– Cum trebuie făcută diferenţa dintre ascultarea călugărească şi ascultarea pe care să o practicăm noi în lume?

– În ceea ce priveşte ascultarea, fiecare are ascultarea lui, la măsurile lui. Nu poate cineva să aibă ascultare călugărească, ducând viaţă mirenească. Sfântul Maxim Mărturisitorul chiar spune că virtuţile călugărului sunt căderile mireanului, iar virtuţile mireanului sunt căderile călugărului. Fiecare îşi are rosturile lui, iar ascultarea o face în contextul existenţei lui. Cel care are familie, sigur că nu trebuie să ducă o viaţă independentă, ci o viaţă dependentă de cei cu care e legat. Copiii să asculte de părinţi, apoi soţii unul de altul… Trebuie găsită modalitatea de a se armoniza, iar armonizarea se face şi prin ascultare. Iar la călugărie, acolo lucrurile sunt cumva organizate pe ascultare. Eu, de exemplu, acum sunt în ascultare, în înţelesul că n-am venit independent de mânăstirea din care fac parte, ci sunt aici în prelungirea mânăstirii. Eu consider că o mânăstire este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor şi, pe măsura aceasta, orice ieşire din mânăstire, cu scop de preamărire a lui Dumnezeu, este o lucrare în prelungirea mânăstirii. Deci eu acum sunt în ascultarea mânăstirii, pentru că am primit blagoslovenie pentru lucrul acesta.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei