Parintele Arsenie Boca – Care-i slujba care trebuie?

Articole, Pr. Arsenie Boca Fara comentarii

Vin oamenii aici:
1. pentru Cuvântul lui Dumnezeu
2. strâmtoraţi de necazuri
3. să învrăjbească oamenii
Cei mai mulţi sunt necăjiţi şi bolnavi (Neemia 9).
Află aici că păcatele-s izvorul tuturor bătăilor de la Dumnezeu. Bate Dumnezeu păcatele să te laşi de ele. Tu, nepricepând, zăboveşti în ele, ba şi la vrăjitoare te duci, să îţi facă pe întors – că aşa-i orbia neştiinţei: te gândeşti la orice, numai la păcatele tale nu.
Dar tu nici nu ştii că ai păcate şi care anume. Nu ştii pentru care pricină are Dumnezeu vrajbă cu tine de-ţi merge rău.
Aşa fiind, vii să dai slujbă: aici banii tăi nu se primesc: aici ţi se cere un lucru mai mare: ceea ce cere Dumnezeu de la tine: să-ţi mărturiseşti asupra ta păcatele tale şi de-acu încolo să nu le mai faci şi nu va mai fi bătaia lui Dumnezeu peste tine, ci darul lui Dumnezeu.
Pentru aceasta, însă, trebuie:
1. Post
2. rugăciune
3. vreme (grăbiţii întârzie)
Adică: Biserică, şcoală, spital, căci relele ce au intrat în 30 de ani nu ies în 3 zile sau 3 minute. Trebuie răbdarea de o vreme mai lungă.
Cine rabdă ajunge la o bună cunoştinţă de sine şi de Dumnezeu. Abia de aci încolo e nădejdea să schimbe Dumnezeu cele rele de pe tine şi să-ţi dea cele bune, nu numai aici, ci şi în viaţa veşnică (Ezechiel 18; Faptele Apostolilor 3)
Nu vrea Dumnezeu să rămâi în întuneric până în sfârşit, ci te mai trimite la şcoală. Aşa şi voi.

Intrebari si raspunsuri – Prietenie si Iubire (II)

Cartile noastre, Intrebari si raspunsuri, Pr. Constantin Necula Fara comentarii

necula1.jpg

Îmi doresc foarte mult un prieten. Mai precis, pe viitorul meu soţ. Pe de o parte, sunt conştientă că Dumnezeu ştie inima mea, dar pe de altă parte, nu mai am răbdare. Să încep să caut eu?…

Ştiţi de ce mă bucură pe mine întâlnirile acestea? Mai ales pentru că zâmbiţi… Ştiţi de ce îmi place să zâmbiţi? Să vă vedeţi cât de frumoşi sunteţi! Dintr-o astfel de adunare trebuie să vă alegeţi iubiţii. Pentru că cine se ia de discotecă, de discotecă se are! Cine se ia de la prăşit, de prăşit se are! Cum să iei o cucoană, care abia termină ştiinţe economico-politico-sociale, la secţia marketing bănci internaţionale şi relaţii internaţionale, să o duci la Cârlibaba, la plantat dovleci?! Nu ţine! Vreţi fată de sate, vă luaţi de la sate! Vreţi cucoane cu aere, vă luaţi de la AER, Asociaţia Elevatelor Române! Adică suma tuturor cursurilor la modă în România. “Unde ai studiat?” “La psihologie intrinsecă!…” Adică ce mai rămâne din noi întreg, când ne fură peisajul dobitocesc din jurul nostru?
Uitaţi-vă ce plini de noi suntem noi, profesorii universitari! Punem coada la toate prunele, vorbim despre disciplinaritate, despre transdiciplinaritate, cosmism şi teocosmim, despre te miri ce… Am făcut din carbonul ăla tratate întregi de chimie! Dintr-un amărât de apendic, care oricum trebuie scos, am făcut calcule de nu ştiu cum, de nu ştiu ce!… În teologie, nici nu mai spun! Săracul Hristos, numai El nu-i doctor, în rest, toată lumea! Toată lumea doctorim…
Uitaţi-vă cum am complicat noi lucrurile! Aşa e şi în iubire. De ce aveţi nevoie de soţ sau de soţie, de aceea şi de acolo vi-l luaţi. Un om car eiubeşte muntele, de pildă, dacă nu urcă măcar o dată pe an, se sufocă! Se întâmplă şi asta! Cum să ţii una care, săraca, pururea e cu ochii la mare! Nu se poate. Sunt anumite aptitudini pe care trebuie să vi le controlaţi.
Sigur, în primul rând este relaţia fiecăruia în parte cu Hristos. Nu poţi lua un bădărănoi care să intre cu bocancii în viaţa ta: “Ce e, fă, ce te tot duci la biserică? Tot cu popii tăi!…” Asta este o romanţă celebră în zonă: popii, mâncători de timp, mâncători de bani etc. Nu-i aşa de simplu!
Important e să nu vă grăbiţi! Chiar dacă după ceasul bunicii trebuia să fiţi măritată de vreo doi ani… Că ea s-a măritat la 16.

Părinte, cum să-i dezvălui unei persoane că o iubesc, că îmi e dragă şi sufăr pentru ea?

Măi, frate sau soră, Dumnezeu să-ţi ajute. Nu-i de râs, măi, oameni buni, nu-i rău să suferi din iubire. De ce râdeţi? Parcă voi n-aţi plâns! Că voi toţi dădeaţi semne acolo. Ba aţi schimbat frizura, ba v-aţi luat alţi pantaloni sau altă fustă, ba v-aţi dat rotunzi, chiar în spectacol… păi nu te-apucă suferinţa? Cum să nu te apuce suferinţa? Vedeţi de ce suferă Hristos până astăzi? Câte nu face El pentru noi şi noi!… Da, uitaţi-vă bine! Nu facem destul prostii care efectiv n-au nici în clin, nici în mânecă cu Dumnezeu? Eu cred că cel mai mult te vei dezvălui acelei persoane, şi te rog să nu iei în socoteală nici râsul colegilor dumitale, nici ponteala mea, cred că cel mai mult te vei dezvălui vorbindu-i acelei persoane. Omul este un animal care-şi gândeşte gândirea şi care are emisie comunicativă, aşa se cheamă. Adică legi fraze. Du-te, frate sau soră, şi spune-i: “Măi, omule, te opresc pentru că popa ăla de la Sibiu mi-a zis să te opresc şi să-ţi spun că te iubesc. Nu ştiu dacă ai înţeles din gesturi, din ochii mei peste cap, din felul meu schimbat, din celelalte, dar eu te iubesc, înţelegi?!” Punct. Odată gândeam şi am şi scris. Unii vorbesc prin vorbe, alţii vorbesc prin gesturi, iar noi vorbim prin minuni. A descoperi că-l iubeşti pe celălalt e o minune.

Fragment extras din volumul Părintelui Constantin Necula, Provocările străzii, Ed. Agnos, Sibiu, 2006

 

Patericul vesel – “Cand terminati, inchideti Sfintia Voastra biserica…”

Cartile noastre, Romeo Fara comentarii

Fragment extras din volumul “77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor”, Ed. Agnos, Sibiu, 2012

Se povesteşte – o întâmplare cu paternitate indecisă, deoarece o regăsim şi în alte spaţii spirituale – despre un preot (în cazul nostru), care avea din belşug darul de a nu mai termina predica. Adică era atât de hăruit cu darul de a predica, încât numai nu reuşea să fie concis, ca timp alocat predicii, în limite cât de cât normale. Mereu, când începea să ţină câte un cuvânt de învăţătură, uita să mai şi termine. Astfel, ore în şir, credincioşii trebuiau să îndure un discurs nu doar lung, însă şi extrem de fad, de plictisitor.
Aşa se face că, într-una din astfel de situaţii, după Sfânta Liturghie, părintele îşi începu, plin de zel şi voioşie, predica. Trecu o oră, trecură două, părintele era în plină desfăşurare. Câţiva credincioşi din biserică începură să murmure, alţii se uitau tot mai disperat la ceas… Mai mult, câteva băbuţe – care oricum, surde fiind, nu auzeau nimic – începură să bodogănească destul de vehement, că vor pierde şi de această dată serialul preferat… O ceată de copii, evadată ceva mai devreme din biserică, se sparse degrabă, care încotro către părinţi, tânguindu-se de foame. Părintele, plin de vervă, se îndârjea să îşi continue predica, bucuros nevoie mare că şi de data aceasta are el ce le spune credincioşilor.
După vreo trei-patru ore, în care părintele nici nu părea să aibă de gând să pună punct cuvântului său de îndestulată învăţătură, câţiva cârcotaşi mai în vârstă, ceva mai îndrăzneţi, de undeva din spate, au complotat să îl lase pe părintele vorbind, iar ei să îşi vadă de treaba lor, îndreptându-se fiecare pe la casa cui îl are… După ei, de undeva din faţă, se mai desprinse un grup de tineri, urmându-le – aşa cum le stă bine unor tineri cumsecade – exemplul. Părinţii unora dintre ei, încercând să mimeze îngrijorarea pentru indispoziţia copiilor lor, ţâşniră imediat după ei, pierzându-se apoi pe uliţele satului. Rând pe rând, în decurs de vreo jumătate de oră, mulţimea credincioşilor, sub un pretext sau altul, şoptit sau scrâşnit, rând pe rând, tuturor sfinţilor pictaţi şi nepictaţi din biserică, se îndreptă grăbită dinspre spre casă.
Părintele îşi continua cu înverşunare predica… Puţin intimidat, dascălul se furişă prin uşa laterală a bisericii, zbughind-o şi el spre ai săi, care îl aşteptau cu nerăbdare acasă. În biserica pustie de acum, doar crâsnicul îşi mai făcea de lucru, adunând câte o lumânare arsă pe trei sferturi, mai îndreptând câte un ştergar pe la icoane, mai ştergând praful de pe câte o candelă…
După o vreme, văzând că părintele nu are nici gând să termine, apropiindu-se hotărât de el, crâsnicul îi şopti sfios, însă hotărât: „Ştiţi, părinte… Cheia e aici, lângă icoane Mântuitorului. Când terminaţi, vă rog frumos, închideţi Sfinţia Voastră biserica…”

coperta-pentru-blog.jpg

Volumul 77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor se poate cumpăra de aici