călăuzească spre Dumnezeu, fără o tentă moralizatoare vădită.
Cultura vastă, spiritul ordonat în asimilarea informaţiei şi personalitatea puternică îi permit autorului să creeze idei originale, convingătoare, în interpretarea textului religios, deci, să fie acceptate cu încredere de cititori. Rostirea profundă, bogată în sensuri, te îndeamnă la reflecţie, îţi înnobilează spiritul şi îţi umplu inima. Citeşti această carte cu convingerea că dacă ai omite un singur rând, te-ai priva de o plăcere.
Talentul literar al preotului Nicolae Stoia este incontestabil. Au spus-o şi alţii și o spun și eu. El ştie „să povestească” fără încărcătură excesivă şi să creeze situaţii, să argumenteze sau să demoleze afirmaţii eronate într-o manieră elegantă şi firească. Şi în celelalte cărţi ale sale putem găsi, precum şi în aceasta, veritabile portrete literare care umanizează personalităţile sfinţilor. Unul dintre ele, evident moral, este cel al Fecioarei Maria care este „deplina întruchipare a fecioriei”, „exemplu de curăţenie sufletească şi neprihănire trupească”, „de credincioşie şi ascultare desăvârşită” , „modelul desăvârşit al mamei”, „exemplu de dragoste jertfelnică pentru Fiul său”, „a împlinit fecioria şi maternitatea”. Ce femeie nu este cuprinsă de fiori de mândrie când citeşte aceste lucruri, deoarece indirect, prin această descriere se creionează aici portretul ideal al mamei, al femeii credincioase?
Cred că preotul Nicolae Stoia ar putea scrie şi cărţi cu tematică laică, cu acelaşi succes.

Prof. Livia Mărcan