Povestea zilei, 20-09-2012 – “Inaintea propovaduirii”

Povestea zilei Fara comentarii

– În Biblie nu se spun prea multe despre adolescenţa Domnului Iisus Hristos. Ce a făcut în această perioadă?

– Nu ştim ce a făcut. Noi credem că – dat fiind faptul că la evrei, până la treizeci de ani cineva nu era socotit apt să propovăduiască şi nu i se dădea ascultare, pentru că nu se considera a fi matur – Mântuitorul a aşteptat vremea când a putut să iasă la propovăduire. Şi a lucrat cu Dreptul Iosif şi cu Maica Domnului în familia din care a făcut parte. Altceva nu ştim… Noi nu putem să inventăm nimic, pentru că, dacă nu ne spune Evanghelia, nu putem spune nici noi.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 19-09-2012 – “Ascultare, datorie”

Povestea zilei Fara comentarii

– Care ascultare este mai de preţ, cea faţă de duhovnic sau cea faţă de părinţii care sunt mai fără credinţă şi sunt împotriva practicilor credinţei?

– Dragă, importantă e şi una, şi alta. Dar nu se poate să evadezi din îndatoririle pe care le ai în familie, în măsura în care ceea ce ţi se cere nu contrazice binele real. De exemplu, dacă te opresc să mergi la biserică, nu eşti dator s-asculţi de părinţi într-o astfel de chestiune. Dar să-ţi împlineşti celalte datorii, adică să nu fii un evadat din familie: „că nu mai ai părinţi, că nu mai ştii de nimeni, că doar tu eşti credincios…”. Gândiţi-vă, de exemplu, la cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Timotei, unde zice că robii care au credincioşi ca stăpâni să nu-i dispreţuiască pe motiv că stăpânii lor sunt creştini, iar cei care au stăpâni necredincioşi să trăiască în aşa fel încât să le impună respect stăpânilor necredincioşi. Asta înseamnă că şi în familie cam tot aşa trebuie. Cât putem, să dovedim că a avea credinţă e mult mai mult decât a nu avea credinţă. Credinţa este o valoare, o valoare care angajează şi social, şi în cinstirea părinţilor; dar trebuie făcută totuşi o deosebire atunci când e vorba de nişte lucruri absolut necesare din punct de vedere religios.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 18-09-2012 – “Credinta e datatoare de nadejde”

Povestea zilei Fara comentarii

– De cele mai multe ori, neputinţa şi slăbiciunea fiinţei noastre ne duc la deznădejde. Care sunt cauzele şi cum se poate depăşi aceasta?

– Deznădejdea vine din necredinţă; cine are credinţă are şi nădejde. Când te simţi în deznădejde, înseamnă că e o carenţă la credinţă. Credinţa întotdeauna e dătătoare de nădejde.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 17-09-2012 – “Masura”

Povestea zilei Fara comentarii

– Îmi simt oboseala minţii, care mă împiedică să-mi fac rugăciunile şi să învăţ. Ce mă sfătuiţi?

– Îi sfătuiesc pe oameni să-şi facă datoria în măsura în care pot ei să şi-o facă; să nu caute performanţe şi să nu-şi sacrifice unele îndatoriri, pentru a se ruga. Fiecare să ducă o viaţă echilibrată, să-şi găsească locul în situaţia lui. Cineva care are de învăţat trebuie să înveţe. Cine n-are de învăţat, să nu-şi piardă vremea, deci să-şi găsească mai multă vreme pentru rugăciune, iar cine are de făcut ceva, care are îndatoriri sociale, să-şi împlinească îndatoririle sociale.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 14-09-2012 – “Despre compromis”

Povestea zilei Fara comentarii

– Într-o lume coruptă, cum este lumea noastră, le este permis creştinilor să facă unele compromisuri legate de viaţa socială?

– Dragă, compromisurile, în general, nu sunt binecuvântate de Dumnezeu. Nu se pune problema compromisului, ci, cât poţi, trebuie să te fereşti de astfel de împrejurări; pentru că ce faci te şi face, şi-apoi, cu vremea, ajungi să fii gata mai mult de compromisuri decât de lucruri limpezi.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 13-09-2012 – “Icoana”

Povestea zilei Fara comentarii

– Vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte în legătură cu sfintele icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului.

– În Biserica noastră sunt icoane ale Maicii Domnului cunoscute ca icoane făcătoare de minuni. La Mânăstirea Neamţu, la Mânăstirea Bistriţa din Moldova, la Mânăstirea Ghighiu este una care se consideră făcătoare de minuni, la Mânăstirea Dintr-un Lemn… Într-un fel, toate icoanele sunt şi făcătoare de minuni, dacă oamenii au credinţă în Dumnezeu şi dacă Dumnezeu vrea să Se descopere în cutare sau cutare icoană.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 12-09-2012 – “Omenirea I-a dat lui Dumnezeu ce-a avut mai bun”

Povestea zilei Fara comentarii

– Personalitatea şi curăţia Maicii Domnului au fost prelucrate de Dumnezeu sau de la sine au fost aşa şi Dumnezeu de aceea a ales-o?

– Nu ştim. Noi credem că omenirea I-a dat lui Dumnezeu ce-a avut mai bun. Cum s-a ajuns la aceasta, nu ştim. Ceea ce ştim este că Maica Domnului a fost aleasă de Dumnezeu. În orice caz, în credinţa noastră nu este învăţătura, nu este afirmarea că Dumnezeu a pregătit-o pe Maica Domnului în sensul de imaculata concepere, ci noi credem că numai Domnul Iisus Hristos S-a născut mai presus de fire, iar Maica Domnului s-a născut cum se nasc toţi oamenii.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 11-09-2012 – “Mila voiesc, iar nu jertfa”

Povestea zilei Fara comentarii

– Ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă”? Dar la Sfânta Liturghie, ce înseamnă: „Mila păcii, jertfa laudei”?

– Cuvântul acesta: „Milă voiesc, iar nu jertfă” este un cuvânt din proorociile Vechiului Testament (Osea 6, 6), pe care-l ia în consideraţie Domnul Hristos şi pe care-l găsim de două ori în Sfânta Evanghelie de la Matei, în capitolul al 9-lea, acolo unde-i vorba despre chemarea lui Matei (Matei 9, 13), şi în capitolul al 12-lea, unde zice Domnul Hristos: „Duceţi-vă şi vă învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 12, 7). E vorba aşa: „Voiesc milă, nu jertfă de animale. Când e vorba să aleg între a aduce o jertfă de animale, cum era pe vremea aceea, şi milă, aleg mila, nu jertfa de animale”. Iar referitor la cuvântul: „Mila păcii, jertfa laudei”, de la Sfânta Liturghie, este vorba că pentru mila de a avea pace de la Dumnezeu, aducem jertfă de laudă, adică Sfânta Liturghie sau rodul buzelor, care este slujirea lui Dumnezeu.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 10-09-2012 – “Depasire”

Povestea zilei Fara comentarii

– Ce părere aveţi despre stigmatele care apar la unii catolici?

– Sunt nişte realităţi, noi nu negăm lucrul acesta, pentru că în Catolicism se pune mare accent pe tragedia suferinţei, spre deosebire de Ortodoxie, unde se pune accent pe depăşirea suferinţei şi a morţii prin Înviere. Deci noi avem sfinţi trăitori ai Învierii, cum a fost Sfântul Serafim de Sarov, pe când ei au sfinţi trăitori ai tragismului suferinţei şi de aici dorinţa lor de a purta stigmatele, urmele rănilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe trupul lor. Lucru pe care în Ortodoxie nu se insistă, pentru că noi ştim că suferinţa a fost ducătoare la Înviere şi că ultimul cuvânt nu-i al suferinţei, ci al preamăririi lui Dumnezeu prin Înviere.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 7-09-2012 – “Acatistul si Paraclisul Maicii Domnului”

Povestea zilei Fara comentarii

– Ce este mai de folos să se citească, Acatistul sau Paraclisul Maicii Domnului? Cum şi prin ce slujbe putem veni în ajutorul celor care nu au grijă de mântuirea lor, dacă noi, cei care ne-am întors, dorim ca ei să nu rămână împietriţi şi departe de calea adevărului şi mântuirea sufletului lor?

– Dragă, nu se pune problema ce-i mai bine de citit, pentru că şi Paraclisul e rugăciune, şi Acatistul e rugăciune, iar ceea ce ni se potriveşte nouă, aceea se potriveşte în general şi pentru alţii. Adică intervenţia noastră pentru binele altora se poate arăta şi într-o slujbă, şi în alta, deşi Paraclisul este cu mai multe cereri pentru binele altora, iar Acatistul este mai mult o izbucnire, un imn adus Maicii Domnului.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

« Precedenta