– Sunt primite rugăciunile spuse numai cu buzele, dar netrăite interior cu inima?

– Sunt primite, pentru că nu-i poţi cere unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare. Deci eu mă rog cum pot, şi Dumnezeu îmi primeşte rugăciunea, aşa cum a fost vorba despre tatăl fiului lunatic, când a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!” (Marcu 9, 24). Şi credea, şi nu credea. Şi Domnul Hristos n-a zis: „A, păi dacă nu crezi cât trebuie, n-am ce-ţi face!…”, ci l-a ajutat în starea lui. Nu putem ajunge la mult decât de la puţin, de la cât suntem. Dacă facem ceva pentru mai mult, ajungem la mai mult. Cum am spus, cu credinţa e cum e cu cultura. Nu poţi să ajungi să faci geometrie analitică înainte de a face geometrie plană.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei