– Ce rol are preponderenţa faptelor bune pentru mântuire, la judecata particulară? Ne mântuiesc faptele noastre bune sau numai mila lui Dumnezeu? Mântuirea este recompensă sau milostivire divină?

– Şi una, şi alta. Adică noi ne ducem în faţa lui Dumnezeu cu ceea ce suntem. Să nu vă închipuiţi că faptele bune sunt aşa, nişte lucruri cu care te duci înaintea lui Dumnezeu ca şi când ai avea o grămadă de lucruri realizate. Faptele bune cu care ne ducem noi înaintea lui Dumnezeu şi pe care Dumnezeu le ştie sunt incluse în noi înşine. Cartea vieţii noastre suntem noi înşine. Faptele noastre intră în componenţa noastră: ce faci te şi face. Şi atunci, noi ne ducem înaintea lui Dumnezeu cu ceea ce suntem noi în noi înşine, cu ceea ce am devenit prin faptele bune pe care le-am făcut sau prin faptele rele pe care le-am făcut. Ne ducem cu noi, cum suntem, cum am devenit prin ceea ce am făcut. Mântuirea nu ni se dă ca o recompensă pentru faptele bune – deşi ni se cer şi pentru mântuire fapte bune -, ci mântuirea este un har de la Dumnezeu pentru oamenii care au trăit cu Dumnezeu în lumea aceasta, care s-au gândit la Dumnezeu şi au ţinut seamă de Dumnezeu. Faptele bune ne sunt ajutătoare pentru înmulţirea credinţei în Dumnezeu, dar dac-ar fi să ne mântuim numai prin faptele noastre bune, nu ne-am putea mântui, pentru că mântuirea, în principal, vine de la Mântuitorul. Noi ne mântuim cu ajutorul Mântuitorului, nu ne mântuim prin ceea ce facem noi şi am devenit aşa ca Dumnezeu să ne declare mântuiţi, ci ne ducem cu viaţa noastră, cu alcătuirea noastră, cum am devenit, în faţa Mântuitorului, şi Mântuitorul ne mântuieşte. Eu cred c-ar fi trebuit să ne gândim mai mult şi mai des la un cuvânt din Sfânta Evanghelie, în legătură cu tânărul cel bogat. Când Domnul Hristos a spus: „Mai lesne este să intre cămila prin urechile acului, decât bogatul în împărăţia cerurilor”, atunci ucenicii L-au întrebat pe Domnul Hristos: „Atunci cine poate să se mântuiască?” Şi Domnul Hristos a spus un cuvânt pe care e bine să-l avem în vedere şi noi: „Ceea ce e cu neputinţă la oameni, cu putinţă este la Dumnezeu” (Matei 19, 24-26). Deci în principal Dumnezeu ne ajută să ne mântuim. În principal, mântuirea ni se dă prin har, iar faptele bune ne fac receptivi pentru harul prin care primim mântuirea.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei