Povestea zilei, 3-05-2012 – “Despre practicile orientale”

Povestea zilei Fara comentarii

– Ce ne puteţi spune despre practicile orientale? Pot fi şi acestea o poartă spre mântuire?

– Dragă, mântuirea e în Hristos, nu există mântuire în afară de Hristos. Sfântul Marcu Ascetul, în Filocalie (vol. I), are un cuvânt: „Credinţa neclintită este un turn întărit şi Hristos Se face toate celui ce crede”. Asta înseamnă că credinţa noastră ne duce în legătură cu Domnul Hristos, iar cine-L are pe Domnul Hristos nu mai are nevoie de alte practici. Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre tăierea împrejur pe care unii o socoteau ca esenţială şi necesară, spune că în Hristos suntem tăiaţi împrejur. A te întoarce sau a te duce la practici orientale înseamnă să-L părăseşti pe Hristos, deşi unii cred că nu-L părăsesc sau unii spun că L-au găsit pe Hristos în practicile orientale. Dar să ştiţi că „hristos” pe care l-au găsit acolo nu-i Hristos cel adevărat. Cei care-L au pe Hristos n-au motive să se ducă de la superior la inferior, n-au ce căuta acolo. Eu, dacă aş crede că yoga mi-e necesară pentru mântuire, aş face şi eu yoga. Or nu cred că-i necesară pentru mântuire. Dacă-L am pe Hristos, am totul. Şi apoi, pe Dumnezeu nu-L întâlnim prin mijloace tehnice. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie socotită un mijloc tehnic, ci un mijloc de angajare. Or prin mijloace tehnice din acestea, prin exerciţii nu poţi să-L găseşti pe Dumnezeu. Dumnezeu Se descoperă celor curaţi cu inima: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia-L vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 2-05-2012 – “Credinta cea adevarata”

Povestea zilei Fara comentarii

– Fiecare om crede că religia lui este cea adevărată; totuşi, cum putem şti care este dreapta credinţă? De ce este păcat să treci la altă religie?

– Dragă, noi credem, ca ortodocşi, că adevărata credinţă este credinţa noastră. Pe mine mă întreabă, mai ales sectarii: „Părinte, dumneavoastră ce credeţi, care-i credinţa cea adevărată?” Şi eu răspund: credinţa în care sunt eu, că dacă aş crede că alta-i adevărată, aş fi acolo. Criteriul ar fi că în Biserica Ortodoxă e dreapta credinţă, or numai într-un loc poate fi dreapta credinţă. Eterodoxie este la toţi care nu sunt ortodocşi. Noi credem că credinţa noastră e credinţa adevărată. De altfel, s-au format şi nişte structuri, iar noi nu putem să fim altceva decât ceea ce suntem de fapt. Se punea problema că trec ortodocşii la sectari… Să ştiţi că niciun ortodox nu trece la sectari; acela care trece, nu e ortodox. Când eşti ortodox, nu poţi să fii şi altceva. E păcat să treci nu de la o credinţă la alta (de la baptişti la ortodocşi, de exemplu, nu-i niciun păcat, numai să treacă), ci e păcat să treci de la ortodocşi la altă credinţă, pentru că asta înseamnă să părăseşti tot ce ţine de Ortodoxie: să părăseşti preoţia, Liturghia, slujbele Bisericii noastre, să părăseşti cultul Maicii Domnului, cultul sfinţilor, să părăseşti rânduielile Bisericii noastre, să părăseşti învăţătura Bisericii. Asta înseamnă să te lepezi de Ortodoxie. Or să treci la ortodocşi înseamnă să treci de la puţin la mult, de la ceea ce este neadevărat, nesigur, la ceea ce este sigur şi adevărat.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 27-04-2012 – “Despre nasire”

Povestea zilei Fara comentarii

– Este bine să fii naş la doi tineri care au mai fost căsătoriţi şi trăiesc împreună până la cununia religioasă?

– Păi, decât să-i laşi fără nănaş, poate că-i bine… E greu de stabilit fiecare chestiune… În momentul în care primesc binecuvântarea Bisericii pentru a doua căsătorie, sigur că primesc şi un nănaş de undeva.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 26-04-2012 – “Alegerea duhovnicului”

Povestea zilei Fara comentarii

– Care sunt criteriile după care noi putem să ne alegem un duhovnic bun?

– Să ştiţi că eu, când nu eram duhovnic, tot mă gândeam că nu-şi fac duhovnicii datoria. Acum, eu despre mine nu am impresia că nu-mi fac datoria; dar altceva constat, că nu numai de duhovnici buni e nevoie, ci şi de penitenţi buni. Degeaba e un duhovnic bun, dacă nu e urmat şi nu e ascultat. E greu să-ţi găseşti un duhovnic bun şi nu se prea ştie pe ce criterii. Poate că ţi-l descoperă Dumnezeu. Eu am avut un duhovnic bun la mânăstire, pe Părintele Serafim Popescu; n-avea nume mare, Dumnezeu să-l odihnească, dar avea o viaţă deosebită şi poate că, din anumite puncte de vedere, era mai mare decât alţii, socotiţi mari. L-am considerat un om care avea o armonie sufletească, un echilibru… totdeauna era îngăduitor, era elastic. Zicea: „Dragă, fă ce poţi, fă ce-ţi ajută Dumnezeu”, iar mie-mi convenea tare mult lucrul ăsta, că nu-ţi dădea nişte reguli, nu te punea la osteneli. Şi am făcut aşa şi a fost bine. La rândul meu, şi eu îi îndemn pe oameni aşa: să se depăşească şi să se dăruiască; pentru că un cuvânt de-al părintelui era şi acesta: „Să te depăşeşti şi să te dăruieşti”. Mi l-a spus mie, o singură dată, şi bine că mi l-a spus, c-apoi eu îl mai spun şi altora. Cuvântul înseamnă „să te depăşeşti prin credinţă şi să te dăruieşti prin iubire”. Şi asta este o regulă foarte bună. Să ştiţi că, dacă omul e sincer, îl poate ajuta orice duhovnic, iar dacă nu-i sincer, nu-l ajută niciun duhovnic bun.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Reply to: