Povestea zilei, 25-04-2012 – “Ravna nechibzuita”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cum ne dăm seama că ne aflăm în ceea ce Sfinţii Părinţi numesc „râvnă nechibzuită”?

– Nu prea poţi să-ţi dai seama decât raportându-te la o conştiinţă străină, consultându-te cu cineva, pentru că oricine face un lucru oarecare crede că-l face dintr-o râvnă adevărată, iar râvna nechibzuită este atunci când faci nişte lucruri care pot să-ţi fie dăunătoare. Pot să-ţi fie dăunătoare şi ţie, şi altora. De exemplu, un post peste puterile tale, care îţi împuţinează capacitatea de gândire şi capacitatea de acţiune, e un post care te epuizează fără niciun rost. În Filocalie, de pildă, în „Convorbirile cu părinţii din pustia sketică” (Filocalia, vol. I), sunt date nişte cazuri de oameni care au postit peste măsură şi care şi-au împuţinat puterile şi chiar au ajuns să moară din cauză că n-au primit îndrumarea să fie echilibraţi.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 24-04-2012 – “Sa nu crezi tot ce auzi”

Povestea zilei Fara comentarii

– Vă rog să interpretaţi sfatul duhovnicului Paisie către credincioşii săi: „Să nu faci tot ce poţi, să nu spui tot ce ştii, să nu crezi tot ce auzi”.

– „Să nu crezi tot ce auzi” este o regulă, în sensul că sunt atâtea lucruri care chiar nu trebuie crezute, pentru că se răspândesc o mulţime de lucruri care nu ţin de adevăr. „Să nu faci tot ce poţi” – aici poate că se are în vedere că omul ar mai putea face şi rele, cel puţin până la un anumit stadiu, pentru că sunt şi oameni care nu mai pot face rele, ci sunt statornici în bine. „Să nu spui tot ce ştii” se referă la faptul că sunt şi lucruri pe care le ştii, dar pe care nu-i bine să le răspândeşti.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 23-04-2012 – “Despre ascultare”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cum trebuie făcută diferenţa dintre ascultarea călugărească şi ascultarea pe care să o practicăm noi în lume?

– În ceea ce priveşte ascultarea, fiecare are ascultarea lui, la măsurile lui. Nu poate cineva să aibă ascultare călugărească, ducând viaţă mirenească. Sfântul Maxim Mărturisitorul chiar spune că virtuţile călugărului sunt căderile mireanului, iar virtuţile mireanului sunt căderile călugărului. Fiecare îşi are rosturile lui, iar ascultarea o face în contextul existenţei lui. Cel care are familie, sigur că nu trebuie să ducă o viaţă independentă, ci o viaţă dependentă de cei cu care e legat. Copiii să asculte de părinţi, apoi soţii unul de altul… Trebuie găsită modalitatea de a se armoniza, iar armonizarea se face şi prin ascultare. Iar la călugărie, acolo lucrurile sunt cumva organizate pe ascultare. Eu, de exemplu, acum sunt în ascultare, în înţelesul că n-am venit independent de mânăstirea din care fac parte, ci sunt aici în prelungirea mânăstirii. Eu consider că o mânăstire este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor şi, pe măsura aceasta, orice ieşire din mânăstire, cu scop de preamărire a lui Dumnezeu, este o lucrare în prelungirea mânăstirii. Deci eu acum sunt în ascultarea mânăstirii, pentru că am primit blagoslovenie pentru lucrul acesta.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 20-04-2012 – “Despre pacea si linistea sufleteasca”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cum se poate ca, în mijlocul frământărilor, necazurilor şi ispitelor din fiecare zi, să ne putem păstra pacea şi liniştea sufletească şi cum putem ajunge să zicem, alături de Sfântul Antonie cel Mare: „Nu mă tem de Dumnezeu, fiindcă-L iubesc pe El”?

– Liniştea şi pacea o dă Dumnezeu, iar dacă ne silim să-I slujim lui Dumnezeu, Dumnezeu ne menţine în pace. Pacea însă, după Filocalie (Sfântul Marcu Ascetul, de pildă, zice aşa), este nepătimirea. Cel ce a ajuns la nepătimire, adică nu mai este hărţuit de patimi, acela a ajuns la pace, a ajuns la linişte sufletească; şi aceasta n-o poate lua nimeni de la noi. Domnul Hristos a şi spus: „Acestea vi le spun, ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11); şi, mai departe: „Iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi” (Ioan 16, 22). Acelaşi lucru este şi cu pacea, pentru că a zis Domnul Hristos: „Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă” (Ioan 14, 27). Dacă ajungi la măsura aceasta, nu te mai clinteşte nimeni din bine.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 19-04-2012 – “Sionul si Ierusalimul din Psalmul 50”

Povestea zilei Fara comentarii

– Puteţi să comentaţi ultimele două versete din Psalmul 50: „Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei”?

– Sunt cuvinte pe care psalmistul le-a avut în vedere în contextul existenţei lui. Noi le înţelegem ca fiind despre ierarhie (respectiv despre cler) şi popor, Sionul fiind Templul din Ierusalim, iar Ierusalimul fiind cetatea în care era Templul. Deci avem în vedere clerul, reprezentat prin Sion, şi Ierusalimul, reprezentat prin credincioşii de rând.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 18-04-2011 – “Rolul preotului”

Povestea zilei Fara comentarii

– Care este rolul preotului în relaţia muritor-Dumnezeu?

– Este să mijlocească, prin Sfintele Taine, pentru muritor, ca să nu se piardă, să nu ajungă în iad. E o relaţie de mijlocitor.

arhim. Teofil Părăian – Din ospaţul credinţei

Povestea zilei, 17-04-2012 – “Saptamana luminata”

Povestea zilei Fara comentarii

HRISTOS A ÎNVIAT!

Învierea Domnului Hristos se sărbătoreşte – poate ştiţi – aproape în fiecare duminică. Cu câteva excepţii, în fiecare duminică noi prăznuim Învierea Domnului Hristos, sărbătorim Învierea. Fiecare duminică este pentru noi un fel de Paşti: Paşti după Paşti, Paşti în prelungirea Paştilor. Dar avem şi o sărbătoare anume a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o prăznuire de peste an a Învierii Domnului Hristos, şi anume Paştile şi Săptămâna Luminată. Începând cu ziua întâi de Paşti şi în continuare toată săptămâna, până sâmbătă inclusiv, este numită Săptămâna Luminată, şi ea este culmea trăirii ortodoxe, este culmea spiritualităţii ortodoxe.

Spiritualitatea ortodoxă, deci inclusiv bucuria ortodoxă, se cuprinde în slujbele de la Sfintele Paşti şi din toată Săptămâna Luminată. Ştiţi că în Săptămâna Luminată, toată izbucnirea de bucurie de la Sfintele Paşti se pune în evidenţă în bucuria izvorâtă din Învierea Domnului Hristos. De aceea, rânduielile de la Sfintele Paşti se sărbătoresc, se oficiază nu numai când e vorba de slujba propriu-zisă, dar chiar dacă se întâmplă vreo înmormântare în Săptămâna Luminată, ca slujbă a înmormântării se face slujba de la Paşti. Ştiţi că în Biserica Ortodoxă sunt mai multe înmormântări: înmormântarea mirenilor (a credincioşilor de rând), înmormântarea copiilor (a pruncilor sub şapte ani), înmormântarea preoţilor de mir şi a diaconilor de mir, inmormântarea călugărilor şi înmormântarea din Săptămâna Luminată.

Deci înmormântarea din Săptămâna Luminată este, de fapt, slujba de la Paşti. Pentru că Biserica, în acea săptămână, n-are de spus altceva decât ceea ce spune la Paşti. Şi toate sunt învăluite de bucurie şi toate sunt o atmosferă de bucurie. Numai că, pentru atmosfera aceasta de bucurie, noi ne pregătim vreme de zece săptămâni, în timpul Triodului – sub îndrumarea Triodului, Triodul fiind o carte de slujbă a Bisericii noastre -, care se întinde, în slujire, pe timp de zece săptămâni, înaintea Sfintelor Paşti. Iar când ajungem la Sfintele Paşti, suntem pregătiţi prin slujbele din Triod pentru sărbătoarea cea mare a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru bucuria cea nesfârşită din lumea aceasta, care ne aminteşte de Paştile cele mari şi preasfinţite, de Paştile cele veşnice.

Ceea ce se spune la Paşti este dătător de bucurie, prin atmosfera pe care o creează. De pildă: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă”;
„Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit”;
„Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că Hristos a înviat, – fiţi atenţi! – Veselia cea veşnică.” Ce este Hristos? „Veselia cea veşnică”;
„Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi, veşnice; şi săltând, lăudăm pe Pricinuitorul, pe Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri şi preamărit”.
Sunt nişte alcătuiri care sunt rânduite pentru vremea aceea, dar care ar trebui să intre în conştiinţa noastră de creştini ortodocşi, iar noi ar trebui să prăznuim Sfintele Paşti şi după ce trece sărbătoarea Paştilor; totdeauna să ducem o viaţă în care bucuria de Paşti să fie lucrătoare în viaţa noastră.

arhim. Teofil Părăian – Din ospaţul credinţei

Povestea zilei, 13-04-2012 – “Despre cele spuse ale lui Hristos pe Cruce (V)”

Povestea zilei Fara comentarii

„Părinte, în mâinile Tale Îmi dau duhul.”

Fiul Îşi dă duhul în mâinile Tatălui Său. Ca să se ştie că de la Tatăl a venit, nu cu de la Sine putere, cum îl învinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite, însă, şi ca să audă şi să priceapă budiştii, pitagoreii, ocultiştii şi toţi acei filosofi care băsmuiesc despre sălăşluirea sufletelor celor morţi în alţi oameni, sau în animale, sau în plante, sau în stele şi minerale. Lepădaţi toate aceste fantezii şi priviţi încotro se îndreaptă duhul Dreptului mort: Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul.

„Sâvârşitu-s-a.”

Aceasta nu înseamnă: „S-a săvârşit viaţa”. Nu; ci înseamnă: „S-a săvârşit misiunea răscumpărării şi a mântuirii neamului omenesc”. Săvârşitu-s-a şi s-a pecetluit cu sânge şi moarte pe pământ lucrarea cea dumnezeiască a singurului Mesia adevărat al oamenilor. Săvârşitu-s-a chinul, dar viaţa de-abia apare. Săvârşitu-s-a tragedia, însă nu drama. Urmează ultimul, măreţul act: biruinţa asupra morţii, învierea, slava!

Sf. Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi

Povestea zilei, 12-04-2012 – “Despre cele spuse ale lui Hristos pe Cruce (IV)”

Povestea zilei Fara comentarii

„Mi-e sete.”

I se scursese sângele. De aici setea. Soarele care apunea Îi bătea în faţă, şi una peste alta cu celelalte chinuri îl ardea cumplit. Fireşte că Îi era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ţi-e sete de apă sau eşti, cumva, însetat de dragoste? Eşti însetat ca om sau ca Dumnezeu? Sau şi una şi alta? Iată, legionarul roman îţi dă buretele înmuiat în oţet. O singură picătură de milă pe care ai simţit-o de la oameni în trei ceasuri, cât ai fost atârnat pe cruce! Soldatul roman micşorează păcatul lui Pilat – păcatul Împărăţiei Romane – faţă de Tine, fie şi cu oţet. De aceea, Tu vei strica Împărăţia Romei, însă în locul ei vei zidi o împărăţie nouă.

Sf. Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi

Povestea zilei, 11-04-2012 – “Despre cele spuse ale lui Hristos pe Cruce”

Povestea zilei Fara comentarii

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

Cuvintele acestea arată pe câtă neputinţă a firii omeneşti, pe atâta clarviziune – fiindcă omul este cel care pătimeşte. Aici, însă, sub suferinţa omenească se ascunde o taină. Iată, fie şi doar cuvintele acestea puteau zdrobi erezia ce avea să cutremure mai târziu Biserica şi care învăţa greşit că Dumnezeirea a pătimit pe cruce. Însă Veşnicul Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat ca om tocmai pentru a putea ca om, cu trupul şi cu sufletul, în clipa rânduită să pătimească pentru om şi să moară pentru om; căci dacă în Hristos a pătimit Dumnezeirea, înseamnă că Dumnezeirea a murit în El – iar acest lucru e de neconceput. Adânciţi-vă cât mai mult în aceste mari şi înfricoşătoare cuvinte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?

Sf. Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi

« Precedenta